Liniște

Este ziua în care mi-am odihnit sufletul şi mi-am mângâiat trupul cu linişte. Este acea zi în care, deşi număram ca de obicei, m-am oprit o clipă şi te-am privit... atunci mi-am auzit cel mai tare dorul... atunci pentru câteva clipe a durut atât de tare...

Nu ştiu când nu am mai respirat, viaţa mi s-a oprit ca într-un tablou la care toată lumea privea, fără început şi fără sfârşit. De azi dau viaţă şi culoare, depăşind şoaptele ce mă învinovăţesc. Voi construi pe retina ochilor celor ce privesc amintiri ce nu vor avea cum să le şteargă. Pictată şi prinsă într-o ramă am să trăiesc până când TU mă vei elibera şi vei pune în privirea mea fericirea.

Este ziua pe care nu o voi uita curând...  Deşi dintr-o linişte divină simt şi cred în toată naşterea vieţii şi iubirea lumii...

Oamenii nu rănesc tablouri... doar le privesc... Sunt protejate!

Stăpâni pe cuvintele noastre

Ieri m-am blocat!  Un suflet încerca să treacă strada... târâş... mă uitam tulburată şi spuneam... De ce nimeni nu o ajută?... nu am terminat de pus semnul întrebării în gând pentru că şi EU eram unul dintre acei oamenii care pot schimba ceva.

Am coborât... am ajutat... se zbătea, urla... nu se putea face schimb de cuvinte... nu se putea comunica cu ea... Cu viaţa, cu alegerile pe care la un moment le facem pentru energiile noastre, pentru strălucirea ochilor – culorilor vieţii, pentru a da şi a culege...

S-a instalat în inima mea un sentiment de neputinţă, am întrebat dar în acelaşi timp am şi mulţumit lui Dumnezeu pentru calea dreaptă de până la acest moment... dar cine poate ştii cât de departe sau aproape este acest târăș pe partea cealaltă a străzii. Neînţeles... şi foarte greu de străbătut...

Iubiţi viaţa şi faptul că putem sta în picioare stăpâni pe cuvintele noastre, cu ochii deschişi pentru a vedea şi trăi cu inima... hai să iubim mai mult şi să ascultăm cu adevărat şoaptele dintre bătăile inimii.

Dorințe

O sa îmi pun dorințele într-un borcan
Puf de păpădie purtat din copilărie.
O sa le amestec cu fluturi
Si o sa le dau drumul.
Vor zbura și vor spera...
Sunt ca așteptarea de o zi,
Ce tine toată viața.

Am sa îmi adun dorințele din lume
Le voi șterge de praf și puf de fluturi
Le voi așeza cu grija
Intr-un borcan etichetat
"Eu 2012"

Îmi vor sta în cale o vreme
Le voi muta de pe un raft pe un altul
Până într-o zi când
Îl va atinge si se va sparge.
Dorințele se vor răni
Din cioburile trecutului...

Deși rănite stau pe jos
Încearcă dar sa se ridice
Zâmbesc dorințele... Zâmbesc...
Deși rănite...

Iubesc în multe culori

Iubesc în multe culori

Mi s-au terminat pliculeţele de ceai, timpul şi dorul. Florile sunt ofilite demult iar cuvintele îşi fac loc doar pe coala aceasta de hârtie... Să spun ce cred acum când am învăţat să tac... să spun ce simt când toate îmi sunt interzise pe pământ... Durerea se trăieşte cu tăcere şi privire graţioasă spre cer, iubirea se şopteşte cu încredere în inima îngerului pustiu. Încerc să te culeg într-un tablou al vieţii mele, să te pictez în puţine culori, să te adorm în mângâiere şi să dispar odată cu rotaţia pământului. Admir luna ieşită dintr-o poveste a unui alt decor... iar răsăritul ştiu că-l pot vedea prin ochii tăi... dis-de-dimineaţă... prea dimineaţa ar spune unii!

Îmi place să nu îmi văd strălucirea pentru că ea ştie să îmi ghideze paşii spre curaj. Iubesc viaţa şi tot ce ţine de ea, iubesc la fel cum respir, cum clipesc, cum visez... iubesc în multe culori...

Unde ești lumină?

Unde ești lumină?
Te-ai ascuns și totuși strălucești
Caci tot mereu te văd și te găsesc
Și mă cuprind în tot amorul tău...

Și a plouat în toată săptămâna
Și norii s-au jucat pe cer
Aducând dar din promisiunea
Curcubeul Bunului Dumnezeu.

Am închis dar ochii și mi-am deschis inima
7 zile am visat dar colorat,
Am ras și am zburat...
Nu voi mai merge către nimeni...
Caci de azi am conștientizat ...
Pasii către mine vor dansa.
Am devenit iubire!

Sunt exact unde trebuie sa fiu...

Sunt lucruri pe care le simți profund și nu le poți exprima în toate cuvintele din lume. Sunt oamenii dragi pe care ti-ai dori sa nu-i porti doar în sufletul tău, ci sa respire lângă tine. Cat de mare poate sa fie iubirea sa ajungă peste mari și tari... aerul pe care-l respiri sa treacă dincolo se univers și sa simți!  Sa simți vibrația și jocul culorilor, sa vezi minunile acolo unde au fost înfăptuite. .. în sinergia și trăirea fiecăruia!  Universul oferă tot... important este sa înțelegem ca trebuie sa luam pentru a da totul, dar absolut totul, mai departe. Nu păstrăm decât oprirea fiecărei respirații, a fiecărei bătăi de inima ... păstrăm trairi și sentimente pentru a face doar minuni. Iar fiecare dintre noi trebuie sa fie în fiecare zi MINUNEA lui. Iubesc și nu am aer sa respir pentru ca așa am învățat în mulți ani sa fac, așa am învățat sa iubesc...oprind totul într-o eterna poveste. Sunt exact unde trebuie sa fiu... cu toți cei care trebuiesc sa fie în sufletul, în inima, în viața și în toate trăirile care mă definesc... 

Azi sunteți toți aici... acum iubesc atât de mult încât trebuie sa simțiți!

Joc de DA si DA

Te-am așteptat să te aud
Dorință ascunsă a sufletului meu.
Să te aud așa cum simt vântul,
Să stai să îmi șoptești trecutul...
Te-am pariat pe sute de petale
Cu da și nu, cu nu și nu, si-n joc de DA și DA!
Am risipit seva florilor din părul meu
Și lacrimile din veșmântul sufletului
Am adunat din nou dorința
Și bătături pe calea de a nu renunța...
E ziua mea...

Îmi pare rău... învăţ a iubi să pot ierta!

Cel mai uşor, în orice situaţie este a “cere iertare”.

Definiție DEX:

Iartă – a scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vină, greşeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva, a şterge, a trece.

Cuvântul “iartă-mă” te eliberează... iar tu cel care trebuie să IERŢI ești obligat ca în faţa acestui cuvânt, ce prinde atât de multă putere să... ierţi!

Aici începe dilema... cel ce a iertat, chiar a iertat? Sau doar încearcă să uite? Când poţi să ierţi cu adevărat, cu tot sufletul? Şi... cine suntem noi să acordăm iertare?

Eu personal nu pot ierta, simt că nu am acest har-dar de a dezlega pe cineva prin iertare. Simţirea personală a acestui cuvânt este mult peste umanitatea mea. Am doar dreptul să iubesc, să accept orice cu bune şi cu rele, să învăţ că suntem diferiţi şi unici şi luminoşi şi frumoşi!

Frumosul meu are toate culorile, pentru că omul nu este perfect decât prin defectele sale... iar tot ce pot să fac este să IUBESC, pentru că acest TOT este întregul, aici se închide cercul.

Însă... îmi pare des rău... regret, mă adună în mine toată: să fiu mai înţeleaptă, mai bună în toată fiinţa mea pentru a răspândi în absolut tot ceea ce fac şi respir energie vie.

“ÎMI PARE RĂU!” - mă face să meditez, să gândesc doar cu sufletul, cu inima, cu privirea şi să devin un om mai blând, mai îngăduitor, mai risipitor în bine... mă duce la gândirea personală atât de adâncă în interiorul meu... acolo sunt doar eu! Când o să simt şi o să ştiu că POT IUBI absolut tot ceea ce mă înconjoară egal, atunci când zâmbetul meu nu va mai dispărea deloc din suflet... doar atunci o să mă pot IERTA.. atunci o să am har-dar când o să simt a IUBI TOT!

Trăire de împrumut

M-am trezit cu dorul de frumos

Şi am pornit în paşi de dans să-l caut.

Nu mi-a fost greu...

Era acolo... în acelaşi loc...

Unde nimeni nu trebuia să fie,

Unde nimeni nu trebuia să vadă.

Tu nonculoare, eu culoare

Tu ceaţă, eu vis poveste

Tu nebunie, eu copilărie

Amestec de privire  în paşi de armonie

Şi realitate... în ore de lumină!

Cum m-am trezit

Aşa am adormit.

Cum te-am privit

Atât ai clipit.

Ce am trăit?

Dorul  de împrumut...

Clipeşte... Respiră... Admiră... Iubeşte... Simte... Îmbrăţişează... Şopteşte... Zâmbeşte...

Adună atât de multe sentimente să poţi trăi încă câteva luni, asculta muzica şi pune-o în suflet, încarcă-te colorat de la apă, de la natura ce acolo te înconjoară... Ai crezut ca minutele sunt statice, ai visat că totul este al tău şi tu ştii cât de mult trăieşti energia acelui moment. A venit seara şi închizi ochii... eşti încă toată o culoare, nimic în jurul tău nu străluceşte mai tare că ochii tăi. Au fost cuvinte şi fapte care au rămas... au rămas acolo unde drumul părea că duce undeva...

Acolo căutai locul perfect de plecăciune şi nici nu ştiai că de fapt este toată rugăciunea în inima ta. În nebunia momentului ai simţit energia şi ai văzut ceea ce nu trebuia să vezi dintr-o sută de inimi ce bat adunate în acelaşi timp. Aproape că simți respiraţia deşi te despart lumi întregi. Tu eşti culoare... eu sunt altă culoare... Eu strălucesc pentru că ştiu să mă uit la lună, la stele şi ştiu să le văd... şi mi se arată... cum ţie ţi se arata doar în serile pline în care te rogi... spunând cerului negru să îţi mai dea putere.

Unde cauţi? Acolo unde nici măcar nu îţi doreşti să găseşti. Te miri de ce ai descoperit pentru că atât de tare te atrăgea lumina... nebănuit de multă... exista viaţa, în acel colţ... atât de multă strălucire!

Merită să cunoşti mai mult decât îţi este dat? Cu ce risc? Cu ce chipuri chinuite în jurul tău? Vezi frumuseţea momentului acolo unde nimeni nu ar fi căutat, acolo unde drumul pe harta arată că la capăt... există ceva! Şi te înşeli... pentru că în acea căutare am deveni din nou, doar eu şi poate şi tu plină de putere, plină de frumseţe, plină de energie colorată pentru că am învăţat în timp cum şi de ce să cer, să culeg, să simt, să trăiesc, să adun!

Acolo existam eu... colorată!

Mulţumesc

Mulţumesc pentru că Eşti.

Mulţumesc pentru că sunt.

Pentru bine și pentru puțin,

Pentru oamenii frumoşi şi dragi.

Mulţumesc la stele şi culori,

La petale şi la ploi.

Mulţumesc în gând

Şi cu voce tare...

Mulţumesc părinţi

Şi prieteni dragi

Mulţumesc cuvinte

Şi iert pentru ele.

Îmi primesc iubirea

Şi privirea în mine,

Mulţumesc cu viaţa

Şi strângeri în braţe!

Mă înclin iubind în lumină

Şi iubesc în mulţumire...

