Athos la şcoală
Acceptarea lui Athos în colectivul clasei a I-a a fost una destul de dificilă. Era timid, nu răspundea la ore, dar acasă îşi făcea fericit temele şi citea din ce în ce mai mult. Cartea devenise prietenul lui, deoarece la şcoală era încolţit de colegii săi cu diverse întrebări. Nu ştia să răspundă la: Cine este mama ta? Unde este tatăl tău? De ce poţi să vorbeşti?… El ne ştia doar pe noi, noi eram familia lui şi încercam să-i acordăm tot sprijinul moral de care avea nevoie. Simţea mereu iubirea prezentă în inima lui. Era ascultător şi respectuos. Pentru mine integrarea lui Athos în colectiv a fost o provocare. Încercam să-i explic că este minunat şi că are un dar de la Dumnezeu pe care nu trebuie să-l piardă. Trebuie să se bucure mereu!
Într-o zi când Athos se întorcea de la şcoală…
- Ham! Ham! Ham! Ce faci? Spuse Athos trist. Avea urechile blegite iar coada se târa agale după el.
- Ce ai păţit? Şi când să-l iau în braţe îl văd că strânge ochii în semn de durere. Mă uit la lăbuţa lui… era tăiat.
- Ce ai păţit Athos? Cum te-ai lovit?
- Mi-au pus piedică la şcoală când ma jucam cu copiii. Dar să ştii că nu au făcut-o intenţionat, eu i-am iertat şi nu vreau să vii la şcoală cum fac alţi părinţi. M-am gândit eu cum să-i fac să-şi dea seama că au greşit. Spuse Athos cu o privire blajină.
- Bine! Hai să te pansez şi să îmi povesteşti planul tău. Dacă este unul bun am să te susţin, daca nu…căutăm altul. Ce ai făcut la matematică?
-Am luat 9, pentru că nu am ştiut prea bine împărţirea, dar sper să mai repetăm azi, până am să o ştiu perfect. Uite cum mă gândeam: Cel care mi-a pus piedică este băiatul preotului şi sunt sigur că nu o făcut-o intenţionat. Acasă tatăl lui îl învaţă să fie bun şi sufletist, să împartă totul cu cei mai necăjiţi. El nu prea este bun la matematică şi mă gândeam să-l chemăm la noi şi să facem temele împreună. Astfel mă va cunoaşte mai bine şi o să vadă că sunt un prieten căţel pe care se poate baza. Numai că te rog să vorbeşti tu cu mama lui pentru că dacă-l rog eu mă tem că mă va refuza.
Planul lui Athos mi se păru unul genial şi l-am aplicat. Încetul cu încetul casa noastră se umplu de prietenii lui, de zumzete şi râsete. Athos făcea concursuri de ghicitori şi de poezii:
*Ghici ghicitoarea mea, unde plouă cu petale şi cărarea-i foarte mare?
În pădurea minunată! strigau cu toţii în cor şi râdeau.
*Ghici copile năzdrăvan, ce aleargă ţup, ţup, ţup, are gura mare, mare, şi o haină verde moale,
Şi mănâncă muşte-n zare…?
Ştim!!!!!!!!!! Broscuţa Oac!
*Pe portativ adunate, de păsărele fredonate, gâdilici la inimioară, fac viaţa mai uşoară?
Notele muzicale! Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si , Dooooooo.
*Pe năsuc ţi se topesc, lumea’n alb ei o îmbracă, urşii trec la hibernare, iară moşul sanie are?
Fulgii de zăpadă! Iarna!
*Luminează cerul mare, stelele îi stau în zare, câteodată-i cât un soare, alteori un zâmbet are?
Luna.
*A căzut dintr-o poveste, sase fraţi îi dau de veste, cel mai mic dintre pitici, cu urechi deloc mici.
Mutulică!
Se jucau de-a v-aţi-ascunselea, se uitau la desene animate şi colorau diverse personaje de poveste. Athos în sfârşit era vesel şi înconjurat de copii. Nu mai era singur! Planul lui funcţionase!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu