Sărbătorile creştine ale
românilor au avut întodeauna un ritual de iniţiere care i-a ajutat pe oameni să
se simtă cu adevarat fericiţi. În apropierea sărbătorilor cu toţii încercăm să
fim mai generoşi căci « Dar din dar se face Rai ». Suntem mai răbdători şi mai
blânzi cu bătrânii, mai îngăduitori cu prietenii, mai darnici cu cei săraci,
spunem cuvinte frumoase tuturor.
Oferită cu drag, chiar şi o bucată de pâine poate
să devină un dar, bucuria celui care o primeşte vă va răsplătii « Bine dai,
bine ai ». Nici o altă sărbătoare nu se compară cu seara fermecată de Crăciun
şi Ajun, zăpezi îmbelşugate, colinde împletite în fuiorul zăpezii, toate se
întorc la noi moştenite de la strămoşi, de îndată ce iarna începe să miroasă a
Crăciun.
Aşteptarea Crăciunului trebuie să fie însoţită
mereu de colinde, miros de brad, zâmbete şi fulgi de nea. În oraş însă
tradiţiile s-au pierdut, toată lumea
fiind prinsă în tumultul vieţii cotidiene, lăsâdu-se furaţi de mirajul unei
cariere şi luptându-se mereu cu timpul pentru siguranţa şi binele zilei de
mâine…De aceea noi încercăm, cu greu să menţinem tradiţiile noastre româneşti…
-Mie nu prea îmi place povestea aceasta, de ce oamenii se modernizează şi
uită ce înseamnă cu adevărat o sărbătoare? spune Athos trist şi mă oprii din
citit. Se uită la mine ca şi cum ar vrea să schimbe ceva, să întrebe ceva…dar
se fâstâcea…
- Athos vrei să îmi spui ceva? îl întreb.
- Da! Dar să nu te superi. Uite, vreau să te rog să duci această scrisoare
Moşului. De fapt sunt două. A mea şi a lui Aramis. Se uita la mine fix şi
rugător, avea poziţia lui mândră, fotogenică şi haioasă. În acel moment intră
pe uşa şi Aramis, bineînţeles că se împiedică de prag şi se rostogoli. Era plin
de zăpadă. Se ridică doar cu lăbuţele din faţă şi se scutură leneş. Se uită la
noi şi apoi sare în braţele mele.
-Scrisorile lui Moş Crăciun! Athos vreau să o semnez şi eu pe a mea. Bagă
lăbuţa în cerneală şi îşi însemnă scrisoarea. Suflă către ea să se usuce noua
scriere, o împachetă cu grijă să nu îndoaie nici un colţ şi o puse înapoi în plic.
- Aceasta este scrisoarea
mea. Ham, ham, ham! Şi iar se împiedică de pragul casei şi se rostogoli
în zăpadă.
Aramis deveni un bulgăr. Athos râse,
îi înfipse un morcov şi desenă doi ochi cu cărbunele. Se alergară prin curte minute
în şir. Obosiţi se aşezară în zăpadă. Nici nu îi vedeai de nămeţi.
Moş
Crăciun veni departe Frate, Frate! Uite-n poartă!
S-a oprit
la noi în poartă Moşul
bun, căci a venit.
“Cioc!Cioc!Cioc!”
primiţi cu daruri? Pe la noi cu oase multe
Eu sunt
Moş cu bucurii! Să-i urăm dar “Bun venit!”
Uite
Athos e cuminte Fuge
Aramis tare, tare
Stă cu nasul în zăpadă Şi
plonjează mult în zare
Lui
Aramis dă de veste “Upsss!
Dar mă scuzaţi
Să se dea
jos de pe ladă! Sunt micuţul împiedicat!”
-Bravooooooooooo,
aplauze va rog. Vi-l prezint pe
fratele meu, muşchetarul Athos. Foarte talentat. Dansează, cântă, citeşte,
scrie…merge la şcoală…şiiiii…vorbeşte pe limba oamenilor mari. Greu de crezut
pentru rasa noastră. Dar, atenţie!!!!! Acum şi compune. Este de-a dreptul un
mic geniu canin.
Erau atât
de amuzanţi, încât abia îţi venea să-ţi iei ochii de la ei si să nu râzi în
hohote. Nu aveai cum să te plictiseşti.
-Băieţi! Haideţi să împodobim bradul. Uitaţi ce globuri am cumpărat: acestea
sunt în formă de oase, acestea în formă de steluţe, nori şi îngeraşi. Imediat
au sosit alergându-se unul pe celalat…bineînţeles că Athos a nimerit
direcţia…Aramis s-a oprit în brad.
