17 noiembrie 2015

Îmi pare rău... învăţ a iubi să pot ierta!

Cel mai uşor, în orice situaţie este a “cere iertare”.
Definiție DEX:
Iartă – a scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vină, greşeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva, a şterge, a trece.

Cuvântul “iartă-mă” te eliberează... iar tu cel care trebuie să IERŢI ești obligat ca în faţa acestui cuvânt, ce prinde atât de multă putere să... ierţi!

Aici începe dilema... cel ce a iertat, chiar a iertat? Sau doar încearcă să uite? Când poţi să ierţi cu adevărat, cu tot sufletul? Şi... cine suntem noi să acordăm iertare?

Eu personal nu pot ierta, simt că nu am acest har-dar de a dezlega pe cineva prin iertare. Simţirea personală a acestui cuvânt este mult peste umanitatea mea. Am doar dreptul să iubesc, să accept orice cu bune şi cu rele, să învăţ că suntem diferiţi şi unici şi luminoşi şi frumoşi!
Frumosul meu are toate culorile, pentru că omul nu este perfect decât prin defectele sale... iar tot ce pot să fac este să IUBESC, pentru că acest TOT este întregul, aici se închide cercul.

Însă... îmi pare des rău... regret, mă adună în mine toată: să fiu mai înţeleaptă, mai bună în toată fiinţa mea pentru a răspândi în absolut tot ceea ce fac şi respir energie vie.

“ÎMI PARE RĂU!” - mă face să meditez, să gândesc doar cu sufletul, cu inima, cu privirea şi să devin un om mai blând, mai îngăduitor, mai risipitor în bine... mă duce la gândirea personală atât de adâncă în interiorul meu... acolo sunt doar eu! Când o să simt şi o să ştiu că POT IUBI absolut tot ceea ce mă înconjoară egal, atunci când zâmbetul meu nu va mai dispărea deloc din suflet... doar atunci o să pot IERTA.. atunci o să am har-dar când o să simt a IUBI TOT!





16 octombrie 2015

Au fost stele...


Mă mângâie soarele pentru că râd...
l-am păcălit. Sufletul îmi plânge.
Tu mă alinţi cu cântul,
e trist...şi ştii
că ţi-ai uitat parfumu-ţi
în palma mea uscată.
Mi-ai promis că mă găseşti,
dar eu...te-am pierdut?
A dispărut şi soarele
nu mai pot să-l mint,
şi curios...
aseară au fost multe stele...

7 octombrie 2015

Intimităţile

Mi-a zburat mintea
am rămas cu Sufletul.
Sufletul s-a săturat.

Într-o zi ploua.
“Neinteresant” - spunea unul
“Uimitor” - adăuga altul
“Magic” - şoptea...

Da!
Erai Tu.
Ţi-ai pus petale de rouă
în palme.

Nu crezi? Ştiu.
Nu ai crezut niciodată
că viaţa se ascunde
să nu i se citească intimităţile.


3 septembrie 2015

Trăire de împrumut

M-am trezit cu dorul de frumos
Şi am pornit în paşi de dans să-l caut.
Nu mi-a fost greu...
Era acolo... în acelaşi loc...
Unde nimeni nu trebuia să fie,
Unde nimeni nu trebuia să vadă.

Tu nonculoare, eu culoare
Tu ceaţă, eu vis poveste
Tu nebunie, eu copilărie
Amestec de privire  în paşi de armonie
Şi realitate... în ore de lumină!

Cum m-am trezit
Aşa am adormit.
Cum te-am privit
Atât ai clipit.
Ce am trăit?
Dorul  de împrumut...




12 august 2015

Clipeşte... Respiră... Admiră... Iubeşte... Simte... Îmbrăţişează... Şopteşte... Zâmbeşte...


Adună atât de multe sentimente să poţi trăi încă câteva luni, asculta muzica şi pune-o în suflet, încarcă-te colorat de la apă, de la natura ce acolo te înconjoară... Ai crezut ca minutele sunt statice, ai visat că totul este al tău şi tu ştii cât de mult trăieşti energia acelui moment. A venit seara şi închizi ochii... eşti încă toată o culoare, nimic în jurul tău nu străluceşte mai tare că ochii tăi. Au fost cuvinte şi fapte care au rămas... au rămas acolo unde drumul părea că duce undeva...
Acolo căutai locul perfect de plecăciune şi nici nu ştiai că de fapt este toată rugăciunea în inima ta. În nebunia momentului ai simţit energia şi ai văzut ceea ce nu trebuia să vezi dintr-o sută de inimi ce bat adunate în acelaşi timp. Aproape că simți respiraţia deşi te despart lumi întregi. Tu eşti culoare... eu sunt altă culoare... Eu strălucesc pentru că ştiu să mă uit la lună, la stele şi ştiu să le văd... şi mi se arată... cum ţie ţi se arata doar în serile pline în care te rogi... spunând cerului negru să îţi mai dea putere.
Unde cauţi? Acolo unde nici măcar nu îţi doreşti să găseşti. Te miri de ce ai descoperit pentru că atât de tare te atrăgea lumina... nebănuit de multă... exista viaţa, în acel colţ... atât de multă strălucire!
Merită să cunoşti mai mult decât îţi este dat? Cu ce risc? Cu ce chipuri chinuite în jurul tău? Vezi frumuseţea momentului acolo unde nimeni nu ar fi căutat, acolo unde drumul pe harta arată că la capăt... există ceva! Şi te înşeli... pentru că în acea căutare am deveni din nou, doar eu şi poate şi tu plină de putere, plină de frumseţe, plină de energie colorată pentru că am învăţat în timp cum şi de ce să cer, să culeg, să simt, să trăiesc, să adun!
Acolo existam eu... colorată!





7 iulie 2015

Mulţumesc


Mulţumesc pentru că Eşti.
Mulţumesc pentru că sunt.
Pentru bine și pentru puțin,
Pentru oamenii frumoşi şi dragi.
Mulţumesc la stele şi culori,
La petale şi la ploi.
Mulţumesc în gând
Şi cu voce tare...
Mulţumesc părinţi
Şi prieteni dragi
Mulţumesc cuvinte
Şi iert pentru ele.
Îmi primesc iubirea
Şi privirea în mine,
Mulţumesc cu viaţa
Şi strângeri în braţe!
Mă înclin iubind în lumină
Şi iubesc în mulţumire...




29 iunie 2015

Gânduri de parfum

Te-ai trezit dimineaţa, te-ai spălat pe faţă şi pur şi simplu simţi nevoia de parfum. Acel parfum care te face să arăți bine. Deşi afară plouă şi cuvintele zilei se adună toate în mintea ta... încerci să faci ordine, să le pui cap la cap... nimic... nu iese! Mirosul de cafea a fost înlocuit cu un suc carbogazos energizant... deşi ştii că nu este bine şi o să te doară stomacul toată ziua, insişti... funcţionează totul prea încet...
Mă mir până şi eu cum ai reuşit să nu te schimbi de cel puţin 3 ori înainte să ieşi pe uşă, cum machiajul ţi-a reuşit din prima... interesantă zi deşi ploioasă... cred că aşa o să fie câteva zile! Cel puţin în sufletul tău!

Deşi tu te bucuri în fiecare zi când ieşi din scara blocului de aerul curat, ieri ai uitat să respiri, ai uitat să ridici privirea la cer şi să mulţumeşti! Urci în maşină... încă un strop de parfum... muzică... cauţi ceva... nici tu nu ştii ce... dar cauţi... şi aşa rămâi ani de zile căutând parfumul perfect care te face să-ți energizezi simțurile şi într-o zi să poţi spune cu toată inima... Mulţumesc!



25 iunie 2015

Desculţă printre spini

Alergam desculţă printre spini
nici eu nu mă mai cunoşteam.

M-ai prins de mână
te-ai uitat fix în ochii mei.
În clipa aceea ştiam cum mă cheamă
ce vreau, de unde am venit
şi unde o să merg.
M-am plimbat apoi noaptea
cu tine de mână şi visam
cu ochii deschişi.

M-ai adunat de pe un câmp
plini de cactuşi siberieni,
mi-ai spus că stelele au
fost create pentru cei care
le privesc cu ochii îndrăgostirii.
La-nceput îţi era dor de mine
zburai către norul meu ca să mă vezi,
să mă ţii de mână, să mă priveşti în ochi.
Apoi, eu am ştiut ce-i mai bine
când, unde şi cum să te dezamăgesc.
Aşa am pierdut tot!
M-ai pedepsit, am plâns, sufăr
dar “iartă -mă” este uşor de spus.

Într-o zi toate florile
or să ţi se pară mai frumoase

...şi mă vei iubi!



18 iunie 2015

Ești curcubeu pentru un copil


Să crezi într-o poveste frumoasă, să visezi cu ochii deschişi, să ai sufletul blând şi toate te vor îmbrăţişa. Aceste frumoase energii s-au întâmplat şi în 1 iunie la Spitalul de copii Braşov. Carmina Nicolescu a crezut. Totul a pornit de la gipsul fiului ei mai mic... ore de aşteptare... şi o privire amestecată cu nelinişte a fost aţintită în parcul din curtea spitalului. Restul a venit de la sine... peste 50 de oameni cu suflete frumoase, donaţii, culori, băncuțe, jucării, inspiraţie, soare, încrederea că putem schimba câte puţin lumea. Împart cu voi momentul acesta... amestec cu voi culorile copilăriei într-un loc care acum nu mai este atât de trist! 

Fiți și voi culori de curcubeu! Nu ne oprim aici... 

Join 
https://www.facebook.com/groups/1445760639070106/?fref=ts









14 mai 2015

Cum este mai bine

Sunt multe de spus
deşi au rămas atât de puţine,
nu mai înţeleg nimic
deşi totul îmi era foarte clar.

Mă întreb, Suflete,
unde, ce, cum şi când
este mai bine
doar pentru tine.

Necunoscut îţi e cuvântul
cum îmi e Viitorul
te întreci în Destine
şi Lumea cu  mine.

Îţi spun că vreau doar Linişte
şi-un strop de noroc
însă al meu dor
în vântul rece călător...

24 aprilie 2015

Iubeşte-te femeie

Iubeşte-te femeie la prima oră-n zori
Alintă-te cu rouă şi răsărit din flori.
Iubeşte-te femeie în prag de dimineață
Cu spumă de căpşuni şi lacrimi de gheaţă.

Iar pe la prânz de uiţi...
Iubeste-te-n oglinda
Sufletului tău drag.

Când amesteci ziua
Cu picături de seară
Iubeste-te-n culori
Cu ciocolată amară.

De seara-ţi cade pe pleoape
Iubeşte-te femeie...
Să faci lumină-n jur.

Iubeşte-te femeie!
Să râzi mereu în farmecul ochilor tăi.
Iubeşte-te femeie TU
Ca toţi din jur s-o facă!



14 aprilie 2015

Vremea când se scutură magnoliile


E vremea când se scutură magnoliile
şi flori de nu-mă-uita.   
Ai plecat,
ai plecat...

E vremea când se scutură magnoliile,
tu nu mai eşti,
trimit un mesager înaripat să te caute
şi el se întorce împovărat de-ntuneric.

E vremea când au murit magnoliile
şi totul în jurul lor e trist,
e vremea când nu mai râd
e vremea când pot în sfârşit să plâng,
dar nu mai am lacrimi.

E noapte şi totul e mort
în jurul meu!
Copacii coroana-şi pleacă
eu stau lângă ei şi tac.
Am învăţat să renunţ...

9 aprilie 2015

Tăcere blândă

Tăcere blândă-n dimineaţă
Cu dor apus din altă lume,
Fără întrebări, doar cu schițe potrivite
Şi gândul aruncat în suflet.

La paşi de flori - nu mă uita
Un joc de stele colorate,
Şi prime lacrimi înghiţite
Pentru sinceritatea unui Om...

Ce-nseamnă aşteptarea?
Un joc trăit poveste
Din nori şi fulgere cu energie.
DA am să primesc trăirea!

Şi ieri şi azi şi mâine mă înclin
Şi mulţumesc pentru lumină.
Căci tu neagra noapte
Ce te făceai fără punctul de sclipire?


20 martie 2015

Iartă-mă şi iubeşte-te


Ce faci? Mă gândesc cum o să fie viaţa ta în timp… Minunată! Nu uita că mi-ai promis că o să fie aşa... Să fi promis oare buzele tale dulci ca şi Lună... Soarelui - că se vor vedea în fiecare zi chiar dacă sunt în capete diferite ale lumii? Să  fi promis oare că ochii tăi minunaţi nu vor sclipii de fericire în fiecare zi aşa cum merită ei? Ce poate fi mai frumos decât fericirea unui Înger uitat la Facerea Lumii pe Pământ de Dumnezeu?
Câteodată mă uit la el şi chiar nu ştiu ce caută Îngerii pe pământ, ce caută minunile pe Pământ, pe cine de fapt... descoperă oare fericirea îngropată de un alt Înger în pământ, ascuns printre crinii de noapte şi lalele negre, în pădurii de liliac alb?
Gata! Nu mai pun întrebări! O să răspund.
Un Înger pe pământ caută minunile Lumii, cum el nu a ajuns în cer, caută Raiul pe pământ, caută să facă bine, să bucure oamenii din jur, să admire peisajele, să îşi admire aripile lui albe şi fine care miros a norii pufoşi.
Un Înger pe pământ cânta, priveşte, culege lacrimi, durere, neînţelegere, înţelegere, încearcă să fie calm, să fie prezent, să evite frazele dureroase pentru cei din jur, să zboare până la ieşirea din lume să mângâie ochii trişti ce-l aşteaptă în fiecare zi, să spună “TE IUBESC” până-n ultima lui clipă, să accepte toate faptele lui şi a celor din jur...
Suntem prea mici ca să înţelegem ce trece de curcubeu. Poate că mulţi nu înţeleg nici de ce merg păsările în ţara caldă, sau de ce sufletele când mor rămân pe pământ iar atunci când iubim zburăm.

Suntem în stare să acceptăm o dezamăgire şi să mergem mai departe? Să iubim la fel? Îngerul, da! Ei pot... iubii mai multe suflete la fel, să culeagă mai multe flori de o dată, să ţină în braţe doi copii, să mângâie 2 feţe, să zâmbească de tot atâtea ori cât este nevoie, să fie fericit când plouă şi nimeni nu se bucură...                                                                 
Greşesc? Iartă-mă şi să mă judece Dumnezeu. Iartă-mă şi iubeşte-mă mai mult, iartă-mă şi nu-mi da drumul, iartă-mă şi acceptă ruga mea, iartă-mă şi ia lacrimile tristeţii pe veci, iartă-mă şi ia-mă în lumea minunilor tale! Iartă-mă şi iartă-mă căci eu Înger te iert în fiecare dimineaţă nouă! Aşa deschid eu ochii, iubindu-te!

16 martie 2015

Cazi! Râzi! Pleci!


Şi-a întors Dumezeu faţa la lume.
A început să plouă
Cu stele, îngeri şi nori
Cazi?

Ştiu! Te-ai ferit şi tu de-o stea...
Luna se juca cu norii.
Râzi?

Şi-a întors Dumnezeu faţa la lume
Şi a plâns o dată.
S-au adunat toate vorbele
La Ceruri.

Pleci?


24 februarie 2015

E ora...

E ora aceea – şi îngerii dorm
e ora când visul a busuioc miroase .
Chiar dacă spun “NU”
e ora când totul e trist şi pustiu...

E ora când Luna, e-ascunsă de Soare
şi stelele râd, atârnate de ploaie
şi Ochiul le vede pe toate-adunate,
e tristă tăcerea ce vine aproape...

E ora la care mă rog să-te-ntorci
clepsidra  nisipu-şi opreşte,
e ora când noaptea stă în cumpănă
e ora la care iubirea se  plimbă-ntre noi.



23 februarie 2015

Invers

Am cules petale din flori de mare
iarbă de munte din copac
râset de copil din scoici
şi ploaie din soare.

Am adunat o viaţă întreagă
nisipul din scrisori de vară
petale de spini din curcubeu
enigme din sufletul oamenilor.

Am dansat cu îngerii
în norii de zăpadă
am cântat cu vara
în colind de ninsoare.

O viaţă invers decât pământul
o lume invers decât luna
o viaţă fericită
invers decât adevărul.

3 februarie 2015

Găinuşa ciuruită

                Jocurile copilăriei erau în toi. În fiecare lună a anului prezentau câte o piesă de teatru. Erau pasionaţi să înveţe şi să descopere lucruri noi. Îşi băgau lăbuţele sau gheruţele peste tot. Erau curioşi şi veseli. Athos era liderul iar Aramis rămăsese “Bocănilă cel împiedicat”. Într-o zi Pestriţa se urcă pe o ladă, de pe ladă în măr şi din măr căzu direct în grădina vecinului. Încercă să găsească o soluţie pentru a se întoarce înapoi acasă. Nu putea zbura mai mult de 30 -50 cm faţă de sol şi ştia prea bine acest lucru.

                - Ajutoooooooooor! Ajutoooooor! Athos, Aramis, Coco, Negruţa, Moţu, Ghemotoc, Miky! Ajutoooorrr!!! Încerca din răsputeri să îşi strige prietenii. Nu după mult timp aceştia erau la gard, fiecare dându-şi cu părerea. Athos începu să sape o groapă pe sub gard. Aramis îl ajuta. Negruţa se caţără pe gard şi îi ţinea companie. Numai că această idee nu fusese foarte bună. Câinele vecinilor o simţi pe Negruţa şi... după cum bine ştiţi, nu toţi câinii iubesc pisicile... aşa că începu o adevărată luptă. Negruţa alergă să nu fie prinsă, câinele după ea.  Din păcate pisica a fost prinsă de duşmanul ei. Athos trecu în partea cealaltă pe sub gard urmat de Aramis:


                - Max, dă-i drumul prietenei noastre! Ai uitat că ne eşti dator de când te-am salvat de la înec? Spuse Athos cu o voce gravă, autoritară şi luă poziţia de apărare. Aramis în spatele lui în aceiaşi poziţie.
Pestriţa căzu la pământ. Max, pentru că aşa îl chema
 pe câinele vecinilor înfipse adânc colţii în aripa ei. Sângera şi i se vedea rana destul de adânc. Athos încercă să o ridice şi să o pună în spatele lui.
                - Nu pot să te ridic dragă Pestriţă, pentru că aşa nu pot să trec pe sub gard. Trebuie să te iau în gură ca să nu mai sângerezi aşa mult şi să te duc în casă. Eşti de acord? Doar aşa te pot transporta în siguranţă. Spuse Athos cu ochii în lacrimi şi supărat pe Max.
                - Bine, spuse Pestriţa cu vocea stinsă. Am încredere în voi. Vă mulţumesc!
Toate animalele erau strânse la gard şi aşteptau transportarea găinuşei în casă pentru a fii îngrijită. Trusa medicală era pregătită, la fel şi culcuşul cu o păturică pufoasă. Athos o luă pe Pestriţă în gură ca să treacă pe sub gard. În momentul în care se ridică în curtea noastră cu Pestriţa în gură, pe poartă intră bunicul Tic.
                - Athos! Ce ai făcut? Ce i-ai făcut Pestriţei? Spuse bunicul Tic cu o voce aspră şi certăreaţă. O lua pe Pestriţa şi o duse la doctor. Athos nici măcar nu a avut timp să îi explice. Nu înţelegea cum bunicul Tic l-a crezut pe el vinovat. Mereu a fost cuminte. Un căţel exemplar. Toate animăluţele erau triste. Max, căţelul vecinilor mustăcea fericit de păţania lui Athos.
                - Încetează, Max! Spuse Aramis! Nu vezi cât de singur eşti? Măcar noi avem prieteni şi nu facem rău nimănui! Ce crezi că ai rezolvat dacă ai atacat-o pe Pestriţa care îşi apăra o prietenă de colţii tăi fioroşi? Cu ce te ajută că tot necazul a căzut asupra fratelui meu... ai uitat că adevărul învinge mereu? Tu nu asculţi poveşti? Aaaaaaaaa... stai aşa... nu are cine să ţi le citească... de fapt nu ai prieteni, tu nu ai pe nimeni!
Aramis se ascunse în spatele curţii, după casă şi plângea: De ce nu pot să vorbesc şi să le explic că nu e vina lui Athos?! Athos nu ar face niciodată aşa ceva! Îi place carnea de pui... dar la conserve speciale pentru căţei! Cum să mă fac ascultat?
Era foarte greu ca Athos să iasă nevinovat din toată această poveste. A fost văzut în faţa faptului împlinit. Coco spunea mereu:

“Athos nu este vinovat! Athos nu este vinovat! Athos nu este vinovat!” dar cine să-i dea crezare? Nu ştia să răspundă la întrebarea “Dar atunci cine este vinovat? Ce s-a întâmplat?”. Ştiau cu toţii că nu aveau voie să iasă din curte, ştiau cu toţii că se pleacă la plimbare doar cerând permisiunea... la fel cum... ştiau cu toţii că nu era frumos să pârască pe cineva, chiar dacă cunoşteau făptaşul. Acesta trebuia să-şi recunoască greşeala. În concluzie, Athos rămâne vinovat pentru rănirea, operaţia şi internarea Pestriţei. Se însănătoşi în scurt timp şi începuse să facă şi primele ei ouă. Liniştea se aşternuse încet, dar sigur peste căsuţa noastră... însă Athos nu mai era atât de vesel. Începuse din nou să citească foarte mult şi să fie retras.

29 ianuarie 2015

E foaia plină...

Stiloul nu mai scrie
aştept demult -
de-un sfert de veac
e foaia albă.

Mai trec cinci ani
sau poate zece
te-aud, zâmbesc,
mă prinzi de mână!

...timpul s-a-ntors...
am aripi lungi şi pot zbura
am casă-n cer...

şi viaţa ta!

23 ianuarie 2015

Început

Am cunoscut un suflet
un suflet de culoare.
Griul ce mă-ndeamnă
să adun praful de stele.

Am cunoscut o mână
stânga. Ce frumoasă!
O mână ce mă-atinge
pe gându-mi depărtat.

Am cunoscut petale
şi frunze galben, moarte...
şi-am cunoscut şi luna
cu cerul negru-n zi.

Te-am cunoscut pe tine,
cu gustul de pelin,
cu buzele-ţi ca mierea
şi râsul de copil!