Simt că mă sufoc în mine

Simt că mă sufoc în mine. Simt! Interesant  faptul că este un sentiment foarte plăcut. În trecut aceste sufocări duceau la întrebări și lacrimi, răspunsuri în lumi paralele. Am crescut! Am crescut atât de interesant că a început să-mi placă de mine. Strălucesc! Nu mă ascund, îmi place! Cer și mi se răspunde. Mi se răspunde atât de frumos încât rămân fără aer la propriu cât și la figurat. Am sentiment de dor... dar dor nu de aici. Acest dor nu este de pe pământ. Nu-l pot defini – este special, este combinat cu  respirație, veghe, admirație, teamă, iubire.

Iubire – dar nu aceea iubire. Da! Descrie asta... Nu pot. Știu doar că este prima dată în viața mea când știu să tac. Să nu spun nimic și rămân fermectă de faptul că natura vorbește în locul meu. Să îmi doresc să aud... deși știu că nu îmi este dat și cu toate acestea ... aud sunetul chitarei...