Pentru cei ce închid ochii şi se văd cu adevărat
Pentru cei ce simt razele soarelui cum dau viaţă aprinzându-ţi ființa.
Când vei ştii să priveşti cu adevărat lumea,
O vei vedea prin minunatele ei culori...
30 octombrie 2014
Provocare
Pentru cei ce închid ochii şi se văd cu adevărat
Pentru cei ce simt razele soarelui cum dau viaţă aprinzându-ţi ființa.
Când vei ştii să priveşti cu adevărat lumea,
O vei vedea prin minunatele ei culori...
23 octombrie 2014
Numai atât?
Ţi-e frică de
îngeri?
Ţi-e frică să
plângi?
Ţi-e teama de
noapte
Ţi-e dor de zi?
Sunt înger
şi plâng
noaptea mi-e
sfântă
iar ziua este
ferice!
La zori înviu
pentru că ştiu
că poţi iubii
un înger!
Numai atât?
20 octombrie 2014
Întrebări de muritor...
Nu ştiu de ce trebuie să treacă viaţa pe lângă noi ca să regretăm ce am făcut său ce nu am făcut. Nu ştiu de ce trebuie să ţi se întâmple ceva rău ca să faci ceva bun. De ce trebuie să dezamăgeşti că să poţi iubii mai mult şi alte tot felul de întrebări din acestea fără răspunsuri care vin, trec, le auzi, zboară spre noi şi apoi o întind spre cer fără a aştepta nici măcar o adiere de vânt caldă. Oamenii tind spre perfecţiune, în loc să tindă spre mulţumirea sufletului său său a celor din jur.
Azi am făcut însă un lucru minunat! Am văzut lumina ochilor celui mai frumos Înger din lume. Coboră spre mine, se uită în ochii mei şi simt cât de cald este sufletul lui, cât de bine miroase, a toate florile lumii, cât de catifelată este pielea lui de pe mâna când-mi mângâia faţa plină de lacrimi şi fericire, cât de minunat a fost să stau pentru câteva clipe rupte din lume lângă el. Îmi era frică într-un fel să nu plece şi să nu mă lase în lumea celor care nu cunosc frumosul, în lumea celor care iarnă nu ştiu să culeagă flori de vară, îmi era frică să nu mă încurc în fulgii lui aurii şi să se supere pe mine.
Îmi simţi inimă cum bate? Tic tic tic tic tic... Poate că ar trebuii să stau în genunchi în faţa lui Dumnezeu şi să-i mulţumesc pentru că e bun cu mine, să-i mulţumesc că mă lăsa să văd şi să cunosc mai mult decât este permis pentru că iubesc curat, pentru că sufletul meu l-am pus în palmele unui Înger, unui vestitor de-al său care are grijă de praful viselor mele.
Îţi reproşez că m-ai uitat pe o bancă în cer şi m-ai adus mai târziu pe lume! Ştii? Ştii ce am pierdut? Prima ninsoare de puf de pene de înger. Am prins abia al treilea val şi acela a fost cel mai plăcut însă şi cel mai trist, dar nu mă plâng pentru că minunăţia Cerului este, iar ochii Îngerului ce se uită azi la mine, au fost că toţi cei 30 de ani trăiţi pe pământ în grădina Raiului.
Nimeni nu înţelege nimic, nu? Eu nu mă consider un om normal, dar nici unul cu stea în frunte... sunt specială şi ştiu că Dumnezeu m-a ales cu un scop. Să cunosc acest Înger. Nu mă consider deşteaptă, frumoasă, inteligentă său mai ştiu eu cum... mă consider fericită! Fericită pentru că am găsit în mine oaza de linişte a ochilor tăi, pentru că am găsit în mine minunea pe care ai împrăştiat-o în lume, pentru că am găsit din nou râsul şi gânguritul de copil mic.
Din ce în ce mai repede... tic tic tic tic tic... îmi bate inima. Simt cum te apropii destul sa te văd, simt cum respiri, simt cum miroşi a toate florile minunate ale pământului, parcă îţi simt şi mângâierea pe fată-mi de copil uitat pe o bancă în cer. Închid ochii şi buzele mele se definesc... zâmbesc! Din toată fiinţa mea zâmbesc şi simt cum mă cuprinde o fericire imensă pentru că ştiu că la ora aceasta Îngerii coboară pe pământ, iar tu eşti deja aici cu mine... De ce mă opreşti? E noapte? Trebuie să dorm? De ce oamenii trebuie să doarmă, de ce fizicul şi psihicul nostru nu se pot odihnii alt cumva decât prin somn?
... Oamenii tind spre perfecţiune, în loc să tindă spre mulţumirea sufletului său său a celor din jur.
Azi am făcut însă un lucru minunat! Am văzut lumina ochilor celui mai frumos Înger din lume. Coboră spre mine, se uită în ochii mei şi simt cât de cald este sufletul lui, cât de bine miroase, a toate florile lumii, cât de catifelată este pielea lui de pe mâna când-mi mângâia faţa plină de lacrimi şi fericire, cât de minunat a fost să stau pentru câteva clipe rupte din lume lângă el. Îmi era frică într-un fel să nu plece şi să nu mă lase în lumea celor care nu cunosc frumosul, în lumea celor care iarnă nu ştiu să culeagă flori de vară, îmi era frică să nu mă încurc în fulgii lui aurii şi să se supere pe mine.
Îmi simţi inimă cum bate? Tic tic tic tic tic... Poate că ar trebuii să stau în genunchi în faţa lui Dumnezeu şi să-i mulţumesc pentru că e bun cu mine, să-i mulţumesc că mă lăsa să văd şi să cunosc mai mult decât este permis pentru că iubesc curat, pentru că sufletul meu l-am pus în palmele unui Înger, unui vestitor de-al său care are grijă de praful viselor mele.
Îţi reproşez că m-ai uitat pe o bancă în cer şi m-ai adus mai târziu pe lume! Ştii? Ştii ce am pierdut? Prima ninsoare de puf de pene de înger. Am prins abia al treilea val şi acela a fost cel mai plăcut însă şi cel mai trist, dar nu mă plâng pentru că minunăţia Cerului este, iar ochii Îngerului ce se uită azi la mine, au fost că toţi cei 30 de ani trăiţi pe pământ în grădina Raiului.
Nimeni nu înţelege nimic, nu? Eu nu mă consider un om normal, dar nici unul cu stea în frunte... sunt specială şi ştiu că Dumnezeu m-a ales cu un scop. Să cunosc acest Înger. Nu mă consider deşteaptă, frumoasă, inteligentă său mai ştiu eu cum... mă consider fericită! Fericită pentru că am găsit în mine oaza de linişte a ochilor tăi, pentru că am găsit în mine minunea pe care ai împrăştiat-o în lume, pentru că am găsit din nou râsul şi gânguritul de copil mic.
Din ce în ce mai repede... tic tic tic tic tic... îmi bate inima. Simt cum te apropii destul sa te văd, simt cum respiri, simt cum miroşi a toate florile minunate ale pământului, parcă îţi simt şi mângâierea pe fată-mi de copil uitat pe o bancă în cer. Închid ochii şi buzele mele se definesc... zâmbesc! Din toată fiinţa mea zâmbesc şi simt cum mă cuprinde o fericire imensă pentru că ştiu că la ora aceasta Îngerii coboară pe pământ, iar tu eşti deja aici cu mine... De ce mă opreşti? E noapte? Trebuie să dorm? De ce oamenii trebuie să doarmă, de ce fizicul şi psihicul nostru nu se pot odihnii alt cumva decât prin somn?
... Oamenii tind spre perfecţiune, în loc să tindă spre mulţumirea sufletului său său a celor din jur.
17 octombrie 2014
Aproape de tine
Un nor de vară
altul de zahăr
puf peste tot
parcă stau cu
capu’n jos.
Fug de mine
vin la tine
sar, alerg mă
răstoarn
iar dispar şi iar
apar!
Mă joc, râd
plâng, mă colorez
zâmbet mi-l
îndoi.
Îmi plac!
Mă aduc...
aproape de tine!
6 august 2014
Din nou...
Un suflet ce te-aşteaptă
în norii plini de lacrimi
nu-ţi vrea privirea, ce n-a
pornit din steaua-ţi...
ci sărutul buzelor pecetluite
caci eu...exist!
Aşa cum sunt, iubindu-te pe tine,
şi te aştept, nu mă cunosc,
şi plâng şi râd şi plâng.
Alerg, te văd, te strig
suspin şi râd din nou,
ştiu...n-am crezut că pot
să râd de-atâta fericire!
30 iulie 2014
Definiţie de amor
Oamenii – nasc
oameni
florile – răpesc
polen
norii – aduc
ploaie
pământul - creste
aer...
Ce suntem?
Durere, plăcere
apă, vânt
pământ – durere!
Oamenii – nasc
oameni
Oamenii – lovesc
alţi oameni
Oamenii – plâng
cu lacrimile cerului
Oamenii – cresc
florile
Oamenii –
sădesc...
Fericire,
bucurie,
râset de copil,
lacrimi,
speranţă,
definiţie de
amor!
27 iulie 2014
Trăiesc
O floare de nuc,
şi una de
salcâm...
un alt boboc de
măr
şi o petală
ascunsă...
Un nor pierdut pe
lună
o stea se
scaldă-n mare!
Dar viaţa-i
anormală
şi soarele-i la
pol..
Mă ţine strâns în mână
şi nu pot
respira...
24 iulie 2014
Iubirea ta m-a transformat în cel mai fericit om din lume
Cel mai frumos lucru care ţi se poate întâmpla este să ţi se umple sufletul dintr-o dată de o fericire atât de mare încât să nu mai ai aer să respiri. Nu pot aduna toate cuvintele lumii ca să descriu acest sentiment care te ridica la cer.
Pot să spun că în mare parte este compus din multă, foarte multă iubire pentru cei din jur, zâmbete primite de sus, chiar de la îngeri, mii de culori care se învârt în jurul tău dansând pe versurile fericirii. Vântul cald de primăvară care-ţi mângâie trupul gol adormit în petalele proaspete de toporaşi, mirosul fin, puţin înţepător şi rece de ploaie de vară. Cuvinte sunt atât de puţine ca să transmiţi starea de fericire... Îmi pare atât de rău dragă Suflete că nu pot să-ţi ofer fiecare clipă în parte, că nu pot să-ţi dau tot ce am mai frumos şi pur în mine decât privindu-te în ochii-ți minunaţi. Ochii tăi care privesc, vorbesc, sărută şi mă mângâie în acelaşi timp. O privire. Atât îmi este de ajuns ca să pot prinde aripii şi să zbor până la Doamne Doamne şi înapoi.
Privirea... nimic mai mult, nici un cuvânt, nici o atingere... nimic. În seara aceasta am învăţat să cânt la pian. Îţi cânt atât de frumos încât toată fiinţa mea se umple din ce în ce mai mult de o fericire imensă. Este atât de mare încât... îţi cânt din ce în e mai frumos.
E ca şi cum ai fi lângă mine şi atât de frumos dansăm împreună. De fapt... eşti aici pentru că te simt. Îţi simt respiraţia, mâna ta care mă ţine de suflet, îmi mângâie faţa. Te simt Suflet Drag atât de intens încât inima mea a început să-mi bată foarte repede, tare şi se umple de şi mai multă fericire. Râd, zâmbesc... eşti aici, eşti cu mine şi ştiu că niciodată nu o să pleci pentru că de fiecare dată o să revii la fel cum o faci mereu. Orice se va întâmpla ştiu că o să vii, o să pleci, o să vii şi nu o să mai pleci pentru că ştiu că în seara aceasta este ziua. Zbor! Doamne chiar zbor... datorită Sufletului meu care este plin de iubire încât a umplut toată lumea de o imensă fericire. Acum trupul îmi este mai uşor ca niciodată, iar zâmbetul s-a desenat atât de bine... îmi dansează inima. Mulţumesc! Iubirea ta m-a transformat în cel mai fericit om din lume. Acum sunt cel mai fericit şi ştiu că de fiecare dată când o să vii o să cresc şi mai mare, până o să ajung la Cer. O să cresc aşa cum mă înveţi de când eşti tu în viaţa mea. De când m-ai învăţat să iubesc şi să fiu cu adevărat un om bun.
Ştiu că tu înţelegi tot inclusiv aceste rânduri care sunt scrise de aripa unui înger uitat pe pământ acum mulţi ani pentru a ne învăţa să iubim.
Pot să spun că în mare parte este compus din multă, foarte multă iubire pentru cei din jur, zâmbete primite de sus, chiar de la îngeri, mii de culori care se învârt în jurul tău dansând pe versurile fericirii. Vântul cald de primăvară care-ţi mângâie trupul gol adormit în petalele proaspete de toporaşi, mirosul fin, puţin înţepător şi rece de ploaie de vară. Cuvinte sunt atât de puţine ca să transmiţi starea de fericire... Îmi pare atât de rău dragă Suflete că nu pot să-ţi ofer fiecare clipă în parte, că nu pot să-ţi dau tot ce am mai frumos şi pur în mine decât privindu-te în ochii-ți minunaţi. Ochii tăi care privesc, vorbesc, sărută şi mă mângâie în acelaşi timp. O privire. Atât îmi este de ajuns ca să pot prinde aripii şi să zbor până la Doamne Doamne şi înapoi.
Privirea... nimic mai mult, nici un cuvânt, nici o atingere... nimic. În seara aceasta am învăţat să cânt la pian. Îţi cânt atât de frumos încât toată fiinţa mea se umple din ce în ce mai mult de o fericire imensă. Este atât de mare încât... îţi cânt din ce în e mai frumos.
E ca şi cum ai fi lângă mine şi atât de frumos dansăm împreună. De fapt... eşti aici pentru că te simt. Îţi simt respiraţia, mâna ta care mă ţine de suflet, îmi mângâie faţa. Te simt Suflet Drag atât de intens încât inima mea a început să-mi bată foarte repede, tare şi se umple de şi mai multă fericire. Râd, zâmbesc... eşti aici, eşti cu mine şi ştiu că niciodată nu o să pleci pentru că de fiecare dată o să revii la fel cum o faci mereu. Orice se va întâmpla ştiu că o să vii, o să pleci, o să vii şi nu o să mai pleci pentru că ştiu că în seara aceasta este ziua. Zbor! Doamne chiar zbor... datorită Sufletului meu care este plin de iubire încât a umplut toată lumea de o imensă fericire. Acum trupul îmi este mai uşor ca niciodată, iar zâmbetul s-a desenat atât de bine... îmi dansează inima. Mulţumesc! Iubirea ta m-a transformat în cel mai fericit om din lume. Acum sunt cel mai fericit şi ştiu că de fiecare dată când o să vii o să cresc şi mai mare, până o să ajung la Cer. O să cresc aşa cum mă înveţi de când eşti tu în viaţa mea. De când m-ai învăţat să iubesc şi să fiu cu adevărat un om bun.
Ştiu că tu înţelegi tot inclusiv aceste rânduri care sunt scrise de aripa unui înger uitat pe pământ acum mulţi ani pentru a ne învăţa să iubim.
21 iulie 2014
Simt că mă sufoc în mine
Simt că mă sufoc în mine. Simt! Interesant faptul că este un sentiment foarte plăcut. În
trecut aceste sufocări duceau la întrebări și lacrimi, răspunsuri în lumi
paralele. Am crescut! Am crescut atât de interesant că a început să-mi placă de
mine. Strălucesc! Nu mă ascund, îmi place! Cer și mi se răspunde. Mi se
răspunde atât de frumos încât rămân fără aer la propriu cât și la figurat. Am
sentiment de dor... dar dor nu de aici. Acest dor nu este de pe pământ. Nu-l
pot defini – este special, este combinat cu
respirație, veghe, admirație, teamă, iubire.
Iubire – dar nu aceea iubire. Da! Descrie asta... Nu pot. Știu doar că este prima dată în viața mea când știu să tac. Să nu spun nimic și
rămân fermectă de faptul că natura vorbește în locul meu. Să îmi doresc să aud... deși știu că nu îmi este dat și cu toate acestea ... aud sunetul chitarei...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)