Gânduri de parfum

Te-ai trezit dimineaţa, te-ai spălat pe faţă şi pur şi simplu simţi nevoia de parfum. Acel parfum care te face să arăți bine. Deşi afară plouă şi cuvintele zilei se adună toate în mintea ta... încerci să faci ordine, să le pui cap la cap... nimic... nu iese! Mirosul de cafea a fost înlocuit cu un suc carbogazos energizant... deşi ştii că nu este bine şi o să te doară stomacul toată ziua, insişti... funcţionează totul prea încet...

Mă mir până şi eu cum ai reuşit să nu te schimbi de cel puţin 3 ori înainte să ieşi pe uşă, cum machiajul ţi-a reuşit din prima... interesantă zi deşi ploioasă... cred că aşa o să fie câteva zile! Cel puţin în sufletul tău!

Deşi tu te bucuri în fiecare zi când ieşi din scara blocului de aerul curat, ieri ai uitat să respiri, ai uitat să ridici privirea la cer şi să mulţumeşti! Urci în maşină... încă un strop de parfum... muzică... cauţi ceva... nici tu nu ştii ce... dar cauţi... şi aşa rămâi ani de zile căutând parfumul perfect care te face să-ți energizezi simțurile şi într-o zi să poţi spune cu toată inima... Mulţumesc!

Iubeşte-te femeie

Iubeşte-te femeie la prima oră-n zori
Alintă-te cu rouă şi răsărit din flori.
Iubeşte-te femeie în prag de dimineață
Cu spumă de căpşuni şi lacrimi de gheaţă.

Iar pe la prânz de uiţi...
Iubeste-te-n oglinda
Sufletului tău drag.

Când amesteci ziua
Cu picături de seară
Iubeste-te-n culori
Cu ciocolată amară.

De seara-ţi cade pe pleoape
Iubeşte-te femeie...
Să faci lumină-n jur.

Iubeşte-te femeie!
Să râzi mereu în farmecul ochilor tăi.
Iubeşte-te femeie TU
Ca toţi din jur s-o facă!

Tăcere blândă

Tăcere blândă-n dimineaţă

Cu dor apus din altă lume,

Fără întrebări, doar cu schițe potrivite

Şi gândul aruncat în suflet.

La paşi de flori - nu mă uita

Un joc de stele colorate,

Şi prime lacrimi înghiţite

Pentru sinceritatea unui Om...

Ce-nseamnă aşteptarea?

Un joc trăit poveste

Din nori şi fulgere cu energie.

DA am să primesc trăirea!

Şi ieri şi azi şi mâine mă înclin

Şi mulţumesc pentru lumină.

Căci tu neagra noapte

Ce te făceai fără punctul de sclipire?

Iartă-mă şi iubeşte-te

Ce faci? Mă gândesc cum o să fie viaţa ta în timp… Minunată! Nu uita că mi-ai promis că o să fie aşa... Să fi promis oare buzele tale dulci ca şi Lună... Soarelui - că se vor vedea în fiecare zi chiar dacă sunt în capete diferite ale lumii? Să  fi promis oare că ochii tăi minunaţi nu vor sclipii de fericire în fiecare zi aşa cum merită ei? Ce poate fi mai frumos decât fericirea unui Înger uitat la Facerea Lumii pe Pământ de Dumnezeu?

Câteodată mă uit la el şi chiar nu ştiu ce caută Îngerii pe pământ, ce caută minunile pe Pământ, pe cine de fapt... descoperă oare fericirea îngropată de un alt Înger în pământ, ascuns printre crinii de noapte şi lalele negre, în pădurii de liliac alb?

Gata! Nu mai pun întrebări! O să răspund.

Un Înger pe pământ caută minunile Lumii, cum el nu a ajuns în cer, caută Raiul pe pământ, caută să facă bine, să bucure oamenii din jur, să admire peisajele, să îşi admire aripile lui albe şi fine care miros a norii pufoşi.

Un Înger pe pământ cânta, priveşte, culege lacrimi, durere, neînţelegere, înţelegere, încearcă să fie calm, să fie prezent, să evite frazele dureroase pentru cei din jur, să zboare până la ieşirea din lume să mângâie ochii trişti ce-l aşteaptă în fiecare zi, să spună “TE IUBESC” până-n ultima lui clipă, să accepte toate faptele lui şi a celor din jur...

Suntem prea mici ca să înţelegem ce trece de curcubeu. Poate că mulţi nu înţeleg nici de ce merg păsările în ţara caldă, sau de ce sufletele când mor rămân pe pământ iar atunci când iubim zburăm.

Suntem în stare să acceptăm o dezamăgire şi să mergem mai departe? Să iubim la fel? Îngerul, da! Ei pot... iubii mai multe suflete la fel, să culeagă mai multe flori de o dată, să ţină în braţe doi copii, să mângâie 2 feţe, să zâmbească de tot atâtea ori cât este nevoie, să fie fericit când plouă şi nimeni nu se bucură...                                                                 

Greşesc? Iartă-mă şi să mă judece Dumnezeu. Iartă-mă şi iubeşte-mă mai mult, iartă-mă şi nu-mi da drumul, iartă-mă şi acceptă ruga mea, iartă-mă şi ia lacrimile tristeţii pe veci, iartă-mă şi ia-mă în lumea minunilor tale! Iartă-mă şi iartă-mă căci eu Înger te iert în fiecare dimineaţă nouă! Aşa deschid eu ochii, iubindu-te!

Provocare

Pentru cei ce închid ochii şi se văd cu adevărat
Pentru cei ce simt razele soarelui cum dau viaţă aprinzându-ţi ființa.
Când vei ştii să priveşti cu adevărat lumea,
O vei vedea prin minunatele ei culori...

Întrebări de muritor...

          Nu ştiu de ce trebuie să treacă viaţa pe lângă noi ca să regretăm ce am făcut său ce nu am făcut. Nu ştiu de ce trebuie să ţi se întâmple ceva rău ca să faci ceva bun. De ce trebuie să dezamăgeşti că să poţi iubii mai mult şi alte tot felul de întrebări din acestea fără răspunsuri care vin, trec, le auzi, zboară spre noi şi apoi o întind spre cer fără a aştepta nici măcar o adiere de vânt caldă. Oamenii tind spre perfecţiune, în loc să tindă spre mulţumirea sufletului său său a celor din jur.
           Azi am făcut însă un lucru minunat! Am văzut lumina ochilor celui mai frumos Înger din lume. Coboră spre mine, se uită în ochii mei şi simt cât de cald este sufletul lui, cât de bine miroase, a toate florile lumii, cât de catifelată este pielea lui de pe mâna când-mi mângâia faţa plină de lacrimi şi fericire, cât de minunat a fost să stau pentru câteva clipe rupte din lume lângă el. Îmi era frică într-un fel să nu plece şi să nu mă lase în lumea celor care nu cunosc frumosul, în lumea celor care iarnă nu ştiu să culeagă flori de vară, îmi era frică să nu mă încurc în fulgii lui aurii şi să se supere pe mine.
          Îmi simţi inimă cum  bate? Tic tic tic tic tic... Poate că ar trebuii să stau în genunchi în faţa lui Dumnezeu şi să-i mulţumesc pentru că e bun cu mine, să-i mulţumesc că mă lăsa să văd şi să cunosc mai mult decât este permis pentru că iubesc curat, pentru că sufletul meu l-am pus în palmele unui Înger, unui vestitor de-al său care are grijă de praful viselor mele.
            Îţi reproşez că m-ai uitat pe o bancă în cer şi m-ai adus mai târziu pe lume! Ştii? Ştii ce am pierdut? Prima ninsoare de puf de pene de înger. Am prins abia al treilea val şi acela a fost cel mai plăcut însă şi cel mai trist, dar nu mă plâng pentru că minunăţia Cerului este, iar ochii Îngerului ce se uită azi la mine, au fost că toţi cei 30 de ani trăiţi pe pământ în grădina Raiului.
            Nimeni nu înţelege nimic, nu?  Eu nu mă consider un om normal, dar nici unul  cu stea în frunte... sunt specială şi ştiu că Dumnezeu m-a ales cu un scop. Să cunosc acest Înger. Nu mă consider deşteaptă, frumoasă, inteligentă  său mai ştiu eu cum... mă consider fericită! Fericită pentru că am găsit în mine  oaza de linişte a ochilor tăi, pentru că am găsit în mine minunea pe care ai împrăştiat-o în lume, pentru că am găsit din nou râsul şi gânguritul de copil mic.
            Din ce în ce mai repede... tic tic tic tic tic... îmi bate inima. Simt cum te apropii destul sa te văd, simt cum respiri, simt cum miroşi a toate florile minunate ale pământului, parcă îţi simt şi mângâierea pe fată-mi de copil uitat pe o bancă în cer. Închid ochii şi buzele mele se definesc... zâmbesc! Din toată fiinţa mea zâmbesc şi simt cum mă cuprinde o fericire imensă pentru că ştiu că la ora aceasta Îngerii coboară pe pământ, iar tu eşti deja aici cu mine... De ce mă opreşti? E noapte? Trebuie să dorm? De ce oamenii trebuie să doarmă, de ce fizicul şi psihicul nostru nu se pot odihnii alt cumva decât prin somn?
... Oamenii tind spre perfecţiune, în loc să tindă spre mulţumirea sufletului său său a celor din jur.

