Fiinţa umană
caută, conştient sau inconştient, un sens în viaţa ei. Are nevoie de un motiv
de a exista şi în fiecare zi încearcă să-l găsească în tot ce i se petrece, în
viaţa familială, socială, profesională. Dar în realitate, nici o reuşită, nici
o posesiune materială nu poate să-i dea sensul vieţii, dacă chiar e vorba de un
“sens”, iar sensul nu e material, nu putem să-l găsim decât sus, în planurile
subtile. Mai jos, nu găsim decât forme. Putem să umplem formele cu un conţinut
care e dat de sentiment, de senzaţia pe care o încercăm atunci când iubim un
obiect, o fiinţă sau o activitate. Dar sentimentul e trecător, într-o zi sau
alta vom simţi un gol şi vom suferi. Trebuie, deci să căutăm un lucru deasupra
conţinutului: sensul. Când am atins sensul, posedăm plenitudinea. Un exemplu vă
va face să înţelegeţi mai bine ce vreau să vă explic. Ieri aţi mâncat excelent,
dar asta a fost ieri, şi astăzi aveţi
din nou nevoie de mâncare, amintirea mesei de ieri nu vă potoleşte stomacul. La
fel citind o carte, privind un tablou, ascultând muzică simţiţi uneori că
atingeţi un adevăr care vă transformă viziunea asupra lucrurilor, această
revelaţie va dura pâna mâine şi poimâine. Pentru că prin intermediul cărţii,
tabloului, muzicii spiritul vostru s-a ridicat foarte sus şi a găsit un sens. E
ca şi cum un element etern care a intrat în voi, nu vă mai părăseşte.
Când aţi găsit sensul lucrurilor, îl aveţi
pentru totdeauna. Dar pentru a-l găsi trebuie să urcaţi să vă hrăniţi, să vă
gândiţi, să iubiţi, să acţionaţi în planurile superioare. Când căutaţi mai jos,
nu găsiţi nimic. Nimic din ceea ce e material nu vă va aduce acest sens. În
timp ce cu un adevăr pe care îl sesizaţi sau care vi se dă, puteţi lucra şi
trăi cu el tot timpul având rezultate.
Desigur, nu e suficient să aveţi timp de
meditat şi un moment de inspiraţie, lumină, pentru a da un sens vieţii; trebuie
să învăţaţi să faceţi să dureze acest moment până devine o stare de conştiinţă
permanentă care purifică, ordonează şi restabileşte totul în voi. Din păcate,
sunteţi destul de des nepăsători, treceţi uşor, în câteva minute, din lumea
divină în preocupările cele mai prozaice şi stupide, ca şi cum s-ar şterge
totul. Ei bine, nu ştiţi ce pierdeţi, pentru că această stare are puterea de a
acţiona asupra fiinţei voastre pentru a o linişti şi a-i armoniza mişcările;
dacă aveţi puterea să o menţineţi, ea e capabilă să împiedice stările negative
care vin să se instaleze în voi. Iată, aţi făcut schimbări, şi după ce aţi
meditat, v-aţi rugat, aveţi nevoie să vă gândiţi la lucruri nesemnificative,
răzbunări, plăceri.
Veţi spune”Dar ne cereţi ceva imposibil.
În viaţă nu putem menţine continuu stările divine.” Da, în aparenţă aveţi
dreptate, trăiesc în aceeaşi lume cu voi şi ştiu cum e. Dar ştiu de asemenea
că, în ciuda oboselii, descurajării, necazurilor, discipolul luminii nu se
descurajează, din contră el se agaţă de ce a cucerit, de experienţele care i-au
dat, în anumite momente privilegiate, un veritabil sens al vieţii.
Deci, chiar dacă în existenţă e imposibil
să nu suferim, să nu plângem, trebuie să conservaţi în voi acest sens al
vieţii;şi nu numai să-l conservaţi, ci să utilizaţi dificultăţile vieţii
cotidiene pentru a-l întării, amplifica. Aşa lucrează adevăraţii spiritualişti.
Niciodată, orice s-ar întâmpla, nu întrerup lucrul divin pe care l-au
întrerprins înainte. Chiar în mijlocul încercărilor grele, ei îşi spun:”Iată o
bună ocazie de a mobiliza toate forţele ostile în serviciul muncii mele.” În
timp ce majoritatea oamenilor, chiar dacă nu li se întâmplă nimic rău, vor face
în aşa fel încât vor demola prin indiferenţa lor tot ceea ce au cîştigat bun.
