15 decembrie 2014

Demult

Mi se părea de multe ori
cum am crezut în stele
că mai există azi, acum
cavaleri cu pulbere de vise.

Cu scrisori...parfum de toamnă
serenade la balcon
voiajeri de primăvară
cu iubirea-n zbor.

Visez de multe ori
poate de aceea-n zori
nu am timp
de adevarul zilei mele.

Şi-s nătângă, mă împiedic
văd şi sper visând la stele
cad naivă-n plasa lor
Tu crezi oare o femeie?

Sunt prea rea de multe ori
caci mi-e inima în nori
lupt ştiind de cavalerii
albi pe lângă casa lor.

Am oftat...o fi pe lume
suflet pentru mine?
Se trezeşte, astăzi, mâine...
poate...într-un alt etern.


30 octombrie 2014

Provocare



Pentru cei ce închid ochii şi se văd cu adevărat
Pentru cei ce simt razele soarelui cum dau viaţă aprinzându-ţi ființa.
Când vei ştii să priveşti cu adevărat lumea,
O vei vedea prin minunatele ei culori...

23 octombrie 2014

Numai atât?

Ţi-e frică de îngeri?
Ţi-e frică să plângi?
Ţi-e teama de noapte
Ţi-e dor de zi?

Sunt  înger
şi plâng
noaptea mi-e sfântă
iar ziua este ferice!

La zori înviu
pentru că ştiu
că poţi iubii
un înger!


Numai atât?


20 octombrie 2014

Întrebări de muritor...

          Nu ştiu de ce trebuie să treacă viaţa pe lângă noi ca să regretăm ce am făcut său ce nu am făcut. Nu ştiu de ce trebuie să ţi se întâmple ceva rău ca să faci ceva bun. De ce trebuie să dezamăgeşti că să poţi iubii mai mult şi alte tot felul de întrebări din acestea fără răspunsuri care vin, trec, le auzi, zboară spre noi şi apoi o întind spre cer fără a aştepta nici măcar o adiere de vânt caldă. Oamenii tind spre perfecţiune, în loc să tindă spre mulţumirea sufletului său său a celor din jur.
           Azi am făcut însă un lucru minunat! Am văzut lumina ochilor celui mai frumos Înger din lume. Coboră spre mine, se uită în ochii mei şi simt cât de cald este sufletul lui, cât de bine miroase, a toate florile lumii, cât de catifelată este pielea lui de pe mâna când-mi mângâia faţa plină de lacrimi şi fericire, cât de minunat a fost să stau pentru câteva clipe rupte din lume lângă el. Îmi era frică într-un fel să nu plece şi să nu mă lase în lumea celor care nu cunosc frumosul, în lumea celor care iarnă nu ştiu să culeagă flori de vară, îmi era frică să nu mă încurc în fulgii lui aurii şi să se supere pe mine.
          Îmi simţi inimă cum  bate? Tic tic tic tic tic... Poate că ar trebuii să stau în genunchi în faţa lui Dumnezeu şi să-i mulţumesc pentru că e bun cu mine, să-i mulţumesc că mă lăsa să văd şi să cunosc mai mult decât este permis pentru că iubesc curat, pentru că sufletul meu l-am pus în palmele unui Înger, unui vestitor de-al său care are grijă de praful viselor mele.
            Îţi reproşez că m-ai uitat pe o bancă în cer şi m-ai adus mai târziu pe lume! Ştii? Ştii ce am pierdut? Prima ninsoare de puf de pene de înger. Am prins abia al treilea val şi acela a fost cel mai plăcut însă şi cel mai trist, dar nu mă plâng pentru că minunăţia Cerului este, iar ochii Îngerului ce se uită azi la mine, au fost că toţi cei 30 de ani trăiţi pe pământ în grădina Raiului.
            Nimeni nu înţelege nimic, nu?  Eu nu mă consider un om normal, dar nici unul  cu stea în frunte... sunt specială şi ştiu că Dumnezeu m-a ales cu un scop. Să cunosc acest Înger. Nu mă consider deşteaptă, frumoasă, inteligentă  său mai ştiu eu cum... mă consider fericită! Fericită pentru că am găsit în mine  oaza de linişte a ochilor tăi, pentru că am găsit în mine minunea pe care ai împrăştiat-o în lume, pentru că am găsit din nou râsul şi gânguritul de copil mic.
            Din ce în ce mai repede... tic tic tic tic tic... îmi bate inima. Simt cum te apropii destul sa te văd, simt cum respiri, simt cum miroşi a toate florile minunate ale pământului, parcă îţi simt şi mângâierea pe fată-mi de copil uitat pe o bancă în cer. Închid ochii şi buzele mele se definesc... zâmbesc! Din toată fiinţa mea zâmbesc şi simt cum mă cuprinde o fericire imensă pentru că ştiu că la ora aceasta Îngerii coboară pe pământ, iar tu eşti deja aici cu mine... De ce mă opreşti? E noapte? Trebuie să dorm? De ce oamenii trebuie să doarmă, de ce fizicul şi psihicul nostru nu se pot odihnii alt cumva decât prin somn?
... Oamenii tind spre perfecţiune, în loc să tindă spre mulţumirea sufletului său său a celor din jur.


