Despre, unde şi când ?! ... în vremea mea!

Despre, unde şi când ?! ... în vremea mea!

Despre... câtă indiferenţă există în societate putem umple pagini întregi. Ieri, stăteam de vorbă cu o doamnă a cărei voce lină şi calmă te cucereşte din primele secunde. “Urmăreşte”  susţinerea recuperării şi reabilitării psiho-sociale a adulţilor cu probleme cronice de sănătate mintală prin facilitarea adaptării sociale – frumos spus! Pentru ca toată lumea să înţeleagă, inclusiv eu la primele cercetări – facem referire la schizofrenie. Schizofrenia conform dex-ului limbii române este o ”Boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea şi destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea.”

Schizofrenia… căţi oare dintre noi recunosc că au trecut prin aşa ceva, că s-au vindecat… sau încă mai suferă de acestă boală “ascunsă”  a sufletului în creier. Nu voi dezvolta subiectul pe tema medicală ci mă voi axa pe nepăsarea societăţii…. Acum ceva timp mă ocupam cu acţiuni caritabile şi încercam să aduc zâmbete din suflet sub reclame ascunse. Pentru acest centru mi-a fost mai greu să conving “finanţatorii” să-şi unească imaginea cu “ei”… De atunci şi până-n ora aceasta târzie din seară, nimic nu s-a schimbat! Societatea încă îi respinge şi niciodată nu are fonduri, micile sponsorizări se duc la casele de copii sau bătrâni pentru că “transmit” mai bine mulţumirea. Acum 2 ani acest centru avea 7 angajaţi şi 30 de beneficiari… azi există 3 “angajaţi” voluntari şi 23 de beneficiari, plus încă 50 de cereri pentru înscrieri. Restul? Nu fac voluntariat, 7 s-au facut bine iar cererile de “ajutor” vor continua să curgă. Trăim într-o lume stresant de stresată, fără siguranţa zilei de mâine, fără conducere, fără cap şi fără coadă…

Unde… pe plaiurile mioritice, în mijlocul ţării noastre extrem de frumoasă. Vara trecută puneam pariu cu nişte prieteni că francezii ar fi în stare să-ţi vândă ca şi punct turistic inclusiv felinarele de pe stradă, pietrele de pe pietonală, copacii tăiaţi şi aranjaţi, scoarţa castanilor care se cojeste, cutia poştală de la feribot… Penibil! Avem o ţară minunat de frumoasă “păcat că este locuită” – strigă mulţi dintre noi! DA PĂCAT!!!! Spun şi eu că nu ştim să ne strângem “resturile” de la iarbă verde, încă mai aruncăm chiştoacele pe geam, de mâncat seminţe în autobuze şi scuipat în colţul gurii cojile, de ce să nu fim mândri? Păi nu avem cu ce? De ce să arătăm că avem păduri, dealuri, cetăţi, castele de vânzare pe 2 lei şi 3 parale?  Încă sunt extrem de enervată pentru că s-a închis Pelişorul... Nu săriţi, nu trageţi!!! Vă rog, răgaz! Copii mei îl vor vedea doar în poze, nu vor simţi trecutul, arta şi frumosul din inima lor privind castelul. Cetatea Râşnov? Poate fi istorie! Pe zi ce trece mai cade câte un balcon, mâine un perete... TREZIREA LA APEL!!! Rămânem fără trecut, fără istorie. Ne vor scoate americanii la licitaţie după ce ne pierde Europa! Urât!!! Aş vorbi şi despre Deltă, dar spre ruşinea mea am ajuns întai la Paris… şi nu ştiu încă dacă-mi pare bine sau rău!

Când… sa fim membri de partid? Păi depinde... când nu ai ce face acasă, când îţi place să te implici, când mai vrei să rozi un os, când ai de dat şi apoi de scos ochii-n lume... Morometeee!!! Când ai plecat din politica noastră frumoasă! Sfatul bătrânilor de mult apuşi a fost înlocuit cu întâlnirile tinerilor frumoşi, cu maşini scumpe care miros bine în urma lor. Blonde de la ”drept” şi de la ”stâng” mutate ca pe tabla de şah. Râdem, glumim, ne tăvălim şi apoi ne întrebăm... Când s-au întamplat toate acestea? …E simplu … în vremea mea!!!