30 aprilie 2014

Când tu eşti primăvara

Eşti ca un fluture care dă viaţă
prin coloritul lui minunat.
Eşti scânteia ce arde mereu
şi dă foc întregii mele fiinţe
luminându-mi sufletul înnegrit.
Mă-mbraci cu puful tău de înger
să-mi ţină cald
în cele mai friguroase zile ale iernii...
De ce îţi e oare ţie teamă de fericire?
Când tu eşti primăvara
cerului pe pământ?



28 aprilie 2014

Întuneric

De ce v-aţi adunat aici?
Aţi văzut că e mult soare
zâmbet şi culoare?
Aţi început să ne şoptiţi
cuvinte dulci cu gust de vânt
şi-un legănat de-aduceri aminte.
Apoi cu picuri mici şi calzi
ne-aţi alintat trupul firav
noi am crezut, am adormit!
Cu zâmbetul în suflet...
aşa am rămas pe veci...

acum e vară, întuneric şi-o ploaie rece...

Sensul vieţii

Fiinţa umană caută, conştient sau inconştient, un sens în viaţa ei. Are nevoie de un motiv de a exista şi în fiecare zi încearcă să-l găsească în tot ce i se petrece, în viaţa familială, socială, profesională. Dar în realitate, nici o reuşită, nici o posesiune materială nu poate să-i dea sensul vieţii, dacă chiar e vorba de un “sens”, iar sensul nu e material, nu putem să-l găsim decât sus, în planurile subtile. Mai jos, nu găsim decât forme. Putem să umplem formele cu un conţinut care e dat de sentiment, de senzaţia pe care o încercăm atunci când iubim un obiect, o fiinţă sau o activitate. Dar sentimentul e trecător, într-o zi sau alta vom simţi un gol şi vom suferi. Trebuie, deci să căutăm un lucru deasupra conţinutului: sensul. Când am atins sensul, posedăm plenitudinea. Un exemplu vă va face să înţelegeţi mai bine ce vreau să vă explic. Ieri aţi mâncat excelent, dar asta a fost ieri, şi  astăzi aveţi din nou nevoie de mâncare, amintirea mesei de ieri nu vă potoleşte stomacul. La fel citind o carte, privind un tablou, ascultând muzică simţiţi uneori că atingeţi un adevăr care vă transformă viziunea asupra lucrurilor, această revelaţie va dura pâna mâine şi poimâine. Pentru că prin intermediul cărţii, tabloului, muzicii spiritul vostru s-a ridicat foarte sus şi a găsit un sens. E ca şi cum un element etern care a intrat în voi, nu vă mai părăseşte.
      Când aţi găsit sensul lucrurilor, îl aveţi pentru totdeauna. Dar pentru a-l găsi trebuie să urcaţi să vă hrăniţi, să vă gândiţi, să iubiţi, să acţionaţi în planurile superioare. Când căutaţi mai jos, nu găsiţi nimic. Nimic din ceea ce e material nu vă va aduce acest sens. În timp ce cu un adevăr pe care îl sesizaţi sau care vi se dă, puteţi lucra şi trăi cu el tot timpul având rezultate.
      Desigur, nu e suficient să aveţi timp de meditat şi un moment de inspiraţie, lumină, pentru a da un sens vieţii; trebuie să învăţaţi să faceţi să dureze acest moment până devine o stare de conştiinţă permanentă care purifică, ordonează şi restabileşte totul în voi. Din păcate, sunteţi destul de des nepăsători, treceţi uşor, în câteva minute, din lumea divină în preocupările cele mai prozaice şi stupide, ca şi cum s-ar şterge totul. Ei bine, nu ştiţi ce pierdeţi, pentru că această stare are puterea de a acţiona asupra fiinţei voastre pentru a o linişti şi a-i armoniza mişcările; dacă aveţi puterea să o menţineţi, ea e capabilă să împiedice stările negative care vin să se instaleze în voi. Iată, aţi făcut schimbări, şi după ce aţi meditat, v-aţi rugat, aveţi nevoie să vă gândiţi la lucruri nesemnificative, răzbunări, plăceri.
      Veţi spune”Dar ne cereţi ceva imposibil. În viaţă nu putem menţine continuu stările divine.” Da, în aparenţă aveţi dreptate, trăiesc în aceeaşi lume cu voi şi ştiu cum e. Dar ştiu de asemenea că, în ciuda oboselii, descurajării, necazurilor, discipolul luminii nu se descurajează, din contră el se agaţă de ce a cucerit, de experienţele care i-au dat, în anumite momente privilegiate, un veritabil sens al vieţii.
