20 iulie 2016

Stăpâni pe cuvintele noastre

Ieri m-am blocat!  Un suflet încerca să treacă strada... târâş... mă uitam tulburată şi spuneam... De ce nimeni nu o ajută?... nu am terminat de pus semnul întrebării în gând pentru că şi EU eram unul dintre acei oamenii care pot schimba ceva.
Am coborât... am ajutat... se zbătea, urla... nu se putea face schimb de cuvinte... nu se putea comunica cu ea... Cu viaţa, cu alegerile pe care la un moment le facem pentru energiile noastre, pentru strălucirea ochilor – culorilor vieţii, pentru a da şi a culege...
S-a instalat în inima mea un sentiment de neputinţă, am întrebat dar în acelaşi timp am şi mulţumit lui Dumnezeu pentru calea dreaptă de până la acest moment... dar cine poate ştii cât de departe sau aproape este acest târăș pe partea cealaltă a străzii. Neînţeles... şi foarte greu de străbătut...

Iubiţi viaţa şi faptul că putem sta în picioare stăpâni pe cuvintele noastre, cu ochii deschişi pentru a vedea şi trăi cu inima... hai să iubim mai mult şi să ascultăm cu adevărat şoaptele dintre bătăile inimii.


14 iunie 2016

Dorințe


O sa îmi pun dorințele într-un borcan
Puf de păpădie purtat din copilărie.
O sa le amestec cu fluturi
Si o sa le dau drumul.
Vor zbura și vor spera...
Sunt ca așteptarea de o zi,
Ce tine toată viața.

Am sa îmi adun dorințele din lume
Le voi șterge de praf și puf de fluturi
Le voi așeza cu grija
Intr-un borcan etichetat
"Eu 2012"

Îmi vor sta în cale o vreme
Le voi muta de pe un raft pe un altul
P
ână într-o zi când
Îl va atinge si se va sparge.
Dorințele se vor răni
Din cioburile trecutului...

Deși rănite stau pe jos
Încearcă dar sa se ridice
Zâmbesc dorințele... Zâmbesc...
Deși rănite...



13 iunie 2016

Iubesc în multe culori

Iubesc în multe culori
Mi s-au terminat pliculeţele de ceai, timpul şi dorul. Florile sunt ofilite demult iar cuvintele îşi fac loc doar pe coala aceasta de hârtie... Să spun ce cred acum când am învăţat să tac... să spun ce simt când toate îmi sunt interzise pe pământ... Durerea se trăieşte cu tăcere şi privire graţioasă spre cer, iubirea se şopteşte cu încredere în inima îngerului pustiu. Încerc să te culeg într-un tablou al vieţii mele, să te pictez în puţine culori, să te adorm în mângâiere şi să dispar odată cu rotaţia pământului. Admir luna ieşită dintr-o poveste a unui alt decor... iar răsăritul ştiu că-l pot vedea prin ochii tăi... dis-de-dimineaţă... prea dimineaţa ar spune unii!

Îmi place să nu îmi văd strălucirea pentru că ea ştie să îmi ghideze paşii spre curaj. Iubesc viaţa şi tot ce ţine de ea, iubesc la fel cum respir, cum clipesc, cum visez... iubesc în multe culori...



7 mai 2016

Unde ești lumină?

Unde ești lumină?
Te-ai ascuns și totuși strălucești
Caci tot mereu te văd și te găsesc
Și mă cuprind în tot amorul tău...


Și a plouat în toată săptămâna
Și norii s-au jucat pe cer
Aducând dar din promisiunea
Curcubeul Bunului Dumnezeu.


Am închis dar ochii și mi-am deschis inima
7 zile am visat dar colorat,
Am ras și am zburat...
Nu voi mai merge către nimeni...
Caci de azi am conștientizat ...
Pasii către mine vor dansa.
Am devenit iubire!


7 aprilie 2016

Sunt exact unde trebuie sa fiu...

Sunt lucruri pe care le simți profund și nu le poți exprima în toate cuvintele din lume. Sunt oamenii dragi pe care ti-ai dori sa nu-i porti doar în sufletul tău, ci sa respire lângă tine. Cat de mare poate sa fie iubirea sa ajungă peste mari și tari... aerul pe care-l respiri sa treacă dincolo se univers și sa simți!  Sa simți vibrația și jocul culorilor, sa vezi minunile acolo unde au fost înfăptuite. .. în sinergia și trăirea fiecăruia!  Universul oferă tot... important este sa înțelegem ca trebuie sa luam pentru a da totul, dar absolut totul, mai departe. Nu păstrăm decât oprirea fiecărei respirații, a fiecărei bătăi de inima ... păstrăm trairi și sentimente pentru a face doar minuni. Iar fiecare dintre noi trebuie sa fie în fiecare zi MINUNEA lui. Iubesc și nu am aer sa respir pentru ca așa am învățat în mulți ani sa fac, așa am învățat sa iubesc...oprind totul într-o eterna poveste. Sunt exact unde trebuie sa fiu... cu toți cei care trebuiesc sa fie în sufletul, în inima, în viața și în toate trăirile care mă definesc... 
Azi sunteți toți aici... acum iubesc atât de mult încât trebuie sa simțiți!







25 martie 2016

Joc de DA si DA

Te-am așteptat să te aud
Dorință ascunsă a sufletului meu.
Să te aud așa cum simt vântul,
Să stai să îmi șoptești trecutul...
Te-am pariat pe sute de petale
Cu da și nu, cu nu și nu, si-n joc de DA și DA!
Am risipit seva florilor din părul meu
Și lacrimile din veșmântul sufletului
Am adunat din nou dorința
Și bătături pe calea de a nu renunța...
E ziua mea...


11 februarie 2016

Aşa cum m-ai găsit


Erai acolo pentru o secundă-
probabil te-a uitat luna...
te aud! Râzi şi apoi te bâlbâi...
și dispari în ceaţa nopţii...

Rămân fără cuvinte,
rămân goală aşa cum m-ai găsit,
fără alint şi flori uscate
fără ca cei din jur să afle!

Ţintesc mai sus! Mă rănesc
muşcată de un colţ de stâncă
şi...te-ntorci. Risc. Ştiu că...
poţi muri la mine-n suflet...




6 februarie 2016

Eşti curcubeu pentru zâmbete...


Trăiesc din momente mici, unice şi le lipesc între ele cu post-it-uri. Am desenat din nou... dar de data aceasta a fost altfel... a fost mai greu... pentru că zâmbetele erau acolo!  Şi le vedeai ochii şi mânuţele... şi viaţa toată... şi pereţi albi şi trişti. GATA! Acum locul a prins puţină culoare în lumea lor din sufletul nostru. Carmina dragă, să nu te opreşti.... să nu ne oprim... avem de dat sclipire tuturor curcubeelor noastre!  Începem să avem  și să scriem o poveste... 
 30 ianuarie 2016- Spitalul de pneumopfiziologie - Curcubeu






17 noiembrie 2015

Îmi pare rău... învăţ a iubi să pot ierta!

Cel mai uşor, în orice situaţie este a “cere iertare”.
Definiție DEX:
Iartă – a scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vină, greşeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva, a şterge, a trece.

Cuvântul “iartă-mă” te eliberează... iar tu cel care trebuie să IERŢI ești obligat ca în faţa acestui cuvânt, ce prinde atât de multă putere să... ierţi!

Aici începe dilema... cel ce a iertat, chiar a iertat? Sau doar încearcă să uite? Când poţi să ierţi cu adevărat, cu tot sufletul? Şi... cine suntem noi să acordăm iertare?

Eu personal nu pot ierta, simt că nu am acest har-dar de a dezlega pe cineva prin iertare. Simţirea personală a acestui cuvânt este mult peste umanitatea mea. Am doar dreptul să iubesc, să accept orice cu bune şi cu rele, să învăţ că suntem diferiţi şi unici şi luminoşi şi frumoşi!
Frumosul meu are toate culorile, pentru că omul nu este perfect decât prin defectele sale... iar tot ce pot să fac este să IUBESC, pentru că acest TOT este întregul, aici se închide cercul.

Însă... îmi pare des rău... regret, mă adună în mine toată: să fiu mai înţeleaptă, mai bună în toată fiinţa mea pentru a răspândi în absolut tot ceea ce fac şi respir energie vie.

“ÎMI PARE RĂU!” - mă face să meditez, să gândesc doar cu sufletul, cu inima, cu privirea şi să devin un om mai blând, mai îngăduitor, mai risipitor în bine... mă duce la gândirea personală atât de adâncă în interiorul meu... acolo sunt doar eu! Când o să simt şi o să ştiu că POT IUBI absolut tot ceea ce mă înconjoară egal, atunci când zâmbetul meu nu va mai dispărea deloc din suflet... doar atunci o să pot IERTA.. atunci o să am har-dar când o să simt a IUBI TOT!