Atunci iată, creem, distrugem, creem, distrugem...şi de aceasta nu obţinem nici
un rezultat. Pentru a obţine rezultate, trebuie să fim perseverenţi în munca
spirituală pe care am început-o, adică trebuie să punem totul în serviciul
acestei munci: binele, răul, bucuriile, suferinţele, speranţele, descurajarea,
da, totul în slujba acestei munci. Iată ce înseamnă cu adevărat a construi, cum
fiecare zi aduce elemente noi. Sensul vieţii, nu-l găsiţi din plin nici în
familie, nici în profesie, nici în artă, nici în călătorii, etc. Acestea pot fi
mijloace care vă ajută să vă apropiaţi acest sens, dar nu îl conţin. Proba:
familia, meseria, călătoriile sau arta nu au împiedecat niciodată un bărbat sau
o femeie să se sinucidă.
Dacă ne decidem să participăm la
realizarea Împărăţiei Domnului şi Dreptăţii Sale, vom găsi sensul vieţii.
Pentru că aşa, orice vi se întâmplă, ştiţi că sunteţi un lucrător pe pământul
Domnului şi vă simţiţi arhiplin, fericit, susţinut, pentru că participaţi la o
muncă uriaşă. Nu sunteţi singur, nu sunteţi abandonat. Toţi pot, de astăzi, să
găsească sensul vieţii, pentru că, de astăzi, în loc să muncească pentru ei
înşişi, pentru nevoile lor, satisfacţiile lor, ei pot spune:”De acum înainte,
vreau să lucrez pentru Împărăţia Domnului şi Dreptatea Sa”. Şi chiar dacă
numele lor nu e cunoscut pe Pământ, el este scris în Cartea Vieţii şi sunt răsplătiţi
cu binecuvântările Cerului. Nimic nu e mai glorios decât să te angajezi în
această muncă. Da, în fiecare zi trebuie mers mai departe, să ai aspiraţii mai
largi, mai vaste: aceasta dă cu adevărat un sens vieţii.
Şi când aţi trăit un moment divin, fie
prin meditaţie, rugăciune, muzică, lectură sau contemplare a unui peisaj,
încercaţi să mulţumiţi Cerului. Spuneţi:”Astăzi am trăit ceva excepţional!
Trebuie să mă alimentez mâine şi poimâine, pentru că acesta e Cerul. Acest
moment va transforma totul în mine.”
A găsi sensul vieţii înseamnă a găsi un
element care numai lumea divină îl poate oferi; dar nu îl dă decât acelora
care, în lungul anilor, au făcut eforturi pentru a ajunge la el. Sensul vieţii
nu e ceva ce se poate fabrica afectiv sau mental: nu omul e cel ce decide care
va fi acesta pentru el.
Sensul vieţii este recompensa unei munci
interioare, răbdătoare, neîntreruptă pe care omul o face asupra lui însuşi.
Când a ajuns la o anumită stare de conştiinţă, primeşte din Cer un electron, ca
o picătură de lumină care impregnează toată materia fiinţei lui. Din acel
moment, viaţa sa primeşte o dimensiune şi o intensitate nouă, evenimentele îi
vor apărea cu o nouă claritate, ca şi cum i s-ar fi dat cunoaşterea sensurilor lucrurilor. Şi chiar moartea nu îl
mai sperie, pentru că acest electron i-a descoperit imensitatea unei lumi
eterne unde nu există pericole, nici tenebre, şi omul simte că deja merge în
lumea nelimitată a luminii.
Odată ce a descoperit sensul vieţii, totul
păleşte în prejmă, iar necazurile existenţei cotidiene îşi pierd importanţa.
Toţi acei care îşi pierd timpul plângând şi lamentându-se pentru că nu au bani,
că nu au succesul sperat, că sunt abandonaţi sau trădaţi, arată, de fapt, că nu
au descoperit adevăratul sens al vieţii. Dacă banii, ambiţia, posesiunea unui
bărbat sau a unei femei reprezintă pentru ei acest sens, atunci, evident, nu
vor lipsi ocaziile să fie dejamăgiţi şi supăraţi!
A găsi sensul vieţii înseamnă a tinde la o
stare de conştiinţă atât de elevată, care îmbrăţişează universul întreg, încât
micile lucruri ale existenţei se pierd şi se dizolvă. Chiar când e confuz,
persecutat, acel ce a găsit sensul vieţii se simte reconfortat şi el e cel care
îi priveşte pe alţii cu milă, şi spune:”Săracii, nu văd că, orice ar spune, orice
ar face, eu trăiesc în imensitate, în eternitate, particip la viaţa cosmică.”
Poate veţi găsi că tot ce v-am spus e
dificil de înţeles. În realitate, aveţi nevoie să reţineţi doar aceasta: nu
veţi găsi sensul vieţii dacă nu vă puneţi în slujba unui ideal sublim. Pentru
că în spatele acestui ideal, există miliarde de creaturi luminoase care
lucrează şi, cînd vor vedea că voi participaţi cu ele la construcţia unei noi
lumi, vă vor da toate binefacerile şi atunci veţi fi aşa de plini că vă veţi
revărsa. Chiar dacă nu cereţi nimic, chiar dacă nu aşteptaţi nimic, veţi simţi
că aţi primit tot.
Omraam Mikhael Aivanhov - Semintele fericirii