               

Iubirea ta m-a transformat în cel mai fericit om din lume

Cel mai frumos lucru care ţi se poate întâmpla este să ţi se umple sufletul dintr-o dată de o fericire atât de mare încât să nu mai ai aer să respiri. Nu pot aduna toate cuvintele lumii ca să descriu acest sentiment care te ridica la cer.
Pot să spun că în mare parte este compus din multă, foarte multă iubire pentru cei din jur, zâmbete primite de sus, chiar de la îngeri, mii de culori care se învârt în jurul tău dansând pe versurile fericirii. Vântul cald de primăvară care-ţi mângâie trupul gol adormit în petalele proaspete de toporaşi, mirosul fin, puţin înţepător şi rece de ploaie de vară. Cuvinte sunt atât de puţine ca să transmiţi starea de fericire... Îmi pare atât de rău dragă Suflete că nu pot să-ţi ofer fiecare clipă în parte, că nu pot să-ţi dau tot ce am mai frumos şi pur în mine decât privindu-te în ochii-ți minunaţi. Ochii tăi care privesc, vorbesc, sărută şi mă mângâie în acelaşi timp. O privire. Atât îmi este de ajuns ca să pot  prinde aripii şi să zbor până la Doamne Doamne şi înapoi.
Privirea... nimic mai mult, nici un cuvânt, nici o atingere... nimic. În seara aceasta am învăţat să cânt la pian. Îţi cânt atât de frumos încât toată fiinţa mea se umple din ce în ce mai mult de o fericire imensă. Este atât de mare încât... îţi cânt din ce în e mai frumos.
E ca şi cum ai fi lângă mine şi atât de frumos dansăm împreună. De fapt... eşti aici pentru că te simt. Îţi simt respiraţia, mâna ta care mă ţine de suflet, îmi mângâie faţa. Te simt Suflet Drag atât de intens încât inima mea a început să-mi bată foarte repede, tare şi se umple de şi mai multă fericire. Râd, zâmbesc... eşti aici, eşti cu mine şi ştiu că niciodată nu o să pleci pentru că de fiecare dată o să revii la fel cum o faci mereu. Orice se va întâmpla ştiu că o să vii, o să pleci, o să vii şi nu o să mai pleci pentru că ştiu că în seara aceasta este ziua. Zbor! Doamne chiar zbor... datorită Sufletului meu care este plin de iubire încât a umplut toată lumea de o imensă fericire. Acum trupul îmi este mai uşor ca niciodată, iar zâmbetul s-a desenat atât de bine... îmi dansează inima. Mulţumesc! Iubirea ta m-a transformat în cel mai fericit om din lume. Acum sunt cel mai fericit şi ştiu că de fiecare dată când o să vii o să cresc şi mai mare, până o să ajung la Cer. O să cresc aşa cum mă înveţi de când eşti tu în viaţa mea. De când m-ai învăţat să iubesc şi să fiu cu adevărat un om bun.

Ştiu că tu înţelegi tot inclusiv aceste rânduri care sunt scrise de aripa unui înger uitat pe pământ acum mulţi ani pentru a ne învăţa să iubim.

Simt că mă sufoc în mine

Simt că mă sufoc în mine. Simt! Interesant  faptul că este un sentiment foarte plăcut. În trecut aceste sufocări duceau la întrebări și lacrimi, răspunsuri în lumi paralele. Am crescut! Am crescut atât de interesant că a început să-mi placă de mine. Strălucesc! Nu mă ascund, îmi place! Cer și mi se răspunde. Mi se răspunde atât de frumos încât rămân fără aer la propriu cât și la figurat. Am sentiment de dor... dar dor nu de aici. Acest dor nu este de pe pământ. Nu-l pot defini – este special, este combinat cu  respirație, veghe, admirație, teamă, iubire.

Iubire – dar nu aceea iubire. Da! Descrie asta... Nu pot. Știu doar că este prima dată în viața mea când știu să tac. Să nu spun nimic și rămân fermectă de faptul că natura vorbește în locul meu. Să îmi doresc să aud... deși știu că nu îmi este dat și cu toate acestea ... aud sunetul chitarei...

Suflete dragi – ce azi sunt!

Întreb din ce în ce mai multe persoane din viața mea... ce ar face dacă cineva drag ar dispărea de pe pământ mâine? Ai dat azi tot ce este mai bun din tine? După o zi începută tumultuos sentimental, în care la fel ca în fiecare Duminică energiile se luptă cu mine și-mi spun să nu mai plâng fără lacrimi, am hotărât să trăiesc o zi altfel cu cei ce mi-au dat viață. Zis și facut! Am dat tot, am dat atât cât limita de a fi om m-a fixat să rămân cu picioarele pe pământul acesta fierbinte...

Este seară și încerc înainte ca luna să-și facă apariția pe cer să mă gândesc la cum să vă transmit aceste interesante sentimente...  mă gândesc la câți dintre noi nu își mai pot strânge în brațe oamenii dragi, la câți dintre noi le-a fost încercat sufletul și nu mai pot întoarce un prieten drag înapoi în viața sa...  câți și cum... am făcut alegeri  atât de orgolioase încât poate o aplecare de privire ar fi atras după sine mai multă încredere.

Am vărsat fluvii de sentimente, trăiri sincere în momente atât de nepotrivite, am privit atunci când trebuia să ținem ochii închiși și am ascuns cuvinte care  nu trebuiau doar gândite... am greșit! Am iubit și am înțeles că atunci când acest sentiment nu este unul cu adevărat valoros un vânt rece îți usucă fața și îți seacă sufletul.

Am avut răbdare când nu trebuia și am aruncat  în cine ne iubea... iată cum am descris oamenii care zi de zi au fost lângă noi, iată cum familia și prietenii dragi ne suportă cu toate cele frumoase și toate cele căpoase... iată cum suntem din nou oameni... oameni care într-o zi vor fi întrebați: “ cât de mult ai iubit, cât de frumos ai trăit și cât de grațios te-ai despărțit de lucruri care nu-ți erau destinate?”

Azi știu cât de mult am iubit! Iată cum viața îmi oferă prin oamenii dragi lecție după lecție.

P.S. Aceste gânduri sunt transmise cu toată mulțumirea mea tuturor celor care au fost lângă mine anul trecut… Septembrie ploaie rece de toamnă… Septembrie… Vă mulțumesc și vă ofer cu lacrimi de fericire în ochi câteva clipe din ziua mea de azi… clipe care pentru unii dintre noi nu mai pot fi trăite, nu mai pot fi pur și simplu amintiri într-un alt an, într-un alt Septembrie…