-Upsss…chiar că sunt
împiedicat. De ce nu mi-aţi spus până acum că nu merg drept?
-Athos tu chiar crezi că vine Moş Crăciun? E aşa de frumos cum mi l-ai
descris tu? Cu părul alb, barba lungă, îmbrăcat în roşu, iar sania lui este
trasă de reni ? Renii aceştia sunt un fel de căţei mai mari cu coarne? Nu?
Aaaaa…şi le place frigul, era să uit…doar vin de la Polul Nord, nu?
-Da, Aramis aşa este, dar aceşti
reni nu sunt din familia noastră. Am să îţi citesc diseară despre reni. Dar Moş
Crăciun aşa este…un bătrânel simpatic care ne cunoaşte pe toţi cu bune şi rele.
Trebuie doar să crezi tare, tare în el. Moş Crăciun nu vine doar la copii ci şi
la oamenii mari care încă mai cred în el. Pe Moş nu îl poţi vedea decât
dacă eşti cu adevărat special.
-Dar Moşul de la Mall? Cine era, Athos? Nu era cel adevărat?
-Nu, era un ajutor al Moşului, angajat pe o perioadă scurtă de timp, pentru
a duce scrisorile la Polul Nord.
-Athos…dar copiii care nu ştiu să scrie…aşa ca mine…ce fac?
-Păi…se duc şi îi spun ajutorului Moşului ce îşi doresc sau roagă un om mai
mare să-i scrie.
-Aha! Am înţeles. Îţi mulţumesc frate bun că îmi explici mereu ce nu ştiu
şi că ai răbdare cu mine. Aramis se îndreptă către Athos şi-l luă în braţe în
semn de mulţumire. Dacă te rog, îmi citeşti acum de reni?
- Bine! Renii sunt un fel de cerbi
dar care trăiesc la temperaturi mai scăzute. Au coarnele în formă de arc,
ramnificate. Au smocuri lungi de păr aspru între copite, ca să nu le fie frig
la Pol. Sunt manifere rumegătoare, care dau lapte. Acest lapte este consumat de
Moş Crăciun şi de ajutoarele lui. Se spune că datorită acestui lapte Moş
Crăciun trăieşte de mii de ani.
- Băieţi…la culcare, gata! Am împodobit brăduţul, i-am pus Moşului laptele
şi prăjiturelele la fereastră,
spuneţi-vă rugăciunea şi la culcare. Să visaţi frumos şi sper că aţi fost
cuminţi…
Adormiră
imediat, după o zi atât de lungă şi zburdalnică. Erau liniştiti şi frumoşi ca
nişte îngeraşi. Braduţul lumină şi prin vecini se auzeau colindători, câte un
zumzet de clopoţel. Casele erau liniştite
şi pline de steluţe luminate.
-Athos trezeşte-te! Athoooooooooooooooosss!!! Uite! Uite! Mi-e frică… ce
luminează aşa tare acolo sus? Athos!!!!!
-Da… Se mârâi Athos. Ce vrei? Dormi că nu mai vine Moşul dacă eşti rău…
-Athos!!!! Cred că trebuie să fiu bărbăt, că nu-l pot trezi pe fratele
meu….îşi spuse Aramis în gând! Căzu din pat, rostogolindu-se către uşă. O
deschise încet şi privi uimit : sania Moşului cu reni era chiar în faţa
casei iar Moşul mânca prăjiturele. Sub brad ajutorul Moşului aşeza cadourile.
Aramis făcu un pas şi încă unul, încet… era aşa de fericit! Era primul lui Crăciun
şi era special pentru că îl vedea pe Moşul.
-Hohoho! Ia uite cine-i aici… Aramis! Ce faci pui mic? Hai la Moşul în
poală.
Dimineaţă
Aramis povesti la toată lumea minunea ce o trăise în seara de Crăciun.
-Moşul mirosea … cum să vă spun eu, a cozonac rumen şi a scortişoară. Avea
o barbă moale şi catifelată, iar renii…erau exact aşa cum ai spus tu Athos!!!
Toată lumea era fericită şi asculta atentă povestirea micuţului nostru Aramis.
În sfârşit se simţea şi el special, ştia de la Athos că are o stea a lui
norocoasă, la fel ca şi fratele lui vorbitor…Trăiau în pădurea fermecată!
