Zbor încet printre fluturi

Arunc in jurul meu o privire. Şi înca una. Nu te mai vad. Ştiu şi de ce… pentru că te-am descoperit! Te uitai din nou la mine. Şi aşa tristă cum eram, tu… dintre toţi mă vedeai frumoasă… deşi nu sunt nici măcar pe jumatate… Te rog să mă ierţi într-o zi că te iubesc atât de mult şi tu nu ai văzut. Nu ai văzut în haosul creat de viaţă, care zi de zi ne desparte de lumina albă fericită şi plină totuşi de culorile minunate ale curcubeului. Oare cum poate un înger să iubească un om atât de simplu de aici de jos de pe pământ? Oare cum poate un nobil să-şi iubească slujitorul dimineţii? Oare cum poate minunea să mângaie o floare atât de ofilită?

Revin totuşi la dansul meu cu viaţa căci a fost minunt deşi nu am dansat deloc. Toată lumea m-a văzut dansând deşi eu nici măcar nu mă clinteam. Mi-au adus la sfârşit flori, m-au felicitat şi aplaudat deşi eram neclintită… doar tu! Tu de acolo… ştiam că mă priveşti … 123 ….123 …. 123 …. 123 ….

Tresar ştiu că nimic nu e adevărat, Visez deşi am uitat să dorm, Dansez deşi nu mă mişc, Râd deşi nu ştiu unde mi-am pus călimara cu fericire, Plâng deşi sufletul mi-e secat de mult, Mă Nasc din nou de fiecare dată când Tu îmi arunci o privire, un sunet sau poate doar un gând… Iubesc… Ştiai? Sau poate ai crezut  că suntem doar doi  Nebuni sub ploaie!