      Deci, chiar dacă în existenţă e imposibil să nu suferim, să nu plângem, trebuie să conservaţi în voi acest sens al vieţii;şi nu numai să-l conservaţi, ci să utilizaţi dificultăţile vieţii cotidiene pentru a-l întării, amplifica. Aşa lucrează adevăraţii spiritualişti. Niciodată, orice s-ar întâmpla, nu întrerup lucrul divin pe care l-au întrerprins înainte. Chiar în mijlocul încercărilor grele, ei îşi spun:”Iată o bună ocazie de a mobiliza toate forţele ostile în serviciul muncii mele.” În timp ce majoritatea oamenilor, chiar dacă nu li se întâmplă nimic rău, vor face în aşa fel încât vor demola prin indiferenţa lor tot ceea ce au cîştigat bun. Atunci iată, creem, distrugem, creem, distrugem...şi de aceasta nu obţinem nici un rezultat. Pentru a obţine rezultate, trebuie să fim perseverenţi în munca spirituală pe care am început-o, adică trebuie să punem totul în serviciul acestei munci: binele, răul, bucuriile, suferinţele, speranţele, descurajarea, da, totul în slujba acestei munci. Iată ce înseamnă cu adevărat a construi, cum fiecare zi aduce elemente noi. Sensul vieţii, nu-l găsiţi din plin nici în familie, nici în profesie, nici în artă, nici în călătorii, etc. Acestea pot fi mijloace care vă ajută să vă apropiaţi acest sens, dar nu îl conţin. Proba: familia, meseria, călătoriile sau arta nu au împiedecat niciodată un bărbat sau o femeie să se sinucidă.
      Dacă ne decidem să participăm la realizarea Împărăţiei Domnului şi Dreptăţii Sale, vom găsi sensul vieţii. Pentru că aşa, orice vi se întâmplă, ştiţi că sunteţi un lucrător pe pământul Domnului şi vă simţiţi arhiplin, fericit, susţinut, pentru că participaţi la o muncă uriaşă. Nu sunteţi singur, nu sunteţi abandonat. Toţi pot, de astăzi, să găsească sensul vieţii, pentru că, de astăzi, în loc să muncească pentru ei înşişi, pentru nevoile lor, satisfacţiile lor, ei pot spune:”De acum înainte, vreau să lucrez pentru Împărăţia Domnului şi Dreptatea Sa”. Şi chiar dacă numele lor nu e cunoscut pe Pământ, el este scris în Cartea Vieţii şi sunt răsplătiţi cu binecuvântările Cerului. Nimic nu e mai glorios decât să te angajezi în această muncă. Da, în fiecare zi trebuie mers mai departe, să ai aspiraţii mai largi, mai vaste: aceasta dă cu adevărat un sens vieţii.
      Şi când aţi trăit un moment divin, fie prin meditaţie, rugăciune, muzică, lectură sau contemplare a unui peisaj, încercaţi să mulţumiţi Cerului. Spuneţi:”Astăzi am trăit ceva excepţional! Trebuie să mă alimentez mâine şi poimâine, pentru că acesta e Cerul. Acest moment va transforma totul în mine.”
      A găsi sensul vieţii înseamnă a găsi un element care numai lumea divină îl poate oferi; dar nu îl dă decât acelora care, în lungul anilor, au făcut eforturi pentru a ajunge la el. Sensul vieţii nu e ceva ce se poate fabrica afectiv sau mental: nu omul e cel ce decide care va fi acesta pentru el.
      Sensul vieţii este recompensa unei munci interioare, răbdătoare, neîntreruptă pe care omul o face asupra lui însuşi. Când a ajuns la o anumită stare de conştiinţă, primeşte din Cer un electron, ca o picătură de lumină care impregnează toată materia fiinţei lui. Din acel moment, viaţa sa primeşte o dimensiune şi o intensitate nouă, evenimentele îi vor apărea cu o nouă claritate, ca şi cum i s-ar fi dat cunoaşterea  sensurilor lucrurilor. Şi chiar moartea nu îl mai sperie, pentru că acest electron i-a descoperit imensitatea unei lumi eterne unde nu există pericole, nici tenebre, şi omul simte că deja merge în lumea nelimitată a luminii.
      Odată ce a descoperit sensul vieţii, totul păleşte în prejmă, iar necazurile existenţei cotidiene îşi pierd importanţa. Toţi acei care îşi pierd timpul plângând şi lamentându-se pentru că nu au bani, că nu au succesul sperat, că sunt abandonaţi sau trădaţi, arată, de fapt, că nu au descoperit adevăratul sens al vieţii. Dacă banii, ambiţia, posesiunea unui bărbat sau a unei femei reprezintă pentru ei acest sens, atunci, evident, nu vor lipsi ocaziile să fie dejamăgiţi şi supăraţi!
      A găsi sensul vieţii înseamnă a tinde la o stare de conştiinţă atât de elevată, care îmbrăţişează universul întreg, încât micile lucruri ale existenţei se pierd şi se dizolvă. Chiar când e confuz, persecutat, acel ce a găsit sensul vieţii se simte reconfortat şi el e cel care îi priveşte pe alţii cu milă, şi spune:”Săracii, nu văd că, orice ar spune, orice ar face, eu trăiesc în imensitate, în eternitate, particip la viaţa cosmică.”

