La mulţi ani!

Athos şi Aramis făceau schimb de liste de activităţi zilnice şi săptămânale. Listele erau făcute de ei şi verificate de mine.

Athos:  în fiecare seară trebuia să îi citească câte o poveste lui Aramis, să pregătească masa, să păstreze ordinea la cărţi, să îl scoată pe Aramis  la plimbare.

Aramis: să facă dimineaţa patul, să strângă masa, să aranjeze jucăriile, să îl asculte pe Athos.

Athos şi Aramis: să dea zăpada din faţa curţii şi din parcare, să se spele pe dinţi, să creeze câte un obiect din hârtie colorată, aracet şi diverse seminţe:porumb, floarea soarelui, dovleac, boabe de mazăre şi fasole.

                -Pot să te rog ceva?  spuse Aramis cu urechile blegite. Poate Athos să îmi facă un tort de mireasă? Săptămâna viitoare este ziua mea şi asta-mi doresc.

                -De ce de mireasă? întrebă Athos.

                -Am văzut eu pe internet că torturile de mireasă sunt cele mai mari dintre toate torturile din lume. Nu am dreptate? spuse Aramis cu o privire întrebătoare  şi cu zâmbetul până la urechi, mândru că ştie.

                Athos se abţinea să nu râdă de perlele lui Aramis şi îi spuse:

                -Aramis, am sa îţi fac tort de ziua ta că ştiu că asta îţi doreşti. Mi-am şi scos nişte reţete cu ciocolată şi cremă de căpşuni pentru că ştiu că-ţi plac... dar nu doar torturile de nuntă sunt mari. Am sa îţi fac un tort gigantic, mai mare decât tine dacă asta îţi doreşti. Ai fost şi cumite...deci, meriţi! Torturile de nuntă sunt aşa mari pentru că sunt mulţi invitaţi. Este un eveniment de bucurie pentru întreaga familie, prieteni şi prietenii prietenilor. Tortul este mare, să ajungă la câteva sute de  persoane.

                -Ha, ham, ha, ham! Mereu fac gafe, dar de unde să ştiu? Am mai învaţat ceva azi ...sunt amuzant uneori...râd şi eu de mine. Bine! Atunci să-mi faci un tort aşa cum doreşti tu.  Ştii ce te mai rog? Poţi să-l ornezi cu oase albastre?

Cuţeii deveneau în fiecare zi tot mai amuzanţi. Fiecare avea personalitatea  şi gafele lui. Athos începuse să cerceteze variante de tort, creme, timp de preparare. Ziua lui Aramis se apropia şi dorea să facă cel mai frumos tort din lume.

                -Uite, acesta este lista de ingrediente. Te rog frumos să ne iei şi pe noi la plimbare în oraş cu tine. Nu am mai fost de mult cu maşina şi cred că e tare frumos iarna. Mai ales că acum ninge!

A doua zi dimineaţă am plecat voioşi către oraş. Din pădurea noastră fermecată nu aveam mult de mers şi peisajul era superb. Eram înconjuraţi de munţi, fulgii parcă dansau voioşi şi apoi se aşterneau, îmbrăcând natura în cea mai pură culoare.

Ingredientele pentru tort fuseseră achiziţionate. Aramis se pregătea pentru ziua cea mare. Era cuminte, stătea mereu cu urechile ciulite. Ne rugase sa îl ducem la salon cu o zi înainte să se aranjeze. Vroia să fie tuns proaspăt, parfumat şi să i se taie unghiile de la lăbuţe. 

 Athos începu prepararea tortului. Îndată ce blatul s-a  copt a fost scos şi lăsat să se răcescă. Cremele erau făcute din fructe: banane, kiwi şi deasupra căpşuni. Pe margine avea oase albastre şi era in formă de sabie, sabia lui Aramis din Cei trei muschetari. Tortul era mare, avea un metru lungime şi arăta delicos. Athos era plin de faină din cap până în lăbuţe. În bucătărie... dezastru... câteva oale arse, creme întinse pe perete... dar nu puteai să îl cerţi la cât de fericit era pentru primul lui tort.

                - Gata! spuse Athos frânt şi mai alb decât zăpada. Statea sprijinit pe lăbuţele din faţă şi cele din spate erau lungite pe podea.

                  - Acum ma poţi băga şi pe mine în cuptor! La câtă făină am în blăniţă mă pot coace şi pot deveni  o prăjiturică căţel! Ha, ham!

- Mulţi ani trăiască, Mulţi ani trăiască… laaaaaaaaaaa mulţi ani! Trezirea Aramis astăzi este ziua ta! Athos sărea în sus de bucurie. Fratele lui mai mic era sărbătorit azi.

-Bună dimineaţa! spuse Aramis emoţionat şi cercetând camera să-şi vadă tortul şi cadourile.

-Poftim acesta este cadoul meu, Aramis. Sper să-ţi placă!

Aramis se aruncă şi luă cutia care era împachetată frumos cu o fundă roşie. Era atât de emoţionat…când desfăcu cutia…rămase puţin dezamagit, apoi mulţumi. Ştia că  este  frumos să  te bucuri de tot ceea ce primeşti şi să mulţumeşti. Orice cadou făcut de cei care-l iubeau era din suflet. Primise o cutie de bomboane cu nucă de cocos.

                -Mulţumesc, Athos! şi-l pupă. Încercă să-şi ţină urechile în sus dar parcă pe rând i se blegeau. Athos observă şi încercă să-i spună că atât avea el strâns în puşculiţă şi că o să mă roage să îi măresc lista de activităţi săptămânale de curăţenie şi dacă se poate să primească câte un bănuţ, doi ca pe viitor să aiba un  venit mai mare pentru un cadou mai consistent.

                -Ştii ce ?! Stai liniştit, fratele meu că înţeleg. Dar vreau şi eu să te ajut cu activităţile chiar dacă sunt mai mic şi să stângem bănuţi ca să ne luăm…orice dorim. Bine? Mă laşi să te ajut? Părea fericit şi înţelegător ca un om mare, deşi era doar un copil. Începură să se alerge prin curte. Zăpada era pufoasă şi moale. Când...Aramis se opri din alergat în uşă bucătăriei…pe masă era un tort imens şi pe el scria LA MULŢI ANI, ARAMIS!

                -Uraaa!!!!!!! Uraaaa!!!! Fratele meu mi-a făcut un tort cât masa! Lumeeeeeeeeeeee azi este ziua mea!!! Acum era cu adevărat fericit şi îşi merita toate cadourile din plin. Primise un tort în formă de sabie de la Athos şi de la mine dvd-uri cu spectacole de circ.

                Nu ştia cum să ne mai mulţumească şi pe cine să pupe mai întâi. Sărea în sus de bucurie, ba la unul, ba la celălalt… şi bineînteles că într-un final se împiedică şi dărâmă masa… iar din tort rămase doar: LA MULŢI ANI !

Prietena mea viseaza 30 de ani :)

In planul meu de lectura din acest an se incadreaza Femeia la 30 de ani – Honore de Balzac. Am plimbat cartea in concedii, in calatoriile mele lungi si frumoase cu trenul sau autobuzul... dar nu am trecut nici macar de coperta. Voi deschide cat de curand coperta sufletului si voi asterne la inceput de 30 o continuare a unei noi vieti. Prietena mea viseaza 30... si eu... incerc sa-i tin departe.  Daca trag linie cu un ochi zambesc cu unul plang...  sufletul meu rade! Rade prea mult pentu acesta varsta... ce pot sa fac? Inca desenez cu privirea peretii albi ai casei mele... imi imaginez politele patinate de timp, suport al vietii mele... cartile. Inca imi intorc privirea in vitrinele colorate, mari si vesele dupa ursuletii de plus si in acelasi  timp alerg dupa reducerile de la pantofii mult visati din magazinele de lux.  Ce sa faci? Femeia din tine, din mine are privire de copil si mers de mare doamna.

Inchid ochii si parca se vad... 20 de ani - cat mai radeam, cat ne mai bucuram si cate descoperiri interesante, vise in rochie alba de mireasa, cati, unde si ce nume vor avea copiii nostri... petale frumos mirositoare aruncate in par inainte de a pleca la intalnirea cu alesul....

Alesul vietii tale care se lasa asteptat, alungat sau implorat! Orgolii de aduceri aminte, iubiri spuse, soptite sau ascunse de priviri... Intreb? Oare sa fie 30 cu zambetul pe buze? Trag linie! O trag vertical si impart lumea la doi... tu si eu... eu si tu... Cand am sa trag linia orizontal vom fi noi doi. Prietena mea din oglinda viseaza de 30 de ani...colorat, in bule de sapun J.

La multi ani dragele mele! La multi ani noua la 30 de ani!

Lumina este cea care aduce fericirea

Majoritatea oamenilor ştiu  în adâncul sufletului, că banii nu pot să le aducă o fericire veritabilă, de altfel în Franţa aveţi un proverb:”L’argent ne fait pas le bonheur”... Dar există şi conştiinţe care îşi permit să îşi satisfacă anumite dorinţe. Şi cum sunt multe dorinţe, au, evident, nevoie de mulţi bani! Iată, trebuie să reflectăm: sunt oare dorinţele care le putem satisface cu ajutorul banilor, în majoritatea timpului, dezinteresate, elevate?

      Atunci, atenţie, întrebaţi-vă tot timpul de ce vreţi bani şi cum vreţi să-i utilizaţi. Da, trebuie să vă supravegheaţi, pentru că banii sunt mijlocul cel mai puternic pentru a vă satisface natura inferioară. Eul voastru divin nu are nevoie de bani: are nevoie de lumină, dragoste, infinit, eternitate iar pe acestea banii nu le pot furniza. Banii pot furniza doar ceea ce aveţi nevoie în planul material: hrana, veşmintele, bijuteriile, casele, maşinile,etc Câteodată nu pot nici măcar să vă servească pentru a vă regăsi sănătatea. Şi când vă simţiţi tulburat, angoasat, când nu mai aveţi gust de viaţă, nici medicamentul cel mai scump nu vă poate ajuta. Chiar admiţând că ar începe să vă uşureze, aţi duce o viaţă atât de nerezonabilă, care va distruge efectul bun al medicamentului, încât vă veţi îmbolnăvi din nou. Pentru că originea răului este în modul vostru de viaţă, şi nu puteţi câştiga ceea ce nu se poate cumpăra cu bani.

      Desigur, banii sunt necesari, nu sunt eu cel ce vă spune că aţi putea trăi fără ei, aţi deveni un parazit. Nu e o soluţie de a suprima banii, cum ar sugera unii care cred că ei sunt cauza tuturor relelor societăţii. Banii sunt un mijloc de schimb, şi dacă i-am suprima, am fi obligaţi să-i înlocuim printr-un alt  mijloc; pentru că viaţa în societate e bazată pe schimburi şi ne-am întoarce în faţa aceleiaşi probleme. Dacă banii produc stricăciuni, nu ei sunt vinovaţi de aceasta ci persoana care se serveşte de ei, şi care se străduie să îşi satisfacă dorinţele. Din moment ce persoana are intenţii murdare în cap, banii sunt cei care o ajută a le realiza. Punându-şi alte idei în cap, aceiaşi bani devin în mâinile ei o binefacere.

      Banii sunt o formidabilă putere asupra naturii inferioare, personalitatea. O invită, o excită:”Ba da, du-te, ai mijloacele de a-l ruina pe acesta, de a-l învinge pe celălalt. Această femeie e măritată? Nu înseamnă nimic, ce te reţine? Pentru că te place, poţi să o ai: vei vedea că nu va rezista maşinii şi diamantelor pe care vrei să i le oferi.” Ei da, banii sunt un consilier rău al personalităţii pe care-l vedem în fiecare zi. Dacă vreţi să cunoaşteţi cu adevărat pe cineva, daţi-i mulţi bani şi observaţi cum se poartă. Dacă persoana  nu se aruncă imediat în plăceri, nu devine vanitoasă, exigentă, dură, arogantă, etc., iată o persoană magnifică pe care puteţi conta, pentru că ea a reuşit să-şi învingă tentaţiile pe care i le dau banii.

      Pentru a rezolva definitiv problema banilor, trebuie ştiut că pericolul este de a-i lăsa să se instaleze în cap. Vreau să spun: nu vă mai gândiţi la ei pentru că ideea de bani, dorinţa de a avea bani creşte, se umflă până acoperă cerul. E ca o perdea care împiedică lumina celestă de a penetra, de a veni să se instaleze în fiinţa umană. E bine să ai bani, bineînţeles, dar cu condiţia de a-i pune într-un buzunar, într-un sertar, pentru a putea dispune de ei când e nevoie...puneţi-i oriunde, în afară de capul vostru. Dacă nu, banul va deveni stăpânul vostru, iar voi sclavii lui. Dacă voi sunteţi stăpânul şi el se supune, puteţi face mult bine; dar dacă el e stăpânul, vă va împinge la a domina şi a elimina pe semenii voştri. Şi atunci, s-ar putea ca prostimea să vă admire pentru că aţi devenit un mare bancher, un om de afaceri formidabil care a reuşit să instaleze filiale în lumea întreagă; dar cum aţi reuşit să călcaţi legea bunătăţii, generozităţii, a dezinteresului, vine să vă întrebe justiţia divină. Şi atunci veţi plăti aceste încălcări de legi prin tot felul de încercări fizice şi psihice.

      Fiecare dintre voi trebuie să reflecteze asupra raportului pe care trebuie să-l aibă cu banii, dar mai ales să evite să-i aibă ca ideal, ca scop al vieţii, să evite să-i aibă în cap pentru că vor deveni ca un ecran care împiedică soarele, spiritul de a vă lumina. Capul vostru trebuie să fie numai la dispoziţia luminii, a Cerului, a îngerilor, a arhanghelilor gata de a primi mesajele, sfaturile. Dacă aveţi un ecran în capul vostru, mesajele sunt reflectate şi nu veţi şti pe ce direcţie să mergeţi, nu veţi fi ghidaţi. Şi când nu mai suntem ghidaţi cădem cu capul în jos în gropi şi prăpăstii.                                                                                                                                   

      Pentru a obţine fericirea, nu de bani aveţi nevoie, ci de lumină. Câteodată unii vin  şi mă roagă să-i sfătuiesc pentru a-şi alege o profesie. Ei ezită: să se angajeze pe un anume drum unde vor câştiga mulţi bani, sau să aleagă o meserie mai puţin lucrativă dar care le lasă mai mult timp pentru a face altceva?...Şi eu, ce credeţi că le răspund? Ca  instructor, nu pot să spun cuiva ce trebuie să facă aici şi acolo, ci numai să-i explic care sunt consecinţele alegerii sale; apoi, el se decide după ce a reflectat, analizat bine. Răspund deci:”Să vrei să câştigi mulţi bani, nu e rău, dar totul depinde de scopul vostru, de idealul vostru, de ce vreţi să realizaţi în viaţă. Dacă idealul vostru e cel pe care-l numim de obicei “a reuşi în viaţă”, adică a avea putere, influenţă, ei bine, câştigaţi mai mulţi bani. Dar dacă aveţi ca ideal progresul pe calea vieţii interioare, spirituale, puteţi fi fericit cu mai puţini bani. Alegerea vă aparţine.”

      Dealtfel, cel care posedă multe bunuri nu e niciodată liniştit, e fără încetare antrenat în multe activităţi, probleme, etc. Trebuie să fie tot timpul cu ochii în patru pentru a se proteja de oamenii ambiţioşi, necinstiţi, lacomi care-i văd proprietăţile. Şi chiar dacă e foarte vigilent, cum poţi să prevezi totul? Sunt preocupări fără sfârşit care îngreunează, materializează, decupează regiuni spirituale. El pierde, deasemenea, mult timp şi multă energie pe care ar fi putut să o folosească mai util pentru evoluţia sa şi a altora pe care ar fi avut ocazia să-i ajute cu achiziţiile sale spirituale! Oricare sunt sarcinile pe care le avem de îndeplinit, ar fi bine să nu ne supraîncărcăm, să ne mulţumim cu necesarul pentru a trăi. A cere mai mult, complică existenţa.

      Veţi spune:”Sunt persoane care moştenesc bogăţii foarte mari, este rău pentru evoluţia lor?” Mai întâi, nu sunt cazuri aşa frecvente, dar şi în acest caz totul depinde de persoană: dacă ea vrea să profite de banii săi pentru a-şi satisface tendinţele de lene, capricii, ambiţii, sau dacă ea e dezinteresată, stăpână pe ea însăşi şi capabilă să se folosească de bogăţia sa pentru a face bine cu ajutorul ei.

      Dar trebuie să fim conştienţi că banii nu sunt utili decât în plan material. În plan psihic, spiritual, nu putem face nici un bine cu banii: aici, trebuie lumină, lumina e fluidul de aur. Dacă iubiţi lumina, posedaţi deja aur în plan spiritual. Cu cât sunteţi mai bogat cu acest aur, cu atât mai mult aveţi posibilitatea să mergeţi în magazinele celeste să “cumpăraţi” ceea ce nu puteţi găsi în nici un alt magazin: înţelepciune, dragoste, bucurie, infinit, eternitate. Din acest motiv, înţelepţii, iniţiaţii se străduie să adune cât mai mult aur posibil în plan spiritual pentru a putea să se îmbogăţească de calităţi şi virtuţi de care, apoi, vor beneficia alţii. Chiar dacă nu au un ban în buzunar, ei continuă, graţie luminii lor, să atragă prezenţa Cerului şi să o distribuie în jurul lor.

      Deci, e clar, în plan material e preferabil de a nu te satisface de loc. În timp ce în domeniul spiritual, din contră, trebuie să nu te saturi niciodată, să nu fi deloc mulţumit de tine, nici de ce ai, să vrei să devii cât mai bogat,din ce în ce mai puternic în slujba binelui. Şi cu atât mai rău că aceasta nu se învaţă din morală sau din religiile ordinare, pentru că e suficient să fi un tată şi un soţ bun: să-ţi hrăneşti şi să-ţi îmbraci nevasta şi copiii, să ieşi la plimbare dimineaţa şi să te întorci liniştit...Iată modele! Desigur, nu e rău şi mulţi oameni nu sunt capabili să realizeze aceasta. Dar această “morală” e insuficientă pentru cel care pretinde că trăieşte după regulile adevăratei morale, adevăratei religii.

      Adevărata morală, adevărata religie este conţinută în cuvintele lui Iisus: “Fiţi perfecţi cum şi Tatăl vostru din Ceruri e perfect.” Cum putem fi perfecţi ghidându-ne după o morală ordinară? Distanţa dintre om şi Dumnezeu e aşa de mare că ne întrebăm de ce Iisus ne-a dat acest ideal care ne depăşeşte imaginaţia: să fi perfect ca şi Dumnezeu însuşi! Ei bine, ştia ce făcea...Pentru că în plan material, e bine să te mulţumeşti cu lucruri mici, de a fi recunoscător şi să mulţumeşti pentru fiecare dintre ele, dar în plan spiritual, nu trebuie să fi mulţumit niciodată, trebuie să fi ambiţios, insaţiabil, să tinzi spre un ideal foarte elevat, cel mai inacesibil: perfecţiunea divină. Toţi trebuie să cerem bunătăţile cereşti. Da, cereţi sută la sută, pentru a obţine mai puţin de unu la sută! Ceea ce trebuie să cereţi este lumina, ca tot să devină lumină în gândirea voastră, sentimentele voastre, actele voastre, corpul vostru fizic. Lumina: acest cuvânt rezumă, condensează tot binele pe care ni-l putem imagina, tot ce e mai pur, mai puternic, mai frumos, sublim... Dumnezeu însuşi.

      Când eram foarte tânăr, printre primele dăţi când l-am întâlnit pe maestrul Peter Dunov, într-o zi l-am întrebat: “Maestre, care e cea mai bună metodă de a te lega de Dumnezeu, prin meditaţii?” Mi-a răspuns:”Prin munca cu lumina, pentru că lumina e expresia splendorii divine. Trebuie să ne concentrăm spre lumină şi să lucrăm cu ea: să plonjăm în ea, să ne bucurăm de ea. Prin lumină suntem în relaţie cu Dumnezeu.” Atunci, eu v-o spun de asemenea: nu există muncă mai bună decât lucrul cu lumina. Lumina e ca un ocean de viaţă care palpită, vibrează, puteţi să intraţi în ea pentru a înnota, vă purifică, beţi-o, vă hrăneşte...În sânul luminii veţi simţi plenitudinea.

      Lumina, este de asemenea simbolul tuturor culorilor asupra cărora vă puteţi concentra, fie separat, fie combinate între ele. O dată ce aţi reuşit să-i  creaţi culorile cu gândirea, puteţi să le faceţi să treacă prin voi, şi să le proiectaţi asupra fiinţelor pe care le iubiţi şi asupra lumii întregi. Această muncă cu lumina e o muncă cu virtuţile, cu forţele şi entităţile celeste, pentru că, în spatele luminii şi culorilor, există o întreagă viaţă ascunsă, lumina fiind numai reprezentarea ei vizibilă. Prin culori intraţi în legătură cu această viaţă.

      Mai este o vorbă a maestrului, din vremea aceea, pe care n-am uitat-o. Pe atunci, el ţinea conferinţe într-o sală de pe stada Oborichte în Sofia, înainte ca Fraternitatea să se instaleze în afara oraşului, la Izgrev. Într-o zi, înainte de conferinţă, un domn ce venise să-l vadă îi pusese tot felul de întrebări. Eu eram acolo, ascultam...Maestrul era ca de obicei simplu, natural, demn, grav. Răspundea cu gentileţe, dar pe scurt. La un moment dat, întrebarea era:”După ce semn recunoaştem evoluţia unui om?” Şi maestrul a răspuns: ”După intensitatea luminii ce emană din el.” Eram tânăr, nu aveam încă aceste criterii, şi acest răspuns m-a frapat, dar iată pe acest principiu s-a bazat, de asemenea, o mare parte a vieţii mele. De-a lungul vieţii, şi eu m-am convins că putem judeca fiinţele după lumina lor. Această lumină, nu e, desigur, vizibilă, dar o simţim în privire, în expresia feţei, în armonia gesturilor. Ea nu depinde nici de facultăţile intelectuale, nici de educaţie, ea este o manifestare a vieţii divine, şi pe această lumină trebuie să o căutăm, fără să ne săturăm.