Primii noştri prieteni

Un ciripit deosebit de păsărele se auzea în curtea noastră. Athos şi Aramis încă leneveau în pat. Deschideau câte un ochi, pe rând şi apoi iar se răsuceau pe partea cealaltă. Urechile erau atent ciulite la cântecul păsărelelor.

                -Coco, Coco! Ce faci? Fac bine! Coco face bine! Coco! şi apoi iar ciripit şi zumzăit din copacul care abia se scutură de câţiva fulgi de zăpadă. Athos începu să fie curios. Se ridică din pat ciufulit şi se uită pe geam. În gutuiul din faţa casei era o pasăre mică, viu colorată, cu pene albastre, care cânta şi vorbea singură. Celelate vrăbiuţe stăteau pe lângă ea şi o admirau.

                -Hei!!! Ce faci acolo? Bună dimineaţa! Eu sunt Athos şi probabil imediat va apărea şi fratele meu ! Asta după ce se împiedică de prag. Se numeşte Aramis. Este cel mai bun şi mai frumos frate. Cum de vorbeşti? Eu nu am întâlnit în 9 ani pe nimeni care să vorbească.

                - Ce faci? Coco! Coco! Ce faci? Coco face bine! Şi iar ciripea.

                - Bună dimineaţa Athos, Coco! Aşa zicea, nu? Se numeşte Coco! Athos cred că pragul acela este puţin prea înalt! Nu putem să-l facem mai mic?

                - Nu. Din păcate intră frigul dacă-l tăiem, Aramis. Aşa mergi tu…trebuie să ne obişnuim.

- Cine este noul nostru prieten? Vorbeşte ca tine?  întrebă Aramis.

                - Nu cred. Cred doar că repetă aceleaşi cuvinte. Este un papagal sau un peruş. Nu prea fac bine diferenţa. Hai să ne uităm în cartea aceea cu păsări şi în dex.  Şi alergară amândoi către bibliotecă.

                - Papagalul este o pasăre tropicală… hmmmm… asta înseamnă că trăieşte doar la căldură… ia să vedem Athos… tremură pasărea aceea din copac?

                - Da! Tremură! Dar tot zice  “ce faci? Coco face bine!” ha,ham, ha, ham! E amuzantă!

                - “Papagalul are ciocul mare şi încovoiat, cu pene felurite şi viu colorate, care dresat poate reproduce fragmente din graiul omenesc". Aşa scrie la definiţia din dex de la papagal. Sunt mai multe specii  în poze dar niciunul nu seamnănă cu cel din copac. Să nu latri că poate-l speriem. Bine, Aramis?

                -Da, am înţeles. Pot să las uşa deschisă? Poate intră la căldură. Ce mănâncă? întrebă Aramis din ce în ce mai curios? aşa cum ne-am obişnuit cu el.

                 - Stai aşa că acum deschid dex-ul la “peruş”. “Specie de papagal cu ciocul lung și cu coada ascuțită, care imită sunetele articulate, cu penaj ”…şi să vedem şi poza. Ăsta-i! L-am găsit. Acum să vedem ce mănâncă: mei, salată, biscuiţi,…avem biscuiţi? ia pune-i unul la trunchiul copacului!

În scurt timp, peruşul Coco coborî din copac şi pică în cursa lui Aramis. Acesta fu prins şi adus în căsuţa lor la căldură.

-Stai! M-a ciupit. Athoooos!!! Ce fac? ţipă Aramis în gură mare şi alergând cu pasarea in lăbuţă în jurul mesei.

-Dă-i drumul că mă prăpădesc de râs cu tine. Eşti nelipsit de umor! spuse Athos.

Pasărea speriată se aşeză pe colţul bibliotecii. Respiră repede dar în acelaşi timp era în gardă pentru un nou “atac”. Studia camera, apoi zbura pe draperie, apoi făcu vreo câteva ture  şi se aşeză pe capul lui Aramis şi începu să-i ciugule părul. Situaţia era, din nou una amuzantă. Aramis stătea pentru a nu o speria iar peruşul îi aranja blăniţa.

-Bună! Eu sunt Coco şi pot să vorbesc cu voi că văd că aţi închis uşa. Nu vreau ca toate păsările să ştie că pot să vorbesc. Am stat cu o familie până acum câteva zile şi de la ei am învăţat tot ce ştiu. Recit, cânt, desenez, joc teatru, interpretez şi imit diverse personaje şi voci. Copiii erau talentaţi. Ştiu să cânt şi la pian. De aceea am şi rămas orfani…orfan! Au plecat în Viena să studieze. Au câştigat o bursă şi pe noi nu au putut să MĂ transporte. Cică nu primesc păsări în avion… aşa că am evadat în căutarea unei alte famili. Dar… nu ştiam cât de frig este afară.

 Coco vorbea de nu îi mai tăcea gura iar Athos şi Aramis erau atenţi la el. Cred că de acestă dată erau puşi într-o încurcătură. Puteau ei să aibe grijă de acest peruş?

-Auzi Coco? întrebă Athos serios… vrei să stai la noi? Dar nu înainte să vorbim cu familia noastră. Mă gândesc că dacă eşti… orfan… aşa cum ai zis… înseamnă ca eşti singur, nu?

- Da… se fâstâci… sunt singur… şi să ştiţi că-mi place de voi. Păreţi a avea personalitate. În acel moment uşa camerei se deschise şi... în camera celor doi cuţei intrară două păsări.

-Vai Coco ! Aici erai !  Atât ne-ai mai alergat. Dar unde crezi că putem “zbura” aşa…. să îţi spunem ceva: în urma cercetării tale nu putem zbura mai mult de 30 -50 cm de sol chiar dacă suntem păsări ca şi tine. Stai aşa! În acel momen,t de sub aripă, una dintre “zburătoare” scoase o  carapace. Uite că  am adus-o şi pe Miky. Nu o putem lasa acolo…. şi e cu noi şi Negruţa şi Ghemotoc. Acum mă pot odihni. Se aşeză în patul lui Aramis…

-Hey!!! Stai aşa spuse Athos.  Acolo este patul fratelui meu. Ce-i cu asta Coco? Poţi să-mi

explicit? Athos era puţin nervos. Îi plăcea să-şi împartă lucrurile dar numai cu acordul lui.

                Coco se fâstâci, puţin încurcat de apariţia celor două păsări. Îşi luă inima în dinţi şi spuse.

                -Auzi Athos? Ce zici de o discuţie la un ceai ca doi prieteni şi am să îţi explic aventura noastră. Aşa că… toată lumea afară! Ascunde-ţi-vă pe undeva până rezolv situaţia. În scurt timp vom  afla dacă rămânem sau plecăm!

         

-Rămânem??? Plecăm??? Hei… ce se întâmplă! Athos!!! Am încurcat-o de data aceasta. Degeaba am fost cuminte până la vârsta acesta… Aramis se plimbă speriat , cu ochii mari întrebători.

                Coco începu să povestească şi să prezinte toata familia lui:

Pestriţa – era prima găină a familiei la care a locuit. Are personalitate, face 1 an peste câteva zile. ÎI place şi se crede un fel de lider în ogradă. Adevărul este că toate animalele merg la ea cu diverse probleme. Imediat o să înceapă să dea şi ouă. Rasa ei este una specială. I se spune Pestriţa pentru că atunci când a fost mică a căzut în smoală şi a rămas pătată.

Moţu – este fratele ei din aceeaşi rasă. Este cocoş. Este foarte galant şi mândru: alb mereu, cu creasta aceea impunătoare şi după cum observaţi încălţat...cu pene. Amuzant! Îi place să cânte de la 5 dimineaţa. El păzeşte ograda noastră de duşmani.

Miky – este broscuţa noastră ţestoasă. Am gasit-o într-o seară şi de atunci a ramas la noi. Trăieşte atât pe uscat cât şi în apă. Este din rasa  “ţestoasa cu tâmple roşii” sau broasca de Florida. Foarte cuminte. Nu o să deranjeze.

Ghemotoc – este arici. Sper să nu uitaţi de existenta lui… înteapă! A venit o data cu Miky. Este foarte tăcut. Nu ştiu dacă este de  rasă… nu ştiu nimic despre trecutul lui. Vine şi pleacă. Vă garantez… nu deranjează!

Negruţa – este prima dintre noi. Ştia toate secretele casei… prima dată a fost rea, spaţiul ei era ocupat, iar atenţia celor mici era distribuită şi către noi… dar între timp… nu s-a mai simţit singură pentru că noi toţi ne înţelegeam şi a devenit prietena noastră.

                -Coco, Negruţa, Pestriţa, Moţ, Ghemotoc, Miki… 1, 2, 3, 4, 5, 6… 6!!!!!!!!! Nu ştiu ce să zic Coco… această decizie nu o putem lua noi. Nu vă cunoaştem… nu ştim cine sunteţi, ce rase aveţi, ce mâncaţi, cât de educaţi sunteţi… câtă dezordine faceţi… sau cât ne putem ajuta. Trebuie să vorbesc cu fratele meu şi apoi cu familia noastră. Aşa că te rog dacă se poate… sa ne laşi puţin singuri? Uite o pătură să te înveleşti deoarece îţi este frig afară. Athos îi dădu pătură şi privi  atent către fratele lui. Când deschise uşa… toată curtea era măturată, copacul curăţat de crenguţele uscate, ferestrele casei luceau şi toate animaluţele erau aliniate de la cel mai mic la cel mai mare. Era greu să nu îţi placă surpriza lor. Aramis se bucură atât de tare că avea timp liber, încât începu să-i alerge prin curte. Athos şi Coco priveau din uşa bucuria celor dragi. Casa era mai plină ca niciodată şi bucuria se revărsă peste toţi. Athos primi aprobarea pentru noii săi preieteni şi o listă de reguli.

                - Dragii noştrii prieteni. Puteţi rămâne la noi, spuse Athos grav. Însă acestea sunt regulile:

1. Fiecare işi face curat în culcuşul lui.

2. Între orele 14 -16 fiecare  învaţă, citeşte, îşi face temele  sau studiază. Cine nu ştie să citească îi ascultă pe ceilalţi.

3. Vineri se face lista de cumpărături şi se înmânează familiei.

4. Se mătură curtea o data la 3 zile de către toţi.

                                                      5. Nu se întârzie niciodată la masă.

… şi lista continuă cu diversele activităţi zilnice de igienă. Cine nu respectă aceste reguli era pedepsit.

Veselia era veşnică, râsetele şi prietenia umplură în scurt timp căsuţa noastră. Toţi erau simpatici.

Athos şi Aramis erau înconjuraţi de prieteni speciali.