      Poate veţi găsi că tot ce v-am spus e dificil de înţeles. În realitate, aveţi nevoie să reţineţi doar aceasta: nu veţi găsi sensul vieţii dacă nu vă puneţi în slujba unui ideal sublim. Pentru că în spatele acestui ideal, există miliarde de creaturi luminoase care lucrează şi, cînd vor vedea că voi participaţi cu ele la construcţia unei noi lumi, vă vor da toate binefacerile şi atunci veţi fi aşa de plini că vă veţi revărsa. Chiar dacă nu cereţi nimic, chiar dacă nu aşteptaţi nimic, veţi simţi că aţi primit tot. 

Omraam Mikhael Aivanhov - Semintele fericirii

Frică de tine

Deși fereastra sufletului tău este larg deschisă, iar soarele îți încălzește inima cu razele lui blânde... în camera ta, camera gândurilor tale, din când în gând te ridici din pat și te uiți în oglinda care stă neatârnată... pe jos...

Te priveşti și îți pare acel chip care te ruga să bați un cui în perete să-i găsești un loc undeva. Cheile tale aveau un loc... în acel cui și tot acolo, exista cheia care deschidea orice ușă din camera de lângă...
Cameră la care într-o zi eu băteam la ușă așteptându-te... în zadar!

S-au întâlnit gândurile noastre, inimile noastre și așa au rămas. Te privești încă în oglinda neatârnată... pe jos... și te întrebi cum poate judeca inima căci nu are urechi să audă și nici ochi să vadă? Și eu mă întreb... de multe ori cum poate oare sentimentul naiv și curat să mă urmărească cu fiecare pas.

Clădește corect! Iubește din toată ființa ta! Dăruieşte-te pe tine, din oglindă! Ieși afară! Afară a venit primăvara și vântul ușor rece îți amintește de un leagăn... acel leagăn al copilăriei.

Leagănul în care, tu om mare nu mai ai voie să te dai, nu mai ai voie să mergi desculț prin parc îmbrăcat la costum, nu mai ai voie să stai să te joci cu acele mici jocuri imaginare... nu mai ai... cineva cu siguranță te oprește să o faci!

Privește cerul, privește muntele mare din fața ta... savurează liniștea... ești om mare! Atât de mare încât nu știu de ce nu atârni acea oglindă în perete să rămână mereu undeva... să te vezi mereu... mereu... mereu... fără frică de tine!

16 aprilie 2014

Nu ai timp

Nu ai timp să-mi scrii
ştiam!
Nu ai timp de fapt nici să mă
minţi,
tu, Sufletul Meu ai timp doar de
realitatea înfăşurată
pe vertebrele încleştate.
Da! ştiu, ţi se pare normal.


Ai timp doar atunci când,
plouă,
sau este noapte
rece,
ai timp doar atunci când
ninge,
sau când îţi cântă noaptea
cu  lacrimi pe acoperiş.

Ai vise tremurătoare
doar atunci când aştept!

N-ai timp, să-mi crezi cuvântul.

Dar când visez,
o să ai timp
să mă trezeşti!


şi să-mi aduci speranţa.


7 aprilie 2014

Ia doar ce ți se dăruiește!

Întinde mâna!
                    Cu siguranță un prieten drag te va ridica și te va strânge tare în brațe!
Oferă un zâmbet!
                         Vei onora nenumărate din jurul tău... adevărate, false, naive sau cu interes!
Culege-le!
               Într-o zi când te vei uita în ochii lor vei ști cum să le răspunzi!
Plângi!
         Nu te mai uita în jur... în noapte ești singur cu visele tale!
Râzi în hohote!
                       Vei deranja cu încrederea ta câteva persoane...
Fii mereu sincer!
                          Asta doare cel mai tare... Aici se cerne grâul de neghină!
Comunică!
                Să spui ce simți, să spui ce vrei... nu este artă! Este simplitatea vieții.
Visează!
             Doar cei însemnați râd în somn, noaptea fără vise este ca cerul fără stele!
Construiește!
                     În fiecare minut al vieții tale inima trebuie protejată cu bunătate!
Dăruiește-te!
                     Dumnezeu ne-a creat să dăm totul mai departe. Fii izvorul tău de energie!
Iubește!
            Cu tot sufletul în fiecare zi mai mult, mai mult!

Întinde mâna! Culegi iubirea ce ai oferit.:) Eu sunt un om fericit!


5 aprilie 2014

Momente din viață ce mă depășesc : Spectacol - tăcere - siguranță!

Sunt momente în viață în care ne simțim depășiți de frumusețe și durere venite din tot sufletul. În fiecare dimineață în jur de ora 6 sunt uimită de răsăritul soarelui. Nu știu cum se pot amesteca atât de bine culorile cu starea de fericire a sufletului meu. Mă uit minute în șir pe cer și oricât de multe fotografii aș face pentru a le împărți cu voi simt că nu pot da nimic mai departe... răsăritul depășește tehnologia :)

În jur de ora 7 câteva minute soarele dispare iar cerul devine gri... atunci stau și mă gândesc la oamenii dragi din jurul meu care trec singuri prin tăcerea apăsătoare venită din sufletul rănit. Mă gândesc cum să le dau tot ce simt, cum sa transmit iubirea care îmi umple ochii de sclipire! 

Sunt atât de multe lucruri care rănesc: tăcerea, minciuna, neîncrederea, noncomunicarea, vise cumpărate, stinse... șoapte spuse sau șoptite în gândul tău... 

Apare soarele și îmi încălzește fața... trebuie să mă mut de pe canapea ușor în dreapta... soarele îmi întrerupe lectura... zâmbesc din nou și știu că era acolo ascuns după câțiva norișori... și asta face în fiecare dimineață... dar apare și îl aștept mereu cu tot atâta bucurie. Ce ciudat... poate că și în viață trebuie să te muți ușor către un alt drum, către o alta energie. 

Spectacol - tăcere - siguranță!