Majoritatea
oamenilor ştiu în adâncul sufletului, că
banii nu pot să le aducă o fericire veritabilă, de altfel în Franţa aveţi un
proverb:”L’argent ne fait pas le bonheur”... Dar există şi conştiinţe care îşi
permit să îşi satisfacă anumite dorinţe. Şi cum sunt multe dorinţe, au,
evident, nevoie de mulţi bani! Iată, trebuie să reflectăm: sunt oare dorinţele
care le putem satisface cu ajutorul banilor, în majoritatea timpului,
dezinteresate, elevate?
Atunci, atenţie, întrebaţi-vă tot timpul
de ce vreţi bani şi cum vreţi să-i utilizaţi. Da, trebuie să vă supravegheaţi,
pentru că banii sunt mijlocul cel mai puternic pentru a vă satisface natura
inferioară. Eul voastru divin nu are nevoie de bani: are nevoie de lumină,
dragoste, infinit, eternitate iar pe acestea banii nu le pot furniza. Banii pot
furniza doar ceea ce aveţi nevoie în planul material: hrana, veşmintele,
bijuteriile, casele, maşinile,etc Câteodată nu pot nici măcar să vă servească
pentru a vă regăsi sănătatea. Şi când vă simţiţi tulburat, angoasat, când nu
mai aveţi gust de viaţă, nici medicamentul cel mai scump nu vă poate ajuta.
Chiar admiţând că ar începe să vă uşureze, aţi duce o viaţă atât de
nerezonabilă, care va distruge efectul bun al medicamentului, încât vă veţi
îmbolnăvi din nou. Pentru că originea răului este în modul vostru de viaţă, şi
nu puteţi câştiga ceea ce nu se poate cumpăra cu bani.
Desigur, banii sunt necesari, nu sunt eu
cel ce vă spune că aţi putea trăi fără ei, aţi deveni un parazit. Nu e o
soluţie de a suprima banii, cum ar sugera unii care cred că ei sunt cauza
tuturor relelor societăţii. Banii sunt un mijloc de schimb, şi dacă i-am
suprima, am fi obligaţi să-i înlocuim printr-un alt mijloc; pentru că viaţa în societate e bazată
pe schimburi şi ne-am întoarce în faţa aceleiaşi probleme. Dacă banii produc
stricăciuni, nu ei sunt vinovaţi de aceasta ci persoana care se serveşte de ei,
şi care se străduie să îşi satisfacă dorinţele. Din moment ce persoana are
intenţii murdare în cap, banii sunt cei care o ajută a le realiza. Punându-şi
alte idei în cap, aceiaşi bani devin în mâinile ei o binefacere.
Banii sunt o formidabilă putere asupra
naturii inferioare, personalitatea. O invită, o excită:”Ba da, du-te, ai
mijloacele de a-l ruina pe acesta, de a-l învinge pe celălalt. Această femeie e
măritată? Nu înseamnă nimic, ce te reţine? Pentru că te place, poţi să o ai:
vei vedea că nu va rezista maşinii şi diamantelor pe care vrei să i le oferi.”
Ei da, banii sunt un consilier rău al personalităţii pe care-l vedem în fiecare
zi. Dacă vreţi să cunoaşteţi cu adevărat pe cineva, daţi-i mulţi bani şi
observaţi cum se poartă. Dacă persoana
nu se aruncă imediat în plăceri, nu devine vanitoasă, exigentă, dură,
arogantă, etc., iată o persoană magnifică pe care puteţi conta, pentru că ea a
reuşit să-şi învingă tentaţiile pe care i le dau banii.
Pentru a rezolva definitiv problema
banilor, trebuie ştiut că pericolul este de a-i lăsa să se instaleze în cap.
Vreau să spun: nu vă mai gândiţi la ei pentru că ideea de bani, dorinţa de a
avea bani creşte, se umflă până acoperă cerul. E ca o perdea care împiedică
lumina celestă de a penetra, de a veni să se instaleze în fiinţa umană. E bine
să ai bani, bineînţeles, dar cu condiţia de a-i pune într-un buzunar, într-un
sertar, pentru a putea dispune de ei când e nevoie...puneţi-i oriunde, în afară
de capul vostru. Dacă nu, banul va deveni stăpânul vostru, iar voi sclavii lui.
Dacă voi sunteţi stăpânul şi el se supune, puteţi face mult bine; dar dacă el e
stăpânul, vă va împinge la a domina şi a elimina pe semenii voştri. Şi atunci,
s-ar putea ca prostimea să vă admire pentru că aţi devenit un mare bancher, un
om de afaceri formidabil care a reuşit să instaleze filiale în lumea întreagă;
dar cum aţi reuşit să călcaţi legea bunătăţii, generozităţii, a dezinteresului,
vine să vă întrebe justiţia divină. Şi atunci veţi plăti aceste încălcări de
legi prin tot felul de încercări fizice şi psihice.
Fiecare dintre voi trebuie să reflecteze
asupra raportului pe care trebuie să-l aibă cu banii, dar mai ales să evite
să-i aibă ca ideal, ca scop al vieţii, să evite să-i aibă în cap pentru că vor
deveni ca un ecran care împiedică soarele, spiritul de a vă lumina. Capul
vostru trebuie să fie numai la dispoziţia luminii, a Cerului, a îngerilor, a
arhanghelilor gata de a primi mesajele, sfaturile. Dacă aveţi un ecran în capul
vostru, mesajele sunt reflectate şi nu veţi şti pe ce direcţie să mergeţi, nu
veţi fi ghidaţi. Şi când nu mai suntem ghidaţi cădem cu capul în jos în gropi
şi prăpăstii.
Pentru a obţine fericirea, nu de bani
aveţi nevoie, ci de lumină. Câteodată unii vin
şi mă roagă să-i sfătuiesc pentru a-şi alege o profesie. Ei ezită: să se
angajeze pe un anume drum unde vor câştiga mulţi bani, sau să aleagă o meserie
mai puţin lucrativă dar care le lasă mai mult timp pentru a face altceva?...Şi
eu, ce credeţi că le răspund? Ca instructor,
nu pot să spun cuiva ce trebuie să facă aici şi acolo, ci numai să-i explic
care sunt consecinţele alegerii sale; apoi, el se decide după ce a reflectat,
analizat bine. Răspund deci:”Să vrei să câştigi mulţi bani, nu e rău, dar totul
depinde de scopul vostru, de idealul vostru, de ce vreţi să realizaţi în viaţă.
Dacă idealul vostru e cel pe care-l numim de obicei “a reuşi în viaţă”, adică a
avea putere, influenţă, ei bine, câştigaţi mai mulţi bani. Dar dacă aveţi ca
ideal progresul pe calea vieţii interioare, spirituale, puteţi fi fericit cu
mai puţini bani. Alegerea vă aparţine.”
Dealtfel, cel care posedă multe bunuri nu
e niciodată liniştit, e fără încetare antrenat în multe activităţi, probleme,
etc. Trebuie să fie tot timpul cu ochii în patru pentru a se proteja de oamenii
ambiţioşi, necinstiţi, lacomi care-i văd proprietăţile. Şi chiar dacă e foarte
vigilent, cum poţi să prevezi totul? Sunt preocupări fără sfârşit care
îngreunează, materializează, decupează regiuni spirituale. El pierde, deasemenea,
mult timp şi multă energie pe care ar fi putut să o folosească mai util pentru
evoluţia sa şi a altora pe care ar fi avut ocazia să-i ajute cu achiziţiile
sale spirituale! Oricare sunt sarcinile pe care le avem de îndeplinit, ar fi
bine să nu ne supraîncărcăm, să ne mulţumim cu necesarul pentru a trăi. A cere
mai mult, complică existenţa.
Veţi spune:”Sunt persoane care moştenesc
bogăţii foarte mari, este rău pentru evoluţia lor?” Mai întâi, nu sunt cazuri
aşa frecvente, dar şi în acest caz totul depinde de persoană: dacă ea vrea să
profite de banii săi pentru a-şi satisface tendinţele de lene, capricii,
ambiţii, sau dacă ea e dezinteresată, stăpână pe ea însăşi şi capabilă să se
folosească de bogăţia sa pentru a face bine cu ajutorul ei.
Dar trebuie să fim conştienţi că banii nu
sunt utili decât în plan material. În plan psihic, spiritual, nu putem face
nici un bine cu banii: aici, trebuie lumină, lumina e fluidul de aur. Dacă
iubiţi lumina, posedaţi deja aur în plan spiritual. Cu cât sunteţi mai bogat cu
acest aur, cu atât mai mult aveţi posibilitatea să mergeţi în magazinele
celeste să “cumpăraţi” ceea ce nu puteţi găsi în nici un alt magazin:
înţelepciune, dragoste, bucurie, infinit, eternitate. Din acest motiv,
înţelepţii, iniţiaţii se străduie să adune cât mai mult aur posibil în plan
spiritual pentru a putea să se îmbogăţească de calităţi şi virtuţi de care,
apoi, vor beneficia alţii. Chiar dacă nu au un ban în buzunar, ei continuă,
graţie luminii lor, să atragă prezenţa Cerului şi să o distribuie în jurul lor.
Deci, e clar, în plan material e
preferabil de a nu te satisface de loc. În timp ce în domeniul spiritual, din
contră, trebuie să nu te saturi niciodată, să nu fi deloc mulţumit de tine,
nici de ce ai, să vrei să devii cât mai bogat,din ce în ce mai puternic în
slujba binelui. Şi cu atât mai rău că aceasta nu se învaţă din morală sau din
religiile ordinare, pentru că e suficient să fi un tată şi un soţ bun: să-ţi
hrăneşti şi să-ţi îmbraci nevasta şi copiii, să ieşi la plimbare dimineaţa şi să
te întorci liniştit...Iată modele! Desigur, nu e rău şi mulţi oameni nu sunt
capabili să realizeze aceasta. Dar această “morală” e insuficientă pentru cel
care pretinde că trăieşte după regulile adevăratei morale, adevăratei religii.
Adevărata morală, adevărata religie este
conţinută în cuvintele lui Iisus: “Fiţi perfecţi cum şi Tatăl vostru din Ceruri
e perfect.” Cum putem fi perfecţi ghidându-ne după o morală ordinară? Distanţa
dintre om şi Dumnezeu e aşa de mare că ne întrebăm de ce Iisus ne-a dat acest
ideal care ne depăşeşte imaginaţia: să fi perfect ca şi Dumnezeu însuşi! Ei
bine, ştia ce făcea...Pentru că în plan material, e bine să te mulţumeşti cu
lucruri mici, de a fi recunoscător şi să mulţumeşti pentru fiecare dintre ele,
dar în plan spiritual, nu trebuie să fi mulţumit niciodată, trebuie să fi
ambiţios, insaţiabil, să tinzi spre un ideal foarte elevat, cel mai inacesibil:
perfecţiunea divină. Toţi trebuie să cerem bunătăţile cereşti. Da, cereţi sută
la sută, pentru a obţine mai puţin de unu la sută! Ceea ce trebuie să cereţi
este lumina, ca tot să devină lumină în gândirea voastră, sentimentele voastre,
actele voastre, corpul vostru fizic. Lumina: acest cuvânt rezumă, condensează
tot binele pe care ni-l putem imagina, tot ce e mai pur, mai puternic, mai
frumos, sublim... Dumnezeu însuşi.
Când eram foarte tânăr, printre primele
dăţi când l-am întâlnit pe maestrul Peter Dunov, într-o zi l-am întrebat:
“Maestre, care e cea mai bună metodă de a te lega de Dumnezeu, prin meditaţii?”
Mi-a răspuns:”Prin munca cu lumina, pentru că lumina e expresia splendorii
divine. Trebuie să ne concentrăm spre lumină şi să lucrăm cu ea: să plonjăm în
ea, să ne bucurăm de ea. Prin lumină suntem în relaţie cu Dumnezeu.” Atunci, eu
v-o spun de asemenea: nu există muncă mai bună decât lucrul cu lumina. Lumina e
ca un ocean de viaţă care palpită, vibrează, puteţi să intraţi în ea pentru a
înnota, vă purifică, beţi-o, vă hrăneşte...În sânul luminii veţi simţi
plenitudinea.
Lumina, este de asemenea simbolul tuturor
culorilor asupra cărora vă puteţi concentra, fie separat, fie combinate între
ele. O dată ce aţi reuşit să-i creaţi
culorile cu gândirea, puteţi să le faceţi să treacă prin voi, şi să le
proiectaţi asupra fiinţelor pe care le iubiţi şi asupra lumii întregi. Această
muncă cu lumina e o muncă cu virtuţile, cu forţele şi entităţile celeste,
pentru că, în spatele luminii şi culorilor, există o întreagă viaţă ascunsă,
lumina fiind numai reprezentarea ei vizibilă. Prin culori intraţi în legătură
cu această viaţă.
Mai este o vorbă a maestrului, din vremea
aceea, pe care n-am uitat-o. Pe atunci, el ţinea conferinţe într-o sală de pe
stada Oborichte în Sofia, înainte ca Fraternitatea să se instaleze în afara
oraşului, la Izgrev. Într-o zi, înainte de conferinţă, un domn ce venise să-l
vadă îi pusese tot felul de întrebări. Eu eram acolo, ascultam...Maestrul era
ca de obicei simplu, natural, demn, grav. Răspundea cu gentileţe, dar pe scurt.
La un moment dat, întrebarea era:”După ce semn recunoaştem evoluţia unui om?”
Şi maestrul a răspuns: ”După intensitatea luminii ce emană din el.” Eram tânăr,
nu aveam încă aceste criterii, şi acest răspuns m-a frapat, dar iată pe acest
principiu s-a bazat, de asemenea, o mare parte a vieţii mele. De-a lungul
vieţii, şi eu m-am convins că putem judeca fiinţele după lumina lor. Această
lumină, nu e, desigur, vizibilă, dar o simţim în privire, în expresia feţei, în
armonia gesturilor. Ea nu depinde nici de facultăţile intelectuale, nici de
educaţie, ea este o manifestare a vieţii divine, şi pe această lumină trebuie
să o căutăm, fără să ne săturăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu