Unde e în
realitate adevăratul pericol pentru un alcoolic? În alcool? Nu, în capul său.
De ce? Pentru că el consideră lucrurile numai după plăcerea de moment. Pentru
moment, bea, se simte bine şi trage magnifica concluzie că aşa va fi tot
timpul. Şi aceasta e eroarea. Da, plăcerea, nu e nimic mai grozav pe moment,
dar pe o perioadă mai lungă, e ruină!
Veţi zice:”Bun, am înţeles, nu plăcerea e
cea care ne face fericiţi, dar atunci, ce ne-o va da?” Munca. O, ştiu deja ce
îmi veţi spune: că vreau să vă lipsesc de toată bucuria, de toate
satisfacţiile, că a lucra e penibil, că voi nu faceţi altceva decât munciţi şi
asta nu vă face de loc fericiţi.
Înlocuind plăcerea cu munca, înseamnă a
înlocui o activitate ordinară, egoistă, cu o activitate mai nobilă, mai
generoasă, care ne lărgeşte conştiinţa şi declanşează în noi posibilităţi noi.
Nu se pune problema de a vă lipsi de plăcere, dar pur şi simplu să nu o puneţi
pe primul loc ca scop al existenţei, pentru că aceasta ne slăbeşte, ne
sărăceşte. Cel care caută plăcerea înainte de orice, se conduce ca un om care,
pentru că iarna e frig, utilizează pentru a se încălzi toate obiectele de lemn
din casă: uşile, ferestrele, scaunele, paturile, dulapurile...peste un timp, nu
mai rămâne nimic. Este la fel cu cel ce se lasă ghidat de plăcere: tot ceea ce
e pe cale să trăiască ca emoţii, senzaţii, îi arde încet-încet rezervele. Cei
care caută plăcerea cu orice preţ trebuie să ştie dinainte ce îi aşteaptă:
sărăcirea şi întunecarea conştiinţei, şi nu vor putea cunoaşte tezaurele
sufletului şi spiritului, ci numai ceea ce trece prin stomac, pântece sau încă
mai jos.
În loc de a considera plăcerea ca scop al
existenţei, trebuie să spunem:”A, trebuie să fac cu viaţa mea ceva cu sens,
util, mare” şi să înlocuim astfel plăcerea prin muncă, adică cu un ideal. Şi
care este această muncă? Acea a soarelui. Nu am găsit niciodată o activitate
care o depăşeşte pe cea a soarelui. Fără oprire, el străluceşte, încălzeşte,
vivifică. Iată o muncă pe care oamenii nu au luat-o niciodată în considerare;
prin comparaţie, ei s-au oprit la a face mici reparaţii.
Dacă discipolul îşi însuşeşte această
problemă a soarelui în mod serios, la început va fi stângaci, imperfect, dar
într-o zi va începe să radieze lumină, căldură, şi viaţă ca un soare. Când
discipolul întreprinde această muncă, restul îl tentează din ce în ce mai
puţin: micile distracţii, micile bucurii pălesc înaintea sarcinii grandioase de
a munci ca soarele. Ei simt atunci o plăcere, o bucurie, o expansiune cu care
nimic nu se poate compara.
Mulţi aceptă faptul că fericirea se
limitează la câteva efervescenţe, la câteva focuri de paie urmate de dureri şi
necazuri. Ei bine, dacă ar fi aşa, nu merită să o căutăm. Câteva lucruri pe
fugă, la ce bun?...Şi ştiţi cum am descoperit că francezii sunt poporul cel mai
inteligent de pe Pământ? Într-o zi, la Paris, am auzit pentru prima dată
cântecul:”Plăcerea dragostei nu durează decât un moment, Durerea din dragoste
durează o viaţă” Ei da, nu am auzit niciodată aşa ceva în Bulgaria! Iată de ce
îi stimez pe francezi: din cauza acestei descoperiri. Numai că, mă întreb de
ce, după ce au găsit acest adevăr, ei continuă să facă la fel, ca şi cum nu
l-ar fi descoperit de loc.
În realitate, când ai descoperit adevărata
dragoste, nimeni şi nimic nu te poate face să o pierzi; o ai pentru totdeauna.
Veţi spune:”Da, dar când iubim pe cineva, cum să înlocuim plăcerea cu munca? E
imposibil!” Ba da, e posibil. Ce vă împiedică să vă prindeţi fiinţa iubită în
braţe, şi să vă îndreptaţi împreună spre lumină, frumuseţe, viaţă
eternă...Desigur, va fi imposibil, pentru că sunteţi convinşi că plăcerea
senzuală trebuie să vă guverneze existenţa. Dar voi, învăţaţi să studiaţi
aceste viziuni de ansamblu noi şi exersaţi: veţi simţi că avansaţi, că alte
facultăţi se dezvoltă în voi încet-încet, şi începeţi să gustaţi plăcerile sub
o formă mai subtilă.
Plăcerea senzuală e la început agreabilă,
desigur, dar încet vă distruge. Munca, din contră, la început e grea, dar pe
măsură ce trece timpul, deveniţi rezistenţi, bogaţi şi fericiţi. Aveţi, deci,
interesul să trataţi munca ca scopul vieţii voastre, adică să faceţi în aşa fel
încât fiecare moment al zilei să fie o ocazie de a progresa pe calea stăpânirii de sine, a armoniei, a
luminii. Veţi vedea, această muncă vă va da într-o zi cele mai mari plăceri.
Dar, nu trebuie să vă opriţi sub impresia
momentului, pentru că des această impresie e mincinoasă. Trebuie reflectat
pentru a vedea ce efect are decizia voastră în timp mai îndelungat. Voi lucraţi,
faceţi eforturi, şi pentru un moment nu vedeţi nici un avantaj, vă descurajaţi.
Da, pentru un moment poate fi aşa, dar dacă veţi vedea, aşa ca mine, tot ceea
ce munca voastră vă pregăteşte magnific, nu veţi mai vrea să vă opriţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu