12 octombrie 2019

Locul meu nu era acolo

Vroiam să-ţi spun  “Noapte Bună!”
dar drumul, zău, mi-a fost oprit
dădeam un beep la colţ de stradă
şi un copil a-nţepenit. Ţipa!

la mine-n gura mare
că locul meu nu e aici.
A spus apoi, şoptind de parcă
ştia şi el ce vreau să zic...

“Mai bine lasă. Fugi departe...”
am stat acolo. La un pas de tine

am stat, am stat...şi am murit!

10 octombrie 2019

Creștem iubind

Copilul meu cel încă prunc
îmi cresc hăinuțele în mâini.
Mă rog la Dumnezeu în gând
păstrează-ti râsul cel plăpând.

Mă  uit la tine noaptea-n somn
închid ochii și te văd.
Ai lumina cea de acolo
pașnică, frumoasă, nouă.

E lumină  fermecată
de toți pruncii adunată.
Drag copil, rămâi senin
Toți in jur creștem iubind!


7 octombrie 2019

Te aştept mereu

Sunt zile când te-aştept să vii
şi parcă treci pe  lângă mine.
Mă apropii dar încet la geam
şi sper să  te zăresc cum zbori,
sub cerul lung şi negru
ca o pasăre albă.
Dar plouă trist.

Mă plimb
cărare am făcut
răbdare am, căci stiu că vii.

De n-o să vii, e mâine iar
şi iar te-aştept, te chem
şi  timpul greu!




4 octombrie 2019

Timp


Ieri am sădit  fericire
şi azi am primit un buchet de raze.
Tot azi rodesc încredere
iar mâine voi primi un zâmbet.
Într-o Luni o să sădesc sănătate
iar Marţi o să primesc o lacrimă
de sânge.
Miercuri o să arunc privirea
Joi o să iubesc viaţa,
Vineri o să mă gândesc la tine
Sâmbătă o să te aud

Duminică o să plâng după tine...

1 octombrie 2019

Cu pruncul


Ca să mor – o să-mi las trupul
să se odihnească...
dar să nu fi surprins niciodată
viaţa mea,
dacă sărutul tau, uitat pe buzele mele
o să mă readucă la viaţă
întocmai ca-n pădurea adormită.

Când o să mă renasc
să nu te minunezi
căci tu însuţi eşti minunea şi ei
nu îi este dat să se minuneze.

Când o să-ţi întind braţele
cu cel mai minunat  prunc
din lume
să nu plângi
căci e iubirea pe care o duc
în  sufletul trupului meu

din ziua Facerii Noastre.

20 septembrie 2019

Suma celor 5 - despre iubire într-o zi de toamnă


Suma celor 5 - despre iubire într-o zi de toamnă





Am auzit zilele trecute afirmația "EŞTI SUMA CELOR 5 OAMENI CU CARE ÎȚI PETRECI CEL MAI MULT TIMP". 


Nu am cercetat dacă este adevărat, cine a studiat, cine a spus prima dată această propoziție şi pe ce fundament. Însă, de atunci mă gândesc la toți cei 5 care vreau să fiu... la toți cei 5 cu care îmi petrec mai mult timpul... Brusc mi-am dat seama că pot să aleg, că este despre ce sunt eu, că vreau să NU mai fac compromisuri. Dar cel mai important, mi-am dat seama... că deși nou în viața mea... una din părțile mele este MINUNEA care mi-a umplut toată viața, respirația, timpul, lumina... și m-am bucurat... 


Într-un timp atât de scurt m-a învățat atât de multe... 


IUBIREA MAGICĂ - deși scriu de ani de zile despre acest izvor al iubirii nesecabil... astăzi îl trăiesc cu adevărat. 


RĂBDAREA - nu este orice răbdare, este aceea plină de toate și de tot, de emoții, este o răbdare care nu te ține cu maxilarul încleștat, este bună, blândă.


PRIVIREA - știți acea expresie din filmul Avatar - "I see you! " (Te văd!)... îl văd până la ultima lui celulă când mă privește fix în ochi, îl văd de când era în prima lui zi la mine în pântec (iertare B, trăim la fel 😉). 


BUCURIA - deși sunt o persoană care se bucură cu tot sufletul din lucruri mărunte... mi-am dat seama că pot mai mult. Fiecare expresie a fețișoarei lui, fiecare deget descoperit de el... este o bucurie nemăsurată în cuvinte, ESTE VIAȚA! ACOLO SE TRĂIEȘTE...


RÂSUL - mi-am dorit un copil vesel să râdă mereu... și așa este! Râde chiar și când bateriile lui sunt descărcate total... este semn că trebuie să reîncărcăm fericirea! 


Aș putea scrie mai multe dar mă reîntorc la bucuria de a-i călca lucrușoarele mărunte (eu nu călcam până la el... cu plăcere 😉)... 
Îți mulțumesc COPILUL MEU că mă faci să simt fiecare celulă a corpului meu, că îmi arăți iubirea divină și pură, că ne-ai ales să îți fim părinți. 


Ca să am cap și coadă la ce am scris (că m-au învăluit emoțiile facerii), cei 5 din viața mea... vă caut, am să vă aleg mai bine, am să fiu mult mai atentă, am să mă clădesc mai puternică, am să vă mulțumesc apoi... și să nu vă supărați... mi-am dat seama că este despre mine, despre ce rămân eu înainte de a fi copilă, soră, prietenă, iubită, soție, mamă! Am să vă mulțumesc pe rând, am să vă mângâi pe rând, am să vă iubesc pe toți... dar cel mai mult pe mine... doar așa pot ajunge la  cei cinci...zeci... de mii 🤗💙 din viața mea. 


19 sept 2019 


P.S. Mulțumesc pentru că m-am reîntors la scris după multe luni în care am lăsat condeiul jos... primul meu text din acest an, din acesta zi de toamnă perfectă.

4 octombrie 2017

Când nu mai e

Un om nu ştie
ce-nseamnă durerea
pentru că durerea se uită.
Nici nu va şti vreodată
ce-nseamnă lacrima
pentru că lacrimile dispar.

În schimb va şti ce-nseamnă fericirea
pentru că ea doare când nu mai e
şi locul ei gol trezeşte groaza
pustiului.

12 decembrie 2016

Liniște

Este ziua în care mi-am odihnit sufletul şi mi-am mângâiat trupul cu linişte. Este acea zi în care, deşi număram ca de obicei, m-am oprit o clipă şi te-am privit... atunci mi-am auzit cel mai tare dorul... atunci pentru câteva clipe a durut atât de tare...
Nu ştiu când nu am mai respirat, viaţa mi s-a oprit ca într-un tablou la care toată lumea privea, fără început şi fără sfârşit. De azi dau viaţă şi culoare, depăşind şoaptele ce mă învinovăţesc. Voi construi pe retina ochilor celor ce privesc amintiri ce nu vor avea cum să le şteargă. Pictată şi prinsă într-o ramă am să trăiesc până când TU mă vei elibera şi vei pune în privirea mea fericirea.
Este ziua pe care nu o voi uita curând...  Deşi dintr-o linişte divină simt şi cred în toată naşterea vieţii şi iubirea lumii...
Oamenii nu rănesc tablouri... doar le privesc... Sunt protejate!




20 iulie 2016

Stăpâni pe cuvintele noastre

Ieri m-am blocat!  Un suflet încerca să treacă strada... târâş... mă uitam tulburată şi spuneam... De ce nimeni nu o ajută?... nu am terminat de pus semnul întrebării în gând pentru că şi EU eram unul dintre acei oamenii care pot schimba ceva.
Am coborât... am ajutat... se zbătea, urla... nu se putea face schimb de cuvinte... nu se putea comunica cu ea... Cu viaţa, cu alegerile pe care la un moment le facem pentru energiile noastre, pentru strălucirea ochilor – culorilor vieţii, pentru a da şi a culege...
S-a instalat în inima mea un sentiment de neputinţă, am întrebat dar în acelaşi timp am şi mulţumit lui Dumnezeu pentru calea dreaptă de până la acest moment... dar cine poate ştii cât de departe sau aproape este acest târăș pe partea cealaltă a străzii. Neînţeles... şi foarte greu de străbătut...

Iubiţi viaţa şi faptul că putem sta în picioare stăpâni pe cuvintele noastre, cu ochii deschişi pentru a vedea şi trăi cu inima... hai să iubim mai mult şi să ascultăm cu adevărat şoaptele dintre bătăile inimii.