               

17 octombrie 2014

Aproape de tine

Un nor de vară
altul de zahăr
puf peste tot
parcă stau cu capu’n jos.

Fug de mine
vin la tine
sar, alerg mă răstoarn
iar dispar şi iar apar!                                                  

Mă joc, râd
plâng, mă colorez
zâmbet mi-l îndoi.

Îmi plac!
Mă aduc...
aproape de tine!


6 august 2014

Din nou...

Un suflet ce te-aşteaptă
în norii plini de lacrimi
nu-ţi vrea privirea, ce n-a
pornit din steaua-ţi...
ci sărutul buzelor pecetluite
caci eu...exist!
Aşa cum sunt, iubindu-te pe tine,
şi te aştept, nu mă cunosc,
şi plâng şi râd şi plâng.
Alerg, te văd, te strig
suspin şi râd din nou,
ştiu...n-am crezut că pot
să râd de-atâta fericire!


30 iulie 2014

Definiţie de amor

Oamenii – nasc oameni
florile – răpesc polen
norii – aduc ploaie
pământul - creste aer...

Ce suntem?
Durere, plăcere
apă, vânt
pământ – durere!

Oamenii – nasc oameni
Oamenii – lovesc alţi oameni
Oamenii – plâng cu lacrimile cerului
Oamenii – cresc florile
Oamenii – sădesc...

Fericire, bucurie,
râset de copil,
lacrimi, speranţă,

definiţie de amor!


27 iulie 2014

Trăiesc

O floare de nuc,
şi una de salcâm...
un alt boboc de măr
şi o petală ascunsă...

Un nor pierdut pe lună
o stea se scaldă-n mare!
Dar viaţa-i anormală
şi soarele-i la pol..

Mă ţine strâns în mână
şi nu  pot  respira...





24 iulie 2014

Iubirea ta m-a transformat în cel mai fericit om din lume

Cel mai frumos lucru care ţi se poate întâmpla este să ţi se umple sufletul dintr-o dată de o fericire atât de mare încât să nu mai ai aer să respiri. Nu pot aduna toate cuvintele lumii ca să descriu acest sentiment care te ridica la cer.
Pot să spun că în mare parte este compus din multă, foarte multă iubire pentru cei din jur, zâmbete primite de sus, chiar de la îngeri, mii de culori care se învârt în jurul tău dansând pe versurile fericirii. Vântul cald de primăvară care-ţi mângâie trupul gol adormit în petalele proaspete de toporaşi, mirosul fin, puţin înţepător şi rece de ploaie de vară. Cuvinte sunt atât de puţine ca să transmiţi starea de fericire... Îmi pare atât de rău dragă Suflete că nu pot să-ţi ofer fiecare clipă în parte, că nu pot să-ţi dau tot ce am mai frumos şi pur în mine decât privindu-te în ochii-ți minunaţi. Ochii tăi care privesc, vorbesc, sărută şi mă mângâie în acelaşi timp. O privire. Atât îmi este de ajuns ca să pot  prinde aripii şi să zbor până la Doamne Doamne şi înapoi.
Privirea... nimic mai mult, nici un cuvânt, nici o atingere... nimic. În seara aceasta am învăţat să cânt la pian. Îţi cânt atât de frumos încât toată fiinţa mea se umple din ce în ce mai mult de o fericire imensă. Este atât de mare încât... îţi cânt din ce în e mai frumos.
E ca şi cum ai fi lângă mine şi atât de frumos dansăm împreună. De fapt... eşti aici pentru că te simt. Îţi simt respiraţia, mâna ta care mă ţine de suflet, îmi mângâie faţa. Te simt Suflet Drag atât de intens încât inima mea a început să-mi bată foarte repede, tare şi se umple de şi mai multă fericire. Râd, zâmbesc... eşti aici, eşti cu mine şi ştiu că niciodată nu o să pleci pentru că de fiecare dată o să revii la fel cum o faci mereu. Orice se va întâmpla ştiu că o să vii, o să pleci, o să vii şi nu o să mai pleci pentru că ştiu că în seara aceasta este ziua. Zbor! Doamne chiar zbor... datorită Sufletului meu care este plin de iubire încât a umplut toată lumea de o imensă fericire. Acum trupul îmi este mai uşor ca niciodată, iar zâmbetul s-a desenat atât de bine... îmi dansează inima. Mulţumesc! Iubirea ta m-a transformat în cel mai fericit om din lume. Acum sunt cel mai fericit şi ştiu că de fiecare dată când o să vii o să cresc şi mai mare, până o să ajung la Cer. O să cresc aşa cum mă înveţi de când eşti tu în viaţa mea. De când m-ai învăţat să iubesc şi să fiu cu adevărat un om bun.

Ştiu că tu înţelegi tot inclusiv aceste rânduri care sunt scrise de aripa unui înger uitat pe pământ acum mulţi ani pentru a ne învăţa să iubim.


21 iulie 2014

Simt că mă sufoc în mine

Simt că mă sufoc în mine. Simt! Interesant  faptul că este un sentiment foarte plăcut. În trecut aceste sufocări duceau la întrebări și lacrimi, răspunsuri în lumi paralele. Am crescut! Am crescut atât de interesant că a început să-mi placă de mine. Strălucesc! Nu mă ascund, îmi place! Cer și mi se răspunde. Mi se răspunde atât de frumos încât rămân fără aer la propriu cât și la figurat. Am sentiment de dor... dar dor nu de aici. Acest dor nu este de pe pământ. Nu-l pot defini – este special, este combinat cu  respirație, veghe, admirație, teamă, iubire.


Iubire – dar nu aceea iubire. Da! Descrie asta... Nu pot. Știu doar că este prima dată în viața mea când știu să tac. Să nu spun nimic și rămân fermectă de faptul că natura vorbește în locul meu. Să îmi doresc să aud... deși știu că nu îmi este dat și cu toate acestea ... aud sunetul chitarei...




14 iulie 2014

Suflete dragi – ce azi sunt!

Întreb din ce în ce mai multe persoane din viața mea... ce ar face dacă cineva drag ar dispărea de pe pământ mâine? Ai dat azi tot ce este mai bun din tine? După o zi începută tumultuos sentimental, în care la fel ca în fiecare Duminică energiile se luptă cu mine și-mi spun să nu mai plâng fără lacrimi, am hotărât să trăiesc o zi altfel cu cei ce mi-au dat viață. Zis și facut! Am dat tot, am dat atât cât limita de a fi om m-a fixat să rămân cu picioarele pe pământul acesta fierbinte...

Este seară și încerc înainte ca luna să-și facă apariția pe cer să mă gândesc la cum să vă transmit aceste interesante sentimente...  mă gândesc la câți dintre noi nu își mai pot strânge în brațe oamenii dragi, la câți dintre noi le-a fost încercat sufletul și nu mai pot întoarce un prieten drag înapoi în viața sa...  câți și cum... am făcut alegeri  atât de orgolioase încât poate o aplecare de privire ar fi atras după sine mai multă încredere.

Am vărsat fluvii de sentimente, trăiri sincere în momente atât de nepotrivite, am privit atunci când trebuia să ținem ochii închiși și am ascuns cuvinte care  nu trebuiau doar gândite... am greșit! Am iubit și am înțeles că atunci când acest sentiment nu este unul cu adevărat valoros un vânt rece îți usucă fața și îți seacă sufletul.

Am avut răbdare când nu trebuia și am aruncat  în cine ne iubea... iată cum am descris oamenii care zi de zi au fost lângă noi, iată cum familia și prietenii dragi ne suportă cu toate cele frumoase și toate cele căpoase... iată cum suntem din nou oameni... oameni care într-o zi vor fi întrebați: “ cât de mult ai iubit, cât de frumos ai trăit și cât de grațios te-ai despărțit de lucruri care nu-ți erau destinate?”

Azi știu cât de mult am iubit! Iată cum viața îmi oferă prin oamenii dragi lecție după lecție.


P.S. Aceste gânduri sunt transmise cu toată mulțumirea mea tuturor celor care au fost lângă mine anul trecut… Septembrie ploaie rece de toamnă… Septembrie… Vă mulțumesc și vă ofer cu lacrimi de fericire în ochi câteva clipe din ziua mea de azi… clipe care pentru unii dintre noi nu mai pot fi trăite, nu mai pot fi pur și simplu amintiri într-un alt an, într-un alt Septembrie…




13 iulie 2014

Vreau să ştiu


Lacrimi reci, calde.
Îngeri  zburând,
stele căzând...şi te-ntreb Doamne:
“ De ce eu?”
N-aş fi vrut să rostesc
această-ntrebare!
“ De ce?”
pentru că nimeni un are
răspuns.

Văd
pasări spre cer,

zburând!


11 iulie 2014

Vis – poveste

S-a despicat cerul şi-a picat un înger
s-au poate s-a crăpat, şi au căzut mii de fluturi.
Merg, alerg, mă-mpiedic de un nor
şi o stea în pom clipeşte.

Totul parcă  nu e Lume
iară viaţa e un vis.
Luminează, plouă, raze râd
iară noaptea stă poveste!                                                    
Şi mă plimb c-o stea în mână,
povestind ... fără cuvinte
luna-mi pictează, în păr
am raze o mie...

Şi nu  ştiu – dulce iubire.
Ceasul  a-nceput să bată?
Moare Luna din Iubire

Pentru cine bate ceasul?



11 iunie 2014

Viaţă...

Te-ntrebi ce-i viaţa?
Şi eu...
şi nu găsesc răspunsul.
Mulţi spun că e o scenă,
pe care tu urci...
fără să vrei,
fără să ştii -
şi iată...te-ai trezit actor!
Actor...şi ce actor -
pe scena vieţii...
şi nu joci de plăcere,
şi nici de nevoie!
Atunci de ce joci?
Joci...pentru că tu
îţi imaginezi că ţi se cere
că trebuie,
să te agăţi de viaţă...
şi-apoi te-ntrebi:
“Pentru ce am trăit ?”
iar răspunsul...
Ca să urci pe scenă

şi să crezi c-ai jucat.


1 iunie 2014

Râd

Mă mângâi fără să vrei
cum ai făcut atunci, demult
şi râzi la mine, dulce grai,
cum n-ai facut-o niciodată.

De mi-ai ieşit aşa în cale
nu te-am văzut căci nu vedeam,
decât soarele
atârnat de-un nor.
  
Când ai plâns
n-am ştiut ce să cred
adevărul
nu se lăsa văzut.
  
Şi acuma râd la tine
la soare, la lume.
M-ai iertat, m-ai învaţat
să-ţi şoptesc, să râd în lumină.

Azi cred în viaţă
Soarta îmi surâde.
Cred în tine

şi-mi place să cred...




30 mai 2014

Îmi lipsești TU

Dacă aș striga cerului
De cât de dor îmi este de tine
Norii ar dispărea în neant.

Dacă aș striga soarelui
Să mă încălzească în brațele tale
Nu ar mai răsării niciodată.

Dacă aș striga lunii
Să mi te ia din vise
ar zbura stele colorate...

Dacă aș ruga îngerii 
Să mi te aducă aproape
Mi-ar spune să caut mai bine...

Aș striga,
Aș urla...
Dar nu mă aude, nu ma vede, nu ma simte, nu mă știe  
...nimeni...




27 mai 2014

De ce a inventat Dumnezeu iubirea?

Oare de ce a creat Dumnezeu cuvintele frumoase, bunătatea, sinceritatea, oamenii ce vin și pleacă din viața noastră și nu în ultimul rând iubirea?  Mă întreb ca de fiecare dată când îmi pun ochii în suflet, gândul pe tavan, lacrimile în pernă. Știu că este un subiect mega discutat și încă nu putem răspunde cu adevărat. De ce iubirea?
Avem cuvinte frumoase, avem sclipire, avem bucurie, avem frumusețe... avem să le dăm mai departe! Să le împărtășim deoarece acest izvor nu se termină niciodată. Cu cât oferi mai mult cu atât ești mai sincer, mai frumos, mai drag de tine, de lume.
STOP! Nu săriți!  Am început cu: a creat Doamne Doamne cuvintele frumoase! Eu niciodată nu am fost motivată de ceva urât, rau, invidios…  Poate am fost dezarmată pe moment, am vărsat lacrimi cu durere infinită, dar de fiecare dată am avut puterea să o iau de la capăt să zâmbesc, să râd cu poftă și să mă bucur. Poate ați spune că am încredre în mine și de aceea mă remontez J NU! Sunt o persoană slabă, emotivă, care plânge și dacă bate vântul mai tare, lacrimile sunt picăturile mele de ochi. Dar cred că aceste lacrimi au un scop… sclipirea!
Sclipirea sufletului nostru vine de acolo din trăirile intense, din a da și a nu cere nimic înapoi. Noi femeile aici suntem contabile șef. Aștptăm că tot ceea ce am oferit să se întoarcă… nu atât cât dăm noi, dar acolo 5 % să fie înapoi că ne vom mulțumi! NU! Știm și noi că nu va fi așa, vrem azi puțin, mâine puțin mai mult și iată cum în timp apare frustrarea.
Oare faptul că mai trăim o zi și încă o zi, și încă una… știm a contoriza? Poate că da, poate că nu, poate că mai uităm… dar ce oferim nu scapă necontorizat: uite eu fac asta și tu de ce nu?
Îmi spunea cineva mereu că toate cuvintele bune, rele, oricum sunt ele trec… oare? Eu am cuvinte ce îmi răsună atât de tare în suflet, urlă în minte și sunt scrijelite în inima, cuvinte ce sunt întipărite literă cu literă, silabă cu silabă… de teama de a nu le pierde, de teama de a nu le mai auzi încă o dată… de teamă că nu se vor mai repeta… de iubire…
Te iubesc ! – prima dată cu căldura aceea imensă de fluturi în stomac.
Regret! – sfâșietor de dureros, parcă ți se rupe o bucată de carne din tine.
Ajută-mă!  Iartă-mă! Ma-ma! Ta-ta! Alinuș! Șmot! Honey! Ali! Mai rămâi! Mă bucur!
Dacă aș putea să transmit atâta emoție cât simt, dacă am putea învața zi de zi să oferim fără a contoriza… ce lume bună, ce oameni dragi!
Oamenii dragi din viața ta care apar și dispar, care vin iau tot și pleacă. Nu te întreba de ce?! Așa a fost să fie! Important este dacă știi să oferi la fel și celuilat care urmează după ce o bucațică din inima ta a plecat. Stiți ce cred? Cu cât oferi mai mult cu atât inima ta se face mai mare și mai mare și tu poți să oferi iubire infinită, bunătate nemărginită pentru că ea nu se termină! Așa este la mine și nu am să mă opresc în a face lucruri. Sunt obișnuită cu: de ce faci asta? Cât de frumos este să nu ai niciun interes.

Mi-aș dori să simtiți ce simt eu, să trăiți ce trăiesc eu… doar unii dintre voi, cei care nu au plecat cu bucățica din inima mea, cei  care cred că mai este și mâine o zi… cei care vor tot, fără să știe că acest tot se hrănește cu “a oferi necondiționat iubire”.

Trăiesc și azi și am să încerc să  ofer la fel de sincer… deși sunt om, mai uit! Așa că… sa-mi fie cu iertare! J

10 mai 2014

Ploaia ce se şterge

Să fie oare viaţa
ca frunza din copac?
Firavă, frumoasă, plină de culoare
galbenă, roşie, zâmbitoare
tristă, dansând...călcată în picioare?
Uscată...adunată, arsă... zob!?


Zâmbetul
să fie oare răsărit de soare?
Umbrit, plouat, şters
plimbat, ascuns
arzător, trist...?

Ce esti Tu?
Ce sunt Eu?
Pe lângă tine...
sunt ploaia ce şterge...
sunt frunza ce arde...
sunt viaţă dincolo de natură...
şi floare de colţ în zile de iarnă...

Tu?
minune în colţ de cer
Mare în lumea cerească                                                      
adiere în lună de august
parfum în mijloc de toamnă

tot în viaţa de azi...


30 aprilie 2014

Când tu eşti primăvara

Eşti ca un fluture care dă viaţă
prin coloritul lui minunat.
Eşti scânteia ce arde mereu
şi dă foc întregii mele fiinţe
luminându-mi sufletul înnegrit.
Mă-mbraci cu puful tău de înger
să-mi ţină cald
în cele mai friguroase zile ale iernii...
De ce îţi e oare ţie teamă de fericire?
Când tu eşti primăvara
cerului pe pământ?



28 aprilie 2014

Întuneric

De ce v-aţi adunat aici?
Aţi văzut că e mult soare
zâmbet şi culoare?
Aţi început să ne şoptiţi
cuvinte dulci cu gust de vânt
şi-un legănat de-aduceri aminte.
Apoi cu picuri mici şi calzi
ne-aţi alintat trupul firav
noi am crezut, am adormit!
Cu zâmbetul în suflet...
aşa am rămas pe veci...

acum e vară, întuneric şi-o ploaie rece...

Sensul vieţii

Fiinţa umană caută, conştient sau inconştient, un sens în viaţa ei. Are nevoie de un motiv de a exista şi în fiecare zi încearcă să-l găsească în tot ce i se petrece, în viaţa familială, socială, profesională. Dar în realitate, nici o reuşită, nici o posesiune materială nu poate să-i dea sensul vieţii, dacă chiar e vorba de un “sens”, iar sensul nu e material, nu putem să-l găsim decât sus, în planurile subtile. Mai jos, nu găsim decât forme. Putem să umplem formele cu un conţinut care e dat de sentiment, de senzaţia pe care o încercăm atunci când iubim un obiect, o fiinţă sau o activitate. Dar sentimentul e trecător, într-o zi sau alta vom simţi un gol şi vom suferi. Trebuie, deci să căutăm un lucru deasupra conţinutului: sensul. Când am atins sensul, posedăm plenitudinea. Un exemplu vă va face să înţelegeţi mai bine ce vreau să vă explic. Ieri aţi mâncat excelent, dar asta a fost ieri, şi  astăzi aveţi din nou nevoie de mâncare, amintirea mesei de ieri nu vă potoleşte stomacul. La fel citind o carte, privind un tablou, ascultând muzică simţiţi uneori că atingeţi un adevăr care vă transformă viziunea asupra lucrurilor, această revelaţie va dura pâna mâine şi poimâine. Pentru că prin intermediul cărţii, tabloului, muzicii spiritul vostru s-a ridicat foarte sus şi a găsit un sens. E ca şi cum un element etern care a intrat în voi, nu vă mai părăseşte.
      Când aţi găsit sensul lucrurilor, îl aveţi pentru totdeauna. Dar pentru a-l găsi trebuie să urcaţi să vă hrăniţi, să vă gândiţi, să iubiţi, să acţionaţi în planurile superioare. Când căutaţi mai jos, nu găsiţi nimic. Nimic din ceea ce e material nu vă va aduce acest sens. În timp ce cu un adevăr pe care îl sesizaţi sau care vi se dă, puteţi lucra şi trăi cu el tot timpul având rezultate.
      Desigur, nu e suficient să aveţi timp de meditat şi un moment de inspiraţie, lumină, pentru a da un sens vieţii; trebuie să învăţaţi să faceţi să dureze acest moment până devine o stare de conştiinţă permanentă care purifică, ordonează şi restabileşte totul în voi. Din păcate, sunteţi destul de des nepăsători, treceţi uşor, în câteva minute, din lumea divină în preocupările cele mai prozaice şi stupide, ca şi cum s-ar şterge totul. Ei bine, nu ştiţi ce pierdeţi, pentru că această stare are puterea de a acţiona asupra fiinţei voastre pentru a o linişti şi a-i armoniza mişcările; dacă aveţi puterea să o menţineţi, ea e capabilă să împiedice stările negative care vin să se instaleze în voi. Iată, aţi făcut schimbări, şi după ce aţi meditat, v-aţi rugat, aveţi nevoie să vă gândiţi la lucruri nesemnificative, răzbunări, plăceri.
      Veţi spune”Dar ne cereţi ceva imposibil. În viaţă nu putem menţine continuu stările divine.” Da, în aparenţă aveţi dreptate, trăiesc în aceeaşi lume cu voi şi ştiu cum e. Dar ştiu de asemenea că, în ciuda oboselii, descurajării, necazurilor, discipolul luminii nu se descurajează, din contră el se agaţă de ce a cucerit, de experienţele care i-au dat, în anumite momente privilegiate, un veritabil sens al vieţii.
      Deci, chiar dacă în existenţă e imposibil să nu suferim, să nu plângem, trebuie să conservaţi în voi acest sens al vieţii;şi nu numai să-l conservaţi, ci să utilizaţi dificultăţile vieţii cotidiene pentru a-l întării, amplifica. Aşa lucrează adevăraţii spiritualişti. Niciodată, orice s-ar întâmpla, nu întrerup lucrul divin pe care l-au întrerprins înainte. Chiar în mijlocul încercărilor grele, ei îşi spun:”Iată o bună ocazie de a mobiliza toate forţele ostile în serviciul muncii mele.” În timp ce majoritatea oamenilor, chiar dacă nu li se întâmplă nimic rău, vor face în aşa fel încât vor demola prin indiferenţa lor tot ceea ce au cîştigat bun. Atunci iată, creem, distrugem, creem, distrugem...şi de aceasta nu obţinem nici un rezultat. Pentru a obţine rezultate, trebuie să fim perseverenţi în munca spirituală pe care am început-o, adică trebuie să punem totul în serviciul acestei munci: binele, răul, bucuriile, suferinţele, speranţele, descurajarea, da, totul în slujba acestei munci. Iată ce înseamnă cu adevărat a construi, cum fiecare zi aduce elemente noi. Sensul vieţii, nu-l găsiţi din plin nici în familie, nici în profesie, nici în artă, nici în călătorii, etc. Acestea pot fi mijloace care vă ajută să vă apropiaţi acest sens, dar nu îl conţin. Proba: familia, meseria, călătoriile sau arta nu au împiedecat niciodată un bărbat sau o femeie să se sinucidă.
      Dacă ne decidem să participăm la realizarea Împărăţiei Domnului şi Dreptăţii Sale, vom găsi sensul vieţii. Pentru că aşa, orice vi se întâmplă, ştiţi că sunteţi un lucrător pe pământul Domnului şi vă simţiţi arhiplin, fericit, susţinut, pentru că participaţi la o muncă uriaşă. Nu sunteţi singur, nu sunteţi abandonat. Toţi pot, de astăzi, să găsească sensul vieţii, pentru că, de astăzi, în loc să muncească pentru ei înşişi, pentru nevoile lor, satisfacţiile lor, ei pot spune:”De acum înainte, vreau să lucrez pentru Împărăţia Domnului şi Dreptatea Sa”. Şi chiar dacă numele lor nu e cunoscut pe Pământ, el este scris în Cartea Vieţii şi sunt răsplătiţi cu binecuvântările Cerului. Nimic nu e mai glorios decât să te angajezi în această muncă. Da, în fiecare zi trebuie mers mai departe, să ai aspiraţii mai largi, mai vaste: aceasta dă cu adevărat un sens vieţii.
      Şi când aţi trăit un moment divin, fie prin meditaţie, rugăciune, muzică, lectură sau contemplare a unui peisaj, încercaţi să mulţumiţi Cerului. Spuneţi:”Astăzi am trăit ceva excepţional! Trebuie să mă alimentez mâine şi poimâine, pentru că acesta e Cerul. Acest moment va transforma totul în mine.”
      A găsi sensul vieţii înseamnă a găsi un element care numai lumea divină îl poate oferi; dar nu îl dă decât acelora care, în lungul anilor, au făcut eforturi pentru a ajunge la el. Sensul vieţii nu e ceva ce se poate fabrica afectiv sau mental: nu omul e cel ce decide care va fi acesta pentru el.
      Sensul vieţii este recompensa unei munci interioare, răbdătoare, neîntreruptă pe care omul o face asupra lui însuşi. Când a ajuns la o anumită stare de conştiinţă, primeşte din Cer un electron, ca o picătură de lumină care impregnează toată materia fiinţei lui. Din acel moment, viaţa sa primeşte o dimensiune şi o intensitate nouă, evenimentele îi vor apărea cu o nouă claritate, ca şi cum i s-ar fi dat cunoaşterea  sensurilor lucrurilor. Şi chiar moartea nu îl mai sperie, pentru că acest electron i-a descoperit imensitatea unei lumi eterne unde nu există pericole, nici tenebre, şi omul simte că deja merge în lumea nelimitată a luminii.
      Odată ce a descoperit sensul vieţii, totul păleşte în prejmă, iar necazurile existenţei cotidiene îşi pierd importanţa. Toţi acei care îşi pierd timpul plângând şi lamentându-se pentru că nu au bani, că nu au succesul sperat, că sunt abandonaţi sau trădaţi, arată, de fapt, că nu au descoperit adevăratul sens al vieţii. Dacă banii, ambiţia, posesiunea unui bărbat sau a unei femei reprezintă pentru ei acest sens, atunci, evident, nu vor lipsi ocaziile să fie dejamăgiţi şi supăraţi!
      A găsi sensul vieţii înseamnă a tinde la o stare de conştiinţă atât de elevată, care îmbrăţişează universul întreg, încât micile lucruri ale existenţei se pierd şi se dizolvă. Chiar când e confuz, persecutat, acel ce a găsit sensul vieţii se simte reconfortat şi el e cel care îi priveşte pe alţii cu milă, şi spune:”Săracii, nu văd că, orice ar spune, orice ar face, eu trăiesc în imensitate, în eternitate, particip la viaţa cosmică.”

      Poate veţi găsi că tot ce v-am spus e dificil de înţeles. În realitate, aveţi nevoie să reţineţi doar aceasta: nu veţi găsi sensul vieţii dacă nu vă puneţi în slujba unui ideal sublim. Pentru că în spatele acestui ideal, există miliarde de creaturi luminoase care lucrează şi, cînd vor vedea că voi participaţi cu ele la construcţia unei noi lumi, vă vor da toate binefacerile şi atunci veţi fi aşa de plini că vă veţi revărsa. Chiar dacă nu cereţi nimic, chiar dacă nu aşteptaţi nimic, veţi simţi că aţi primit tot. 

Omraam Mikhael Aivanhov - Semintele fericirii

Frică de tine

Deși fereastra sufletului tău este larg deschisă, iar soarele îți încălzește inima cu razele lui blânde... în camera ta, camera gândurilor tale, din când în gând te ridici din pat și te uiți în oglinda care stă neatârnată... pe jos...

Te priveşti și îți pare acel chip care te ruga să bați un cui în perete să-i găsești un loc undeva. Cheile tale aveau un loc... în acel cui și tot acolo, exista cheia care deschidea orice ușă din camera de lângă...
Cameră la care într-o zi eu băteam la ușă așteptându-te... în zadar!

S-au întâlnit gândurile noastre, inimile noastre și așa au rămas. Te privești încă în oglinda neatârnată... pe jos... și te întrebi cum poate judeca inima căci nu are urechi să audă și nici ochi să vadă? Și eu mă întreb... de multe ori cum poate oare sentimentul naiv și curat să mă urmărească cu fiecare pas.

Clădește corect! Iubește din toată ființa ta! Dăruieşte-te pe tine, din oglindă! Ieși afară! Afară a venit primăvara și vântul ușor rece îți amintește de un leagăn... acel leagăn al copilăriei.

Leagănul în care, tu om mare nu mai ai voie să te dai, nu mai ai voie să mergi desculț prin parc îmbrăcat la costum, nu mai ai voie să stai să te joci cu acele mici jocuri imaginare... nu mai ai... cineva cu siguranță te oprește să o faci!

Privește cerul, privește muntele mare din fața ta... savurează liniștea... ești om mare! Atât de mare încât nu știu de ce nu atârni acea oglindă în perete să rămână mereu undeva... să te vezi mereu... mereu... mereu... fără frică de tine!

16 aprilie 2014

Nu ai timp

Nu ai timp să-mi scrii
ştiam!
Nu ai timp de fapt nici să mă
minţi,
tu, Sufletul Meu ai timp doar de
realitatea înfăşurată
pe vertebrele încleştate.
Da! ştiu, ţi se pare normal.


Ai timp doar atunci când,
plouă,
sau este noapte
rece,
ai timp doar atunci când
ninge,
sau când îţi cântă noaptea
cu  lacrimi pe acoperiş.

Ai vise tremurătoare
doar atunci când aştept!

N-ai timp, să-mi crezi cuvântul.

Dar când visez,
o să ai timp
să mă trezeşti!


şi să-mi aduci speranţa.


7 aprilie 2014

Ia doar ce ți se dăruiește!

Întinde mâna!
                    Cu siguranță un prieten drag te va ridica și te va strânge tare în brațe!
Oferă un zâmbet!
                         Vei onora nenumărate din jurul tău... adevărate, false, naive sau cu interes!
Culege-le!
               Într-o zi când te vei uita în ochii lor vei ști cum să le răspunzi!
Plângi!
         Nu te mai uita în jur... în noapte ești singur cu visele tale!
Râzi în hohote!
                       Vei deranja cu încrederea ta câteva persoane...
Fii mereu sincer!
                          Asta doare cel mai tare... Aici se cerne grâul de neghină!
Comunică!
                Să spui ce simți, să spui ce vrei... nu este artă! Este simplitatea vieții.
Visează!
             Doar cei însemnați râd în somn, noaptea fără vise este ca cerul fără stele!
Construiește!
                     În fiecare minut al vieții tale inima trebuie protejată cu bunătate!
Dăruiește-te!
                     Dumnezeu ne-a creat să dăm totul mai departe. Fii izvorul tău de energie!
Iubește!
            Cu tot sufletul în fiecare zi mai mult, mai mult!

Întinde mâna! Culegi iubirea ce ai oferit.:) Eu sunt un om fericit!


5 aprilie 2014

Momente din viață ce mă depășesc : Spectacol - tăcere - siguranță!

Sunt momente în viață în care ne simțim depășiți de frumusețe și durere venite din tot sufletul. În fiecare dimineață în jur de ora 6 sunt uimită de răsăritul soarelui. Nu știu cum se pot amesteca atât de bine culorile cu starea de fericire a sufletului meu. Mă uit minute în șir pe cer și oricât de multe fotografii aș face pentru a le împărți cu voi simt că nu pot da nimic mai departe... răsăritul depășește tehnologia :)

În jur de ora 7 câteva minute soarele dispare iar cerul devine gri... atunci stau și mă gândesc la oamenii dragi din jurul meu care trec singuri prin tăcerea apăsătoare venită din sufletul rănit. Mă gândesc cum să le dau tot ce simt, cum sa transmit iubirea care îmi umple ochii de sclipire! 

Sunt atât de multe lucruri care rănesc: tăcerea, minciuna, neîncrederea, noncomunicarea, vise cumpărate, stinse... șoapte spuse sau șoptite în gândul tău... 

Apare soarele și îmi încălzește fața... trebuie să mă mut de pe canapea ușor în dreapta... soarele îmi întrerupe lectura... zâmbesc din nou și știu că era acolo ascuns după câțiva norișori... și asta face în fiecare dimineață... dar apare și îl aștept mereu cu tot atâta bucurie. Ce ciudat... poate că și în viață trebuie să te muți ușor către un alt drum, către o alta energie. 

Spectacol - tăcere - siguranță!