Pentru cei ce închid ochii şi se văd cu adevărat
Pentru cei ce simt razele soarelui cum dau viaţă aprinzându-ţi ființa.
Când vei ştii să priveşti cu adevărat lumea,
O vei vedea prin minunatele ei culori...
30 octombrie 2014
Provocare
Pentru cei ce închid ochii şi se văd cu adevărat
Pentru cei ce simt razele soarelui cum dau viaţă aprinzându-ţi ființa.
Când vei ştii să priveşti cu adevărat lumea,
O vei vedea prin minunatele ei culori...
23 octombrie 2014
Numai atât?
Ţi-e frică de
îngeri?
Ţi-e frică să
plângi?
Ţi-e teama de
noapte
Ţi-e dor de zi?
Sunt înger
şi plâng
noaptea mi-e
sfântă
iar ziua este
ferice!
La zori înviu
pentru că ştiu
că poţi iubii
un înger!
Numai atât?
20 octombrie 2014
Întrebări de muritor...
Nu ştiu de ce trebuie să treacă viaţa pe lângă noi ca să regretăm ce am făcut său ce nu am făcut. Nu ştiu de ce trebuie să ţi se întâmple ceva rău ca să faci ceva bun. De ce trebuie să dezamăgeşti că să poţi iubii mai mult şi alte tot felul de întrebări din acestea fără răspunsuri care vin, trec, le auzi, zboară spre noi şi apoi o întind spre cer fără a aştepta nici măcar o adiere de vânt caldă. Oamenii tind spre perfecţiune, în loc să tindă spre mulţumirea sufletului său său a celor din jur.
Azi am făcut însă un lucru minunat! Am văzut lumina ochilor celui mai frumos Înger din lume. Coboră spre mine, se uită în ochii mei şi simt cât de cald este sufletul lui, cât de bine miroase, a toate florile lumii, cât de catifelată este pielea lui de pe mâna când-mi mângâia faţa plină de lacrimi şi fericire, cât de minunat a fost să stau pentru câteva clipe rupte din lume lângă el. Îmi era frică într-un fel să nu plece şi să nu mă lase în lumea celor care nu cunosc frumosul, în lumea celor care iarnă nu ştiu să culeagă flori de vară, îmi era frică să nu mă încurc în fulgii lui aurii şi să se supere pe mine.
Îmi simţi inimă cum bate? Tic tic tic tic tic... Poate că ar trebuii să stau în genunchi în faţa lui Dumnezeu şi să-i mulţumesc pentru că e bun cu mine, să-i mulţumesc că mă lăsa să văd şi să cunosc mai mult decât este permis pentru că iubesc curat, pentru că sufletul meu l-am pus în palmele unui Înger, unui vestitor de-al său care are grijă de praful viselor mele.
Îţi reproşez că m-ai uitat pe o bancă în cer şi m-ai adus mai târziu pe lume! Ştii? Ştii ce am pierdut? Prima ninsoare de puf de pene de înger. Am prins abia al treilea val şi acela a fost cel mai plăcut însă şi cel mai trist, dar nu mă plâng pentru că minunăţia Cerului este, iar ochii Îngerului ce se uită azi la mine, au fost că toţi cei 30 de ani trăiţi pe pământ în grădina Raiului.
Nimeni nu înţelege nimic, nu? Eu nu mă consider un om normal, dar nici unul cu stea în frunte... sunt specială şi ştiu că Dumnezeu m-a ales cu un scop. Să cunosc acest Înger. Nu mă consider deşteaptă, frumoasă, inteligentă său mai ştiu eu cum... mă consider fericită! Fericită pentru că am găsit în mine oaza de linişte a ochilor tăi, pentru că am găsit în mine minunea pe care ai împrăştiat-o în lume, pentru că am găsit din nou râsul şi gânguritul de copil mic.
Din ce în ce mai repede... tic tic tic tic tic... îmi bate inima. Simt cum te apropii destul sa te văd, simt cum respiri, simt cum miroşi a toate florile minunate ale pământului, parcă îţi simt şi mângâierea pe fată-mi de copil uitat pe o bancă în cer. Închid ochii şi buzele mele se definesc... zâmbesc! Din toată fiinţa mea zâmbesc şi simt cum mă cuprinde o fericire imensă pentru că ştiu că la ora aceasta Îngerii coboară pe pământ, iar tu eşti deja aici cu mine... De ce mă opreşti? E noapte? Trebuie să dorm? De ce oamenii trebuie să doarmă, de ce fizicul şi psihicul nostru nu se pot odihnii alt cumva decât prin somn?
... Oamenii tind spre perfecţiune, în loc să tindă spre mulţumirea sufletului său său a celor din jur.
Azi am făcut însă un lucru minunat! Am văzut lumina ochilor celui mai frumos Înger din lume. Coboră spre mine, se uită în ochii mei şi simt cât de cald este sufletul lui, cât de bine miroase, a toate florile lumii, cât de catifelată este pielea lui de pe mâna când-mi mângâia faţa plină de lacrimi şi fericire, cât de minunat a fost să stau pentru câteva clipe rupte din lume lângă el. Îmi era frică într-un fel să nu plece şi să nu mă lase în lumea celor care nu cunosc frumosul, în lumea celor care iarnă nu ştiu să culeagă flori de vară, îmi era frică să nu mă încurc în fulgii lui aurii şi să se supere pe mine.
Îmi simţi inimă cum bate? Tic tic tic tic tic... Poate că ar trebuii să stau în genunchi în faţa lui Dumnezeu şi să-i mulţumesc pentru că e bun cu mine, să-i mulţumesc că mă lăsa să văd şi să cunosc mai mult decât este permis pentru că iubesc curat, pentru că sufletul meu l-am pus în palmele unui Înger, unui vestitor de-al său care are grijă de praful viselor mele.
Îţi reproşez că m-ai uitat pe o bancă în cer şi m-ai adus mai târziu pe lume! Ştii? Ştii ce am pierdut? Prima ninsoare de puf de pene de înger. Am prins abia al treilea val şi acela a fost cel mai plăcut însă şi cel mai trist, dar nu mă plâng pentru că minunăţia Cerului este, iar ochii Îngerului ce se uită azi la mine, au fost că toţi cei 30 de ani trăiţi pe pământ în grădina Raiului.
Nimeni nu înţelege nimic, nu? Eu nu mă consider un om normal, dar nici unul cu stea în frunte... sunt specială şi ştiu că Dumnezeu m-a ales cu un scop. Să cunosc acest Înger. Nu mă consider deşteaptă, frumoasă, inteligentă său mai ştiu eu cum... mă consider fericită! Fericită pentru că am găsit în mine oaza de linişte a ochilor tăi, pentru că am găsit în mine minunea pe care ai împrăştiat-o în lume, pentru că am găsit din nou râsul şi gânguritul de copil mic.
Din ce în ce mai repede... tic tic tic tic tic... îmi bate inima. Simt cum te apropii destul sa te văd, simt cum respiri, simt cum miroşi a toate florile minunate ale pământului, parcă îţi simt şi mângâierea pe fată-mi de copil uitat pe o bancă în cer. Închid ochii şi buzele mele se definesc... zâmbesc! Din toată fiinţa mea zâmbesc şi simt cum mă cuprinde o fericire imensă pentru că ştiu că la ora aceasta Îngerii coboară pe pământ, iar tu eşti deja aici cu mine... De ce mă opreşti? E noapte? Trebuie să dorm? De ce oamenii trebuie să doarmă, de ce fizicul şi psihicul nostru nu se pot odihnii alt cumva decât prin somn?
... Oamenii tind spre perfecţiune, în loc să tindă spre mulţumirea sufletului său său a celor din jur.
17 octombrie 2014
Aproape de tine
Un nor de vară
altul de zahăr
puf peste tot
parcă stau cu
capu’n jos.
Fug de mine
vin la tine
sar, alerg mă
răstoarn
iar dispar şi iar
apar!
Mă joc, râd
plâng, mă colorez
zâmbet mi-l
îndoi.
Îmi plac!
Mă aduc...
aproape de tine!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)