Adună atât de multe sentimente să poţi trăi încă câteva luni, asculta
muzica şi pune-o în suflet, încarcă-te colorat de la apă, de la natura ce acolo
te înconjoară... Ai crezut ca minutele sunt statice, ai visat că totul este al
tău şi tu ştii cât de mult trăieşti energia acelui moment. A venit seara şi închizi
ochii... eşti încă toată o culoare, nimic în jurul tău nu străluceşte mai tare
că ochii tăi. Au fost cuvinte şi fapte care au rămas... au rămas acolo unde
drumul părea că duce undeva...
Acolo căutai locul perfect de plecăciune şi nici nu ştiai că de fapt
este toată rugăciunea în inima ta. În nebunia momentului ai simţit energia şi
ai văzut ceea ce nu trebuia să vezi dintr-o sută de inimi ce bat adunate în
acelaşi timp. Aproape că simți respiraţia deşi te despart lumi întregi. Tu eşti
culoare... eu sunt altă culoare... Eu strălucesc pentru că ştiu să mă uit la
lună, la stele şi ştiu să le văd... şi mi se arată... cum ţie ţi se arata doar în
serile pline în care te rogi... spunând cerului negru să îţi mai dea putere.
Unde cauţi? Acolo unde nici măcar nu îţi doreşti să găseşti. Te miri de
ce ai descoperit pentru că atât de tare te atrăgea lumina... nebănuit de multă... exista viaţa, în acel colţ... atât de multă strălucire!
Merită să cunoşti mai mult decât îţi este dat? Cu ce risc? Cu ce
chipuri chinuite în jurul tău? Vezi frumuseţea momentului acolo unde nimeni nu
ar fi căutat, acolo unde drumul pe harta arată că la capăt... există ceva! Şi
te înşeli... pentru că în acea căutare am deveni din nou, doar eu şi poate şi
tu plină de putere, plină de frumseţe, plină de energie colorată pentru că am învăţat
în timp cum şi de ce să cer, să culeg, să simt, să trăiesc, să adun!
Acolo existam eu